Rembrandt, omul care-si plânge mortii

          Nu veti gasi în biografiile monstrilor sacri ai barocului (si nici în alte perioade stilistice) o succesiune de evenimente îndoliate precum cea cu care s-a confruntat olandezul Rembrandt van Rijn în cei 63 de ani de viata (1606-1669). Maestru incontestabil al clar-obscurului însufletit si al autoportretelor cu rol de defulare, de oglinda a propriului suflet, prea crunt atacat de soarta, Rembrandt a cazut, a îngenuncheat la capatâiul celor dragi evadati în neant si a luat-o mereu de la capat cu o vointa pe care o mai regasim doar la Beethoven, cel care de la 32 de ani nu si-a mai auzit compozitiile si nici aplauzele semenilor.

          Nu veti gasi în biografiile monstrilor sacri ai barocului (si nici în alte perioade stilistice) o succesiune de evenimente îndoliate precum cea cu care s-a confruntat olandezul Rembrandt van Rijn în cei 63 de ani de viata (1606-1669). Maestru incontestabil al clar-obscurului însufletit si al autoportretelor cu rol de defulare, de oglinda a propriului suflet, prea crunt atacat de soarta, Rembrandt a cazut, a îngenuncheat la capatâiul celor dragi evadati în neant si a luat-o mereu de la capat cu o vointa pe care o mai regasim doar la Beethoven, cel care de la 32 de ani nu si-a mai auzit compozitiile si nici aplauzele semenilor.
          Admirator al „neortodoxului” Caravaggio, cel care impregna cu nuante erotice pâna si temele biblice, Rembrandt se remarca foarte repede prin contrastul lumina-întuneric, combinatie care da spatialitate scenariilor sale. Îsi deschide propriul atelier de pictura la Amsterdam, la 26 de ani, dar chiar atunci sufera prima pierdere: tatal sau. Si, de parca un psihiatru l-ar fi sfatuit sa-si defuleze durerea, maestrul îsi începe interminabila sa serie de autoportrete (cel putin cincizeci sunt pastrate), „meteahna” de care nu se va desparti decât prin neantizare. Primeste comenzi, intra în înalta societate si se îndragosteste de cea care-i va deveni prima sotie, Saskia. A fost iubirea vietii, dar si generatoarea unei avalanse de tragedii carora putini oameni i-ar fi facut fata întregi la minte. Astfel, într-un interval de numai sase ani, Saskia naste de trei ori si tot de atâtea ori acei prunci (de câteva saptamâni) devin îngeri. Rembrandt intra în prima lui perioada de mare depresie si, pe lânga pânzele cu care-si câstiga existenta, se refugiaza în autoportretele coplesite de tristete. Apogeul acestei stari de durere este adus de anul 1642, când Saskia moare la nasterea celui de-al patrulea copil. Însa o raza de lumina – pe care o va transpune în capodoperele sale – se revarsa, totusi, asupra maestrului. Proaspatul fiu, Titus, rezista; el va deveni pilonul de care avea nevoie un tata si un vaduv în pragul disperarii.
          Maestrul vrea sa-i asigure lui Titus cea mai buna îngrijire si angajeaza pe rând doua guvernante, pe Geertge si pe Hendrickje. Barbatul Rembrandt se îndragosteste de cea de-a doua, pe care o va lua de sotie pâna la urma, dar nu fara sa fie târât într-un proces stupid de prima, care pretindea ca-i promisese c-o va face nevasta. Numai de un astfel de scandal nu avea nevoie maestrul, care redevine depresiv. Dar soarta ii mai trimite o raza de lumina, prin nasterea fiicei sale Cornelia. Însa pe plan artistic si comercial, pânzele sale se vând din ce în ce mai greu si cariera de profesor de pictura nu-i aduce un venit suficient. Este obligat sa declare faliment si sa devina angajatul firmei de arta în care el picteaza iar tablourile sunt scoase la vânzare de patroana firmei, chiar sotia sa Hendrickje! Maestrul suporta umilinta, dar destinul ii este iarasi îndoliat. La numai 21 de ani, în 1663, fiul Titus moare de ciuma lasându-i în urma o nepoata. Lovit din toate directiile, Rembrandt rezista înca sase ani, lucrând cu febrilitate si transferând operelor sale – si mai ales autoportretelor – o suferinta inimaginabila. Se stinge în 1669, poate multumit ca a lasat posteritatii dovada magistrala a barbatului care, în loc de cuvinte, si-a pictat lacrimile sufletului. (Am ales numai personaje feminine, aceasta fiind tema recentei expozitii de la Glasgow dedicate lui Rembrandt.)