Sa presupunem ca putem construi un computer de dimensiunea unei planete, unul atât de puternic incât el ar putea simula intregul nostru univers. Putem spune, atunci, ca traim intr-o simulare pe computer? Iata de ce s-ar putea sa nu stim asta niciodata.
Este posibil ca tot ceea ce stim si am trait pâna| acum, inclusiv realitatea insasi, sa fie o simulare creata de o entitate nevazuta si de necunoscut? Aceasta idee, cunoscuta sub numele de ipoteza simularii, a fost formulata pentru prima data de profesorul Nick Bostrom de la Universitatea din Oxford, in anul 2003.
Ideea, desi cu un pronuntat aer SF, nici nu se putea altfel, n-a ajuns la cosul de gunoi al stiintei, dimpotriva ea traieste si azi când ii sunt dedicate intâlniri serioase, de la frontierele stiintei, toate sub semnul omagierii celebrului scriitor de literatura SF, Isaac Asimov.
In aprilie 2020, la ultima dezbatere anuala Isaac Asimov de la Muzeul American de Istorie Naturala din New York s-a discutat despre viata extraterestra, dar, in 2006, la a 17-a dezbatere anuala, subiectul a fost chiar cel imaginat de Nick Bostrom: este universul o simulare gigantica si enorm de complexa? Daca da, cum am putea afla si ce ar insemna asta pentru umanitate?
Acestea au fost marile intrebari pe care un grup de oameni de stiinta, precum si un filozof, le-au abordat pe 5 aprilie 2006, in timpul dezbaterii anuale de la Muzeul American de Istorie Naturala. Neil deGrasse Tyson, directorul Planetariului Hayden al muzeului si gazda evenimentului din acest an, a avut ca invitati cinci intelectuali pentru a-si impartasi perspectivele unice asupra problemei: Zohreh Davoudi, fizician la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), Max Tegmark, cosmolog la MIT, James Gates, fizician de la Universitatea din Maryland care a descoperit coduri ciudate, corectoare de erori, in ecuatiile supersimetriei, Lisa Randall, fizician la Universitatea Harvard care crede ca intrebarea referitoare la simulare este mai mult sau mai putin irelevanta si David Chalmers, un filozof de la Universitatea din New York care pune in discutie realitatea pe care mintile constiente o percep.
Sa zicem ca este o simulare, dar cum ne putem da seama? Iata o intrebare care s-ar putea sa nu primeasca niciodata vreun raspuns cert. „Cu siguranta nu va exista o dovada experimentala concludenta ca nu suntem intr-o simulare”, a spus David Chalmers la inceputul dezbaterii. „Orice dovada pe care am putea-o obtine vreodata ar fi simulata!”. Un cerc vicios pe care nu toti l-au agreat.
Alti membri ai grupului au cazut de acord ca, „daca universul simulat are limitari fizice similare cu universul nostru real perceput – in care ceva infinit de complicat nu poate fi modelat fara resurse infinite – semne de comenzi rapide si aproximari pot pândi in propria noastra lume, felul in care o imagine se sparge in pixelii sai constitutivi atunci când ne apropiem suficient de mult de un ecran”.
Cercetatoarea Zohreh Davoudi a propus o posibila modalitate de a identifica una dintre aceste comenzi rapide: studiind razele cosmice, cele mai energice particule observate vreodata de oamenii de stiinta.
Razele cosmice ar parea subtil diferite daca spatiul-timp ar fi format din bucati mici si discrete – ca acesti pixeli de computer – spre deosebire de ramuri continue, a spus ea. Pentru ca universul sa fie simulat in acest fel, ar trebui sa fie calculat – adica ar fi in esenta matematic.
Cartea din 2014 a lui Max Tegmark, „Our Mathematical Universe: My Quest for the Ultimate Nature of Reality” (Universul nostru matematic – Cautarea fundamentala a naturii realitatii), se concentreaza pe motivul pentru care universul pare atât de strâns legat de matematica. „Cu cât am invatat mai multe despre (realitate) mai târziu, in calitate de fizician, cu atât am fost mai impresionat ca, atunci când intri in adâncul modului in care functioneaza natura, ajungi sa privesti totul ca pe o gramada de quarci si electroni (…). Daca te uiti la modul in care acesti quarci se misca, regulile sunt in intregime matematice, din câte putem spune”, a argumentat Tegmark. „Daca ar fi un personaj dintr-un joc video sau dintr-o simulare, ar incepe sa realizeze ca regulile sunt rigide si matematice, a mai spus Tegmark.
In timp ce Davoudi a propus sa caute dovezi concrete ale calculului in natura, James Gates, un fizician care lucreaza la teoria superstringurilor (un efort de a descrie toate particulele si fortele universului cu ecuatii care implica siruri vibratoare super-simetrice), a descoperit ceva suspect de asemanator calculului in ecuatiile teoretice care guverneaza modul in care functioneaza universul.
Ar fi vorba „despre niste coduri de corectare a erorilor, care sunt folosite pentru a verifica si corecta erorile care au fost introduse prin procesul fizic de calcul”. Gasirea acestui tip de cod intr-un univers care nu este calculat este „extrem de putin probabila”, a spus Gates. „Codurile de corectare a erorilor fac browserele sa functioneze, asa ca de ce exista ele in ecuatiile pe care le studiam despre quarci, leptoni si supersimetrie?” s-a intrebat Gates. „Asta m-a adus la concluzia ca nu mai pot spune ca oameni ca Max (Tegmark) sunt nebuni”. „Sau, spus in alt mod, daca studiezi fizica suficient de mult, si tu poti deveni nebun”, a adaugat el.
Dar Randall a observat ca un univers in care erorile s-ar putea raspândi s-ar distruge rapid. Deci, n-ar fi logic, a spus ea, ca universul stabil in care ne aflam ar putea incorpora acest tip de feedback?”
Cercetatorii au constatat ca un proces similar de corectare a erorilor functioneaza in timpul replicarii ADN-ului; organisme al caror material genetic ar fi prea deteriorat nu ar supravietui.
Tipuri de simulare
Dezbaterea de la New York a examinat, de asemenea, diferite simulari posibile si efectele pe care le-ar avea asupra lumii noastre.
De exemplu, Tegmark a discutat despre faimosul argument „lumea ca simulare” al filozofului Nick Bostrom: daca este posibil sa simulam un univers in lumea noastra si umanitatea ajunge la el, este mult mai probabil sa fim intr-o simulare decât in realitate, ar exista mult mai multi oameni simulati „in existenta” decât oameni reali. (Continuare in numarul viitor)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii