MARIAN IACOB, cascador

          «Cascador printr-un joc al destinului»
          
          
           – Domnule Marian Iacob, sunteti supranumit „omul cu cel mai mare brat din Europa anilor ’70”. De unde aceasta denumire?
          
           – Facând sport, am reusit prin munca si daruire sa ating circumferinte musculare considerabile, ceea ce mi-a adus titlul de „Multiplu campion national (junior) de haltere” si selectionarea pentru Campionatele Mondiale de Haltere de la Paris, 1975.

          «Cascador printr-un joc al destinului»
          
          
           – Domnule Marian Iacob, sunteti supranumit „omul cu cel mai mare brat din Europa anilor ’70”. De unde aceasta denumire?
          
           – Facând sport, am reusit prin munca si daruire sa ating circumferinte musculare considerabile, ceea ce mi-a adus titlul de „Multiplu campion national (junior) de haltere” si selectionarea pentru Campionatele Mondiale de Haltere de la Paris, 1975.
          
           – Si cum ati ajuns cascador?
          
           – Printr-un joc al destinului. Intr-o anumita imprejurare m-a cunoscut Szobi Csec si, impresionat de impozanta si alura mea, mi-a propus sa ma apuc de cascadorie. Primul rol l-am avut in „Intoarcerea lui Voda Lapusneanu” al Doamnei Malvinia Ursianu. Au urmat aproape 50 de filme…
          
           – Cum colaborati cu alti cascadori?
          
           – Sa incepem cu Szobi Csec: el a fost tipul cascadorului complet, care se descurca in orice situatie. Dar mai sunt si altii cu care colaborez foarte bine.
          
           – Aveti un rol preferat?
          
           – Da, cel din filmul „Un om luptator” in care am interpretat „omul grotelor”, ceea ce mi-a oferit prilejul unor sarituri spectaculoase, lupta cu maciuca de piatra, aruncari de mari bolovani etc.
          
           – Ne puteti povesti o intâmplare speciala in timpul unei cascade?
          
           – Filmul se numea „Totul se plateste”, unde a trebuit sa lupt cu Florin Piersic si Szobi Csec. Eram imbracat de epoca si ma aflam in fata unei chervane, adica o caruta de epoca. Am inceput lupta, le-am dat câtiva pumni, dar ei ma atacau din amândoua partile. La un moment dat, Florin Piersic, cu pumnul lui de urias, a reusit sa-mi sparga buza si sa ma raneasca la fata. Ulterior am cazut peste caruta, pe care am reusit s-o darâm si sa o dezmembrez…
          
           – Ce alte pasiuni aveti?
          
           – Iubesc istoria, detin o colectie de numismatica, ceramica, armuri, carte veche bisericeasca, iconografie, cruci cu inscriptii in slavona… Datorita pasiunii mele am descoperit un fragment de amfora inscriptionat cu „boneta frigiana” din insula Tasos (295-290 i.Ch.), ceramica dacica, monezi etc. Scriu poezii cu teamtica religioasa, eseuri istorice, romante (am in repertoriu 53 de melodii) – un talent mostenit de la tatal meu…
          
           – De ce vi se mai spune si „uriasul de la Petrachioaia” ?
          
           – Numele asta mi se trage de la ispravile mele legate de sport si forma mea fizica speciala din anii ’70-’80. Acum folosesc talentul si experienta mai mult pentru filme pe care le realizam cu regizori români si straini.
          
           – Aveti o dorinta speciala?
          
           – Doresc un lacas oficial, un mic muzeu pentru toate colectiile adunate de mine, ca sa se bucure si altii de rezultatele pasiunilor mele. Piesa de rezistenta ar fi insasi inaugurarea, conceputa ca un spectacol de epoca, pe care l-as dedica fratelui meu de curând decedat, si el un mare iubitor de istorie…