Vorbim despre viteza luminii ca despre o constanta, c, a carei valoare, stie toata lumea, este de 300.000 km/s si care semnifica viteza cu care se propaga undele electromagnetice în vid. Teoria clasica spune ca aceasta viteza nu poate fi depasita de nimeni si de nimic, desi sunt cercetatori care sustin ca exista si viteze supra-luminice.
Am aratat în diferite editii ale revistei noastre, faptul ca unele teorii emise de astrofizicieni sau fizicieni teoreticieni sunt uneori pure speculatii sau supozitii fanteziste. E cazul formei Universului, Big Bang-ul (Marea Explozie initiala) sau teoria Gaurilor negre conceputa de celebrul Stephen Hawking si contestata de un alt fizician cu niste argumente zdrobitoare care l-au obligat pe „parintele” gaurilor negre sa recunoasca public ca s-a înselat. În privinta vitezei luminii, exista si aici niste semne de întrebare. Cititorul revistei noastre, ing. Dumitru Vochescu, ne-a trimis câteva consideratii personale legate de aceasta teorie a vitezei luminii, arhicunoscuta, dar totusi nedemonstrata, a carei elaborare s-a bazat pe câteva erori. Iata, în continuare, câteva din ideile prezente in acest material.
„Cea mai importanta proprietate a vitezei luminii este faptul ca nu depinde de starea de miscare a observatorului care o masoara, fiind una dintre constantele universale. Acest fapt a fost constatat experimental de catre fizicienii Michelson si Morley printr-un experiment celebru. Acest fapt este atât de greu de înteles si de acceptat, încât marele fizician Albert Einstein nu a primit premiul Nobel pentru teoria relativitatii (care postula constanta vitezei luminii în vid), ci pentru explicarea legilor efectului fotoelectric. Fiind greu de înteles, este si greu de dedus, asadar nici pâna în prezent nu exista o teorie din care sa rezulte logic acest fapt constatat experimental.
Ce s-a constatat experimental?
De curând s-a demonstrat clar, ca experienta lui Michelson este eronata, întrucât a folosit masurarea vitezei luminii prin metoda „dus si intors”, în care, ce se adauga la dus, se scade la intors, rezultând ca nu este nici-o diferenta intre dus si intors, si nici fata de observatori. James Clerk Maxwel a calculat viteza undelor electromagnetice, tinând seama de spatiul absolut, singurul cunoscut in vremea lui. Viteza luminii avea aceeasi viteza c, in orice spatiu situat in spatiul absolut – avion, tren submarin – dar viteza lor fata de spatiul absolut – viteza observatorilor, – trebuie luata in considerare.
Adevarul este ca unii au dat prioritate absoluta Teoriei Relativitatii, si s-au opus oricaror experiente sau observatii privind viteza luminii. Cercetatorul român Dogaru, lucrând la niste experiente in America, a descoperit intâmplator un impuls supraluminic. Niste astronomi au filmat un nor de plasma care se deplasa cu viteza superluminica”. Ing. Dumitru Vochescu este convins ca exista o presiune asupra acestor cercetatori care au demonstrat ca se pot atinge viteze mai mari decât cea a luminii, împotriva teoriei postulate de Einstein în Teoria Relativitatii. „Presiunea mass-media asupra lor a fost uriasa, incât i-au facut sa declare ca s-au inselat. Experimentele de la CERN, efectuate de zeci de ori, au demonstrat ca particule subatomice au depasit viteza luminii.
Unii spun ca s-a defectat ceva in timpul experientei. Acceptam ca s-a defectat la una, dar cum ramâne cu celelalte? De unde vine aceasta incapatânare de a pastra o teorie care nu a fost demonstrata? scrie domnul Dumitru Vochescu care este si autorul unei inventii care ar putea masura experimental viteza luminii „dintr-o singura parte”. Este vorba despre un aparat capabil sa masoare efectul de deviere inertiala, prin care s-ar putea demonstra existenta spatiului absolut si s-ar putea realiza dirijarea computerizata a aparatelor spatiale. Realizarea lor si chiar brevetarea au fost blocate. „Cui foloseste acest blocaj?” se întreaba dl Dumitru Vochescu. Pare ca cineva nu doreste sa afle adevarul în fizica, cea mai experimentala dintre stiinte, multumindu-se cu supozitiile fizicii teoretice, aceea care vrea sa explice multe, fara sa demonstreze nimic.
În privinta Teoriei Relativitatii a lui Albert Einstein, si a constantei c a vitezei luminii, ea a fost contestata de mai multi fizicieni. Charles Nordman, astronom la Observatorul din Paris scria: „in orice caz, ramâne ceva infinit de tulburator in sistemul einsteinian. Acest sistem este admirabil de coerent, dar el se sprijina pe o conceptie particulara asupra propagarii luminii. Cum se poate inchipui ca propagarea unei aceleiasi raze de lumina este identica pentru un observator care fuge din fata ei, ca si pentru un altul care vine in intâmpinarea ei? Daca aceasta este cu putinta, in orice caz este absolut de neinchipuit cu mentalitatea noastra ancestrala si nu putem sa ne inchipuim, oricâte sfortari am face, mecanismul, natura acestei propagari. S-o marturisim: este aici un mister care ne scapa. Intreaga sinteza einsteiniana,oricât ar fi de coerenta, se sprijina pe un mister, exact ca si religiile inspirate”.
Hermann Minkowski declara odata: „Trebuie sa aruncam la gunoi toate conceptele de spatiu si timp… Va trebui sa consideram dilatarea timpului, contractia spatiului, relativitatea masei, adunarea relativista a vitezelor, oricât ar fi de tentanta calatoria in timp, ca niste aberatii ale unor erori geniale”.
În continuarea materialului, ing. Dumitru Vochescu trece în revista câteva interpretari eronate care au dus la conceperea Teoriei Relativitatii. „Experienta lui Michelson, isi propunea sa determine prin experiente de laborator viteza Pamântului, desi exista principiul relativitatii clasice, formulat de Galilei, care afirma ca niciun fel de experiente efectuate pe o corabie nu poate dovedi daca aceasta corabie este oprita sau se deplaseaza cu viteza constanta.
Prima eroare: S-a considerat ca principiul relativitatii clasice, al lui Galilei, se aplica si miscarilor care nu au viteza de transport. A doua eroare: S-a considerat Pamântul ca spatiu fix. A treia eroare: S-a considerat ca lumina pe Pamântul in miscare ar avea viteza de transport. Eroarea a patra, capitala, este considerarea corecta a masurarii vitezei luminii, prin metoda „dus si intors”(back and forth). Greseala capitala a Teoriei Relativitatii este interpretarea ca viteza luminii, masurata prin metoda „dus si intors” este o masuratoare corecta. În realitate, o masurare „dus si intors”, este numai media aritmetica a doua masuratori „dintr-o singura parte”.
Autorul articolului, este convins ca prin masurarea vitezei luminii prin metoda „dintr-o singura parte”, cu ajutorul unui instrument pus la punct de el, adevarul stiintific, poate fi dovedit. Acest adevar ar fi, conform experientelor, ca spatiul absolut Newtonian exista si ca acesta infirma Teoria Relativitatii. Masurarea vitezei luminii dintr-o singura parte ar confirma efectul de deviere laterala inertiala, ceea ce dovedeste conceptul de spatiu absolut Newtonian, si ca atare, trebuie sa renuntam la conceptele relativiste cum ar fi „continuu spatiu-timp”, dilatarea timpului, contractia spatiului, dilatarea relativista a masei, limitarea vitezelor la viteza luminii, si adunarea relativista a vitezelor. Si daca se dovedeste ca avem timpul absolut, Teoria Relativitatii a lui Einstein poate fi considerata falsa”. Or, cu ajutorul aparatului de masurare a vitezei Pamântului inventat de ing. Dumitru Vochescu, ar fi posibila, crede autorul, realizarea masurarii a doua viteze, pentru a se afla daca rezultatul corespunde adunarii clasice sau adunarii relativiste.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii