Genele inteligentei

    
     Science Fiction-ul, gen cultural cu o dezvoltare exploziva între 1950 si 2000 (si ultraexploziva dupa Mileniul II, veti vedea..
    
     Science Fiction-ul, gen cultural cu o dezvoltare exploziva între 1950 si 2000 (si ultraexploziva dupa Mileniul II, veti vedea…) a dat deja capodopere literaturii, cinematografiei si televiziunii mondiale – din pacate, înca putin cunoscute la noi, neintrate în circuitul de cultura „clasica”. Printre capodopere, o nuvela care sustine titlul articolului: „Flori pentru Algernon”, a americanului Daniel Keyes, o tulburatoare poveste despre avatarurile unui cuplu paradoxal, un handicapat mintal care este capabil de orice sacrificiu pentru a deveni un om normal si… un soricel alb de laborator, botezat de savanti Algernon, pe care biochimistii din viitor vor încerca – vor fi încercat, ca asa-i în SF… – medicamente care sa-i îmbunatateasca rozatorului coeficientul de inteligenta. Testele reusite pe Algernon – soricelul îl „învinge” mereu, la tot felul de jocuri de labirint, pe prietenul sau uman handicapat, care este chiar îngrijitorul laboratorului de biochimie – îi determina pe cercetatori sa-l supuna experimentelor si pe coechipierul sau. Experienta reuseste, aflam asta din jurnalul handicapatului, din zi în zi tot mai coerent, dovedind un Q.I. tot mai înalt, chiar ridicându-l pe fostul handicapat la rangul de savant multivalent. Dar asta, veti spune, este o întâmplare imaginara, Science Fiction.    
     În laboratorul de biologie moleculara de la Universitatea din Princeton haladuieste însa, chiar în zilele noastre un… supersoarece, un Algernon real, dibaci, inteligent, viclean, pe nume Doogie, cu un Q.I. net superior tuturor rozatoarelor pe care le-a „fabricat” Dumnezeu pe Pamânt. Supersoricelul nu este o faptura naturala, ci un artefact, provenind dintr-un soarece viu, dar manipulat genetic de savanti, care i-au umblat la A.D.N.-ul sau fundamental, transformând mostenirea biologica stramoseasca într-o entitate cu un metabolism foarte rapid al neuronilor un fel de… Einstein al genului Rodentia.    
     Îmi este greu sa va descriu procedeele tehnice, pentru ca biologia moleculara înainteaza în cunoastere cu viteza luminii. Încerc, totusi, sa va informez ca inginerii de gene stiu deja ca gena NR2B este cea care comanda construirea proteinei NMDA, un receptor din zona hippocampus pentru un anume semnal chimic, esential pentru functionarea memoriei; interesant ca acest receptor scade dramatic imediat dupa adolescenta, si la oameni si la soareci. Biologii au „îmbunatatit” soarecele Doogie, deblocându-i la nivel celular acest receptor. Au folosit pentru asta doua semnale, unul chimic, sub forma unei (singure!) molecule de glutamat (eliberata de o celula vecina celei supuse experientei) si un semnal electric foarte slab, o variatie de potential intracelular. Aceasta tehnologie face ca, imediat dupa al doilea semnal, în celula din hippocampus sa patrunda molecule de calciu, implicând astfel formarea unei memorii „locale”. Extindem sistemul pe o zona mai larga si memoria, parte esentiala a inteligentei unui individ, este astfel stimulata – individul însemnând oricine de la societatea soricareasca pâna la cea umana.    
     Câstigul? Probabil noi medicamente pentru tratamentul bolii Alzheimer si al accidentelor cerebrale, prin „relocarea” unor noi zone pentru memorie în locul celor afectate. Dar si droguri – viitoare – pentru stimularea capacitatii de memorare a indivizilor obisnuiti, dupa cum se stie, din ce în ce mai slaba, pe masura ce individul îmbatrâneste. Echipa doctorului Tsien, autorul tehnologiei de la Stanford a depus, de altfel, cerere de brevet si spera ca, într-adevar, medicamentele pentru „genele inteligentei” sa înceapa a fi fabricate.    
     Le dorim, desigur, succes, eradicarea prostiei pe Pamânt fiind problema sociala fundamentala a civilizatiei noastre. Dar vreau sa va povestesc finalul nuvelei „Flori pentru Algernon”. Dupa o perioada când cei doi – umanul si soricelul – au ajuns, fiecare, un super Homo sapiens si un super Rodentia, efectul experimentului a început sa scada. Cuvintele si frazele din jurnalul fostului savant devin tot mai sarace, mai gresite, mai triste, în întunericul care pare a se aseza peste creierul lui. În final efectul medicamentului se subtiaza, are loc un proces de basculare spre imbecilitate, ultimele lui cuvinte rationale scrise fiind o rugaminte catre savantii care urmareau experimentul, aceea ca, din partea lui, a umanului care se stinge din umanitate, sa fie depusa o coronita de flori pe mormântul soricelului Algernon…