Se pare ca si în Istorie, ca si în arta culinara, retetele vechi sunt cele mai bune. Adica sigure, infailibile. În fond, desi au trecut aproape 500 de ani, actiunea armatei portugheze în India, de la începutul secolului al XVI-lea, asa cum aratam în episodul anterior, are toate datele unei invazii. Si azi invazia Irakului, insotita de tulburari religioase sub pretextul exportului de „democratie”, nu are ca miza decat controlarea, în beneficiul atacatorilor, a surselor de petrol existente în aceasta zona.
Reteta a fost patentata însa în 1515, cand Alfonso de Albuquerque a facut ordine în zonele de coasta indiene, preluand controlul asupra negotului cu mirodenii, organizat si controlat pana la sosirea portughezilor de comunitatile zonale. Exclusi din aceasta structura, pentru motivul ca ei nu aveau ce sa ofere, decat eventual, ca si azi, sa ia, portughezii au reactionat nu în spiritul „concurentei”, nu în spiritul civilizatiei sau al „democratiei” pe care o reprezentau, ci prin folosirea fortei armate.
Asa se face ca, dupa incursiunile lui Albuquerque în zona si dupa stabilirea unui fort la Hormuz, în Golful Persic (cum se vede zona era „interesanta” pentru europenii de atunci, la fel cum este si pentru „coalitia internationala” de azi, chiar daca miza era alta, si nu petrolul), Portugalia reusea în 1515 sa-si atinga un scop atat de drag curtii regale de la Lisabona: acela de a controla comertul în Golful Persic.
Prin forta armelor, în fata unor armate inexistente sau a unei slabe rezistente, cu mici exceptii disparate, ei au reusit sa devina stapanii unor puncte cheie în Marea Rosie, monopolizand în acest fel comertul cu mirodenii. Era aceasta situatie rodul firesc al îndraznelii unor aventurieri manati de dorinta de glorie si înavutire care astazi figureaza în cartile de istorie drept personaje cu aura care au contribuit la avantul cunoasterii umane si la marile descoperiri geografice de la cumpana dintre secolele al XV-lea si al XV-lea.
Atunci s-au redesenat hartile, dar s-au stabilit si noi zone de influenta, punandu-se astfel bazele unui imperialism incipient care avea sa se transforme în secolele care vor urma într-o colonizare sustinuta numai de interese economice. Actiunile portughezilor de la începutul secolului al XVI-lea nu stricau doar structurile zonale, din Golful Persic si India, ci si interesele si structurile unor confrati europeni.
Astfel, în acel moment, cand alti „stapani” au trecut la controlul comertului cu mirodenii, cel mai mult de suferit a avut comertul venetian care-si vedea aruncate în aer toate aranjamentele stabilite în ultimul secol. Timp de cateva decenii, actiunile portughezilor, interferentele lor într-un comert bine structurat într-o perioada de doua secole, au avut darul sa paralizeze comertul venetian, chiar daca blocada instaurata de portughezi nu a fost niciodata în totalitate efectiva.
Mai mult decat atat, dupa aproape o jumatate de secol de tatonari si reevaluari strategice, pe la 1569 Venetia a reusit sa recastige o mare parte din punctele ei forte din zona, ba chiar sa-si extinda comertul, ilustrand în acest fel importanta fundamentala a punctelor de control. Trecerea la controlul comertului din zona Golfului Persic a aratat slabiciunile unei astfel de actiuni, slabiciuni existente si în zilele noastre, chiar în aceeasi zona. Astfel, desi pareau stapanii situatiei pe termen scurt, portughezii nu aveau cum sa castige pe termen lung.
În ciuda faptului ca portughezii controlau, prin forta armelor, întreaga regiune, blocada economica instaurata de ei în Marea Rosie a fost complet ineficienta, negotul din aceasta regiune continuand fara ca ei sa poata exercita o influenta cat de cat semnificativa. Si asta s-a întamplat din pricina faptului ca, atata vreme cat ei nu au putut captura si prelua controlul asupra Adenului, port care se afla la intrarea în Marea Rosie, portughezii nu au fost în stare sa controleze pe de-a-ntregul sau sa reglementeze într-o maniera eficienta comertul maritim din aceasta zona. Întinzandu-se prea mult, controlul se dovedea dificil, iar dusmanii si ei, destul de numerosi. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii