Miticul personaj care si-a consumat propriile progenituri se pare ca are un fel de succesor în planeta noastra. Un studiu realizat de cercetatori ai Universitatii Washington, care a vizat activitatea placilor tectonice terestre, a pus în evidenta un fenomen greu de evaluat si mai ales nelinistitor pentru tot ce înseamna viata pe Pamânt.
Mai exact, lucrarile s-au derulat în zona oceanica de cea mai mare adâncime cunoscuta pâna în prezent – Groapa Marianelor. Timp de un an, s-au înregistrat sunetele provenite de la miscarile placilor tectonice, pâna la cele provocate de cutremure, printr-o retea de 19 seismografe plasate pe fundul oceanului planetar (de-a lungul fosei Marianelor), asociate cu alte 7 aparate instalate pe insule.
S-a constatat ca, pe masura ce se deplaseaza, placile tectonice capteaza simultan mari cantitati de apa, metamorfozate în asa-numite minerale hidroxilate. Aceste „roci umede” sunt transportate progresiv din ce în ce mai profund în mantaua terestra, prin miscarile de subductie („scufundare a crustei oceanice sub o placa litosferica adiacenta”). Apa respectiva este apoi readusa la suprafata sub forma de vapori, în timpul eruptiilor vulcanice.
Problema ar fi ca numai activita-tea vulcanilor nu este suficienta pentru expulzarea întregii cantitati de apa „înghitita” de maruntaiele planetei.
Cercetatorii apreciaza ca, la nivel mondial, e absorbita o cantitate de apa oceanica de trei ori mai mare decât cea eliminata. Altfel spus, în adâncurile Pamântului se scurge infinit mai multa apa de suprafata decât ne-am putea imagina. Deocamdata, oamenii de stiinta ezita sa se pronunte si asupra efectelor acestui fenomen.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii