1. Dinozaurii – ceasornicul catastrofelor geologice

          Daca astazi este la moda sa se vorbeasca despre cataclisme provocate de coliziuni cu meteoriti pusi pe înghiontit Pamântul – victima principala fiind omul -, mai multe colective de paleontologii (europeni si americani) au cazut de acord ca doua ciocniri colosale ale Terrei cu astfel de calatori celesti demarcheaza foarte exact existenta dinozaurilor pe planeta.
          Aparitia sopârlelor uriase s-ar fi datorat unei coliziuni gigantice de acum aproximativ 200 de miioane de ani, iar disparitia – asa cum se stia deja – de o alta ciocnire de acum 65 de milioane de ani.

          Daca astazi este la moda sa se vorbeasca despre cataclisme provocate de coliziuni cu meteoriti pusi pe înghiontit Pamântul – victima principala fiind omul -, mai multe colective de paleontologii (europeni si americani) au cazut de acord ca doua ciocniri colosale ale Terrei cu astfel de calatori celesti demarcheaza foarte exact existenta dinozaurilor pe planeta.
          Aparitia sopârlelor uriase s-ar fi datorat unei coliziuni gigantice de acum aproximativ 200 de miioane de ani, iar disparitia – asa cum se stia deja – de o alta ciocnire de acum 65 de milioane de ani. Conform acestei ipoteze, teribilele reptile si-au facut veacul pe Pamânt numai 135 de milioane de ani (MA), ca si cum „asa le-a fost scris” de catre fenomenele geologice majore.
          Peisajul terestru acum 250 de MA detinea un singur continent – Pangea – între Ecuator si poli. Coliziunea a determinat schimbari uriase ale acestui peisaj; încet-încet s-au desprins placile continentale, iar activitatea vulcanica pe fiecare dintre acestea a devenit extrem de intensa. Atunci s-a produs una din cele mai mari extinctii ale faunei. Dar modificarile fizico-chimice de pe Terra au generat si mutatii genetice ale speciilor supravietuitoare. Una din cele mai importante a fost declansarea gigantismului. Au aparut reptile din ce în ce mai mari si cu unele aspecte morfologice de-a dreptul grotesti; placile osoase aparent inutile si coarnele sofisticate si uriase au fost, însa, „ornamente” care le-au permis adaptarea la noile forme de lupta pentru existenta.Soarta marilor reptile poate fi „preluata” de om?
          Cea mai numeroasa specie de mamifere de astazi, omul, nu a aparut, se pare, în urma unei coliziuni colosale. Dar daca un astfel de cataclism s-ar produce, soarta omenirii ar fi similara cu cea a dinozaurilor?
          Cercetatorii conditioneaza modificarile ca specie a omului de natura chimica a eventualului meteorit care ar ciocni Terra. Aparitia sopârlelor gigantice se datoreaza în foarte mare masura modificarii temporare a radioactivitatii terestre si a compozitiei solului, apelor si atmosferei. Aceasta ipoteza este argumentata în modul urmator: de ce acum 250 de MA – cu 50 de MA înainte de cea despre care vorbim – nu s-a produs decât o uriasa extinctie? Expertii sustin ca a existat o mare diferenta de compozitie chimica între corpurile ceresti care s-au prabusit pe Terra. Fiecare dintre ele a fost motorul unei evolutii a faunei si florei, dar numai cea de-a doua (acum 200 de MA) a fost profitabila pentru gigantismul reptilian.
          Soarta omului (în ceea ce priveste mutatiile genetice) ar putea fi dependenta de aceiasi factori chimici (inclusiv radioactivi). Caci atunci când se vorbeste despre disparitia lor, se aminteste obsedant despre elementul chimic iridiu, gasit în cantitate suspect de mare la locul de impact (si nu numai)… În opinia noastra, astfel de paralelisme sunt mai mult rodul dorintei de a scoate ceva senzational din joben, asa cum fac iluzionistii cu porumbeii sau cu iepurasii.
          
          PAUL IOAN
          
          2. Chestionar pentru ozonosfera
          
          Se cunoaste ca ozonosfera este o regiune a atmosferei terestre situata intre altitudinile de 25 si 55 km, caracterizata printr-o concentratie relativ ridicata de ozon (CO3), al carui maxim se pare ca ar fi situat la inaltimea de 35 km.
          Importanta ozonosferei consta din proprietatea acesteia de a absorbi radiatia ultravioleta emisa de Soare, facând astfel posibila existenta vietii pe Pamânt. Acest fenomen de absorbtie a fost pus in evidenta in anul 1880, prin descoperirea benzilor lui Hartley, cuprinse in domeniul 0,21-0,32 micrometri in spectrul Soarelui. Formarea ozonului reprezinta un proces reversibil, care este afectat de toate fenomenele de poluare a atmosferei. De aici rezulta insemnatatea cunoasterii si monitorizarii factorilor care determina distributia ozonului in atmosfera. Ca urmare, NASA impreuna cu Agentia Spatiala Canadiana, au programat pentru trimestrul III al acestui ani, lansarea cu o racheta PEGASUS-XL a satelitului stiintific SCISAT, având la bord aparatura destinata inregistrarii proceselor chimice (ACE) care afecteaza ozonosfera, contribuind astfel la diminuarea acesteia.
          NASA si colaboratorii canadieni estimeaza ca vor obtine timp de doi ani, date de la satelitul SCISAT, care sa permita reconsiderarea strategiilor de mentinere mai curata a atmosferei terestre si de investigarea golului-record de ozon.
          Cântarind aproape 150 kg, SCISAT va opera de pe o orbita polara situata la inaltimea medie de 640 km.
          Date suplimentare se pot obtine de la laboratoarele canadiene David Florida din Kuata (Ontario), unde a fost testat SCISAT si apelând site-ul nasa.gov/missions/earth/scisat.html.
          
          Prof. dr. FLORIN ZAGANESCU