Toate personajele cu alura istorica marcanta ascund – cu sau fara voie – dincolo de reperele consemnate in cartile de specialitate, si fragmente biografice insolite, ce fac deliciul amatorilor de senzational. Regii Frantei si-au pus o amprenta puternica asupra evolutiei civilizatiei Europei si a lumii, dar cu toate astea raman mereu in penumbra amanunte picante sau cel putin deosebit de interesante, care ar putea contura un fel de istorie paralela a Hexagonului de azi. Au existat nu mai putin de 18 regi francezi care s-au numit Ludovic, fiecare individualizat prin „numerotare” succesiva. Numele vine insa de la intemeietorul regalitatii acestui neam, Clovis, care provine din germanicul Chlodwig. Romanizat, el a devenit Clodovicus, metamorfozat in Clouis si apoi in celebrul Ludovic (Louis, in franceza).
La dinastia Capetienilor, traditia cerea ca celui mai mare dintre fii sa i se dea numele Ludovic, iar celui mai mic, Filip. Astfel se face ca, timp de aproape trei secole, regii Frantei s-au numit fie Ludovic, fie Filip.
Cea mai lunga regenta a fost cea a lui Ludovic al XIV-lea, care a durat 72 de ani. El si-a vazut murind fiul, un nepot si un stranepot. De altfel, succesorul sau, Ludovic al XV-lea, era stranepotul sau. La polul opus, regenta cea mai scurta (formala, in fond) a durat numai 5 zile, atat cat a durat si viata regelui abia venit pe lume – Jean I, care a fost apoi supranumit „Postumul”. Un fel de umor negru ŕ la française, cum ar veni.
Petrecareti si iubareti din fire, suveranii Frantei au marcat si momente insolite (de divertisment, am putea spune) ale unei societati in permanenta si imprevizibila transformare. De pilda, François I este cel care a instituit loteria nationala, pentru prima data in Franta, in anul 1539.
Tot de insolitul „de lux” tine si faptul ca in timpul lui Ludovic al XVI-lea, din Curtea regala facea parte si un motan numit Brillant (nu „Briliantul”, ca un fotbalist roman dedulcit la „ierburi aromatice” ametitoare, ci „Stralucitorul” sau „Stralucitul”). Patrupedul a devenit chiar unul dintre cei mai importanti membri ai forului respectiv, dar spre nenorocirea lui tocmai de la rege i s-a tras moartea violenta. Acesta, surprins de vietatea pe care nu a recunoscut-o, i-a zdrobit capul cu un ciocan.
Nu mai putin stupid a fost si sfarsitul lui Charles al VIII-lea, survenit dupa ce acesta s-a lovit cu capul de un prag de piatra, in timp ce asista la un jeu de paume – precursor al pelotei si al tenisului de camp. La fel, Henric al II-lea a murit din cauza unui varf de lance care i-a patruns intr-un ochi in timpul unui turnir. Despre chirurgii insarcinati sa-l opereze se spune ca erau atat de stresati, incat mai intai au reprodus accidentul pe condamnati la moarte, pentru a testa pe acestia etapele viitoarei operatii si a stabili o procedura nemaiintalnita pana atunci.
Astazi, trei pretendenti la tron isi disputa inca dreptul la coroana Frantei (un regat virtual, probabil!): „Ludovic al XX-lea” (Louis de Bourbon, descendent din Ludovic al XVI-lea), „Henric al VII-lea” (Henri d’Orléans, descendent din fratele lui Ludovic al XIV-lea) si „Napoleon al VII-lea”, pe numele sau de cetatean francez Jean-Christophe Napoléon.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii