Prinsi in valtoarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, de incercarile de a descifra codurile masinii germane Enigma, cercetatorii britanici au inteles necesitatea crearii unui calculator care sa sporeasca eforturile criptologilor. Printre ei, Alan Turing a avut o contributie esentiala. Asa s-a ajuns la ceea ce azi numim Inteligenta Artificiala (IA).
Ideea lui Turing a fost una simpla, dar la acea vreme doar teoretica: putem sa facem niste masini (azi le spunem programe) care pot functiona pe orice masinarie, indiferent de locul in care se afla sau cine o construieste, azi spunem computer, dar el a numit aceasta unitate Masina Universala Turing. Acesta, dar si urmatorii, au fost primii in crearea unei inteligente artificiale. Iar de aici a trecut putina vreme pana sa apara si intrebarea cea mai stringenta: pot computerele sa gandeasca asemenea omului? Pare incredibil, dar o asemenea intrebare in 1950, la cinci ani dupa terminarea conflagratiei mondiale, intr-o vreme cand inca se lucra la o varianta de pionierat a primului computer, care de-abia azi a devenit de actualitate, pare rodul unui vizionar, care si-a depasit timpul cu mai bine de o jumatate de secol.
Asadar, poate gandi un computer? Intrebarea apare si in filmul Jocul imitatiei, 2014, despre care am scris saptamana trecuta. Pentru a raspunde la aceasta intrebare, in 1950, Alan Turing a inventat un program pe care l-a denumit Testul Turing sau Jocul imitatiei, de unde si titlul filmului, care nu atinge acest subiect, dar care suna suficient de… comercial.
Turing era convins ca deocamdata nu, dar in viitor, (el a dat o predictie de cel putin 100 de ani), „masinile ar putea dezvolta propriul creier protetic, ceea ce ar putea duce la imaginatie, personalitate, vise”.
Deocamdata, laptopul meu din generatia 2018 nu are inca emotii, nu se bucura atunci cand scriu cu frenezie si nici nu se razvrateste impotriva ideilor mele literare. Nu e nici macar la nivelul lui HAL, cel imaginat de Arthur C Clarke in filmul 2001: Odiseea spatiala.
Dar pana la computerul viitorului cu inteligenta lui artificiala, ideea Testului scris de Alan Turing in 1950 este pe cat de simpla pe atat de complicata, chiar si azi: a face diferenta dintre Om (evaluator) si Masina (computer). Cu acest Test, Turing dorea sa verifice comportamentul inteligent manifestat de o „masina” si a-l diferentia fata de cel uman. Evaluarea o face omul, evident, iar conversatiile in limbaj natural sunt analizate tot de om. Omul si masina poarta dialoguri menite sa genereze raspunsuri umanoide.
Parea ceva de domeniul SF in 1950, dar incercarile nu s-au sfarsit nici azi.
In anii 50, Turing sugera ca, pana in anul 2000 computerele vor putea pacali oamenii, in asa fel incat ei sa creada ca poarta o conversatie cu alti oameni, in cel putin 30 la suta din situatii masurate si testate.
Anul 2000 a trecut si de-abia pe 7 iunie 2014 Eugene Goostman, un (ro)bot, a convins 33% dintre juratii de la Societatea Regala din Londra ca este uman. Desi teoretic Eugene a trecut testul Turing, practic acest test nu a fost pe deplin recunoscut, deoarece in juriu se aflau, printre altii, actorul Robert Llewellyn, care a jucat un robot in serialul britanic Red Dwarf si Lordul Sharkey, cel care a militat pentru iertarea lui Alan Turing de condamnarea pentru homosexualitate, incriminata cu multe decenii in urma.
Mai mult, contestarea a venit din partea unor profesori de la Universitatea din Reading, unde a avut loc testul. Profesorul Noel Sharkey, expert in tehnologie robotica si IA a afirmat ca „realizarea e impresionanta, doar ca robotul triseaza, avand doar 13 ani si fiind din Ucraina, deci isi auto-impune limitari”.
Hugh Loebner, creatorul unei alte competitii axate pe trecerea testului si a unor premii pentru cei care experimenteaza Testul Turing, a sustinut ca „testul nu e valid pentru ca a durat doar 5 minute”. Loebner spunea ca la asemenea competitie „Eugene ar fi fost plasat pe locul 8, in spatele altor 7 boti care s-au descurcat mai bine la teste de 25 de minute”.
Mai aproape de noi, mai exact anul trecut, agentiile de stiri globale anuntau ca robotul Google Duplex a imitat perfect o fiinta umana, intr-o conversatie purtata telefonic, pentru a face o rezervare la restaurant. A trecut Testul Turing?
Entuziastii spun ca da, insa sa nu uitam faptul ca sistemul a putut purta o conversatie naturala numai dupa ce a fost programat pentru astfel de proba. El nu poate face conversatii pe teme generale.
Mai sunt si alte experiente in care anumiti cercetatori incearca sa demonstreze modalitatile prin care un robot IA ar putea sa pacaleasca evaluatorii pentru a trece drept fiinta umana.
Dar problema nu e sa vedem daca un computer poate pacali un om, ci modul in care acesta poate imita omul.
Un aspect crucial si controversat al testului este intrebarea: „ar trebui ca omul sa stie daca cealalta persoana cu care converseaza e computer?”.
Fiindca exact de aici provine idea ca Google Duplex a trecut testul: fata sunata pentru rezervari nu stia ca e un IA la telefon. Caci daca ar fi stiut…
Desi a fost conceput pentru o realitate teoretica, Testul Turing demonstreaza si azi ca e foarte puternic. El nu se complica cu probleme filosofice, cu neurostiinte avansate sau cu definitii complexe ale inteligentei artificiale. El este o abordare pragmatica a unui concept complex.
Asa ca cele mai noi predictii depasesc predictia lui Turing si cad de acord ca de-abia „anul 2040 ar fi anul in care Testul Turing va fi trecut fara drept de apel de IA”.
Tot ce se poate, dar pana la momentul in care IA va deveni „umana” va trebui sa mai asteptam, daca acest lucru se va intampla vreodata.
Dar si atunci ramane un semn de intrebare: „Va veni o vreme cand aceasta extindere cognitiva, care este IA, va deveni singura gandire la care am putea apela? Sa ne petrecem fiecare zi numai online, cautand raspunsuri la intrebari care nu ne-au venit niciodata in minte. Aceasta ar trebui sa fie adevarata frica a viitorului. IA nu este dusmanul: dusmanul ar putea fi increderea noastra totala in IA”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii