Cunoscut pentru originalul concurs televizat transmis si pe canalele noastre, dar si ca decor pentru finalul celebrului film „Aventurierii” cu Alain Delon si Lino Ventura, Fortul Boyard se afla in Oceanul Atlantic in vestul coastei franceze intre insulele Aix si Oléron. Constructia acestuia a fost considerata necesara pentru protectia porturilor celor doua insule de atacurile flotei regale engleze. Intre 1661-1667, Ludovic al XIV-lea solicita ridicarea unui sir de asemenea fortarete, Fortul Boyard urmand sa ocupe pozitia de centru.
In 1692 inginerul francez Descombes incepuse chiar sa deseneze planurile fortului respectiv dar realizand costurile imense ale lucrarii s-a simtit obligat sa renunte. De altfel, celebrul Vauban, conducatorul tuturor constructiilor militare ale vremii, s-a declarat fatis impotriva proiectului si i-a spus regelui: „Majestate, mai usor ati putea prinde luna cu dintii decat sa incercati o astfel de constructie intr-un asemenea loc”. Dupa raidul englezesc asupra insulei Aix in 1757, ideile privitoare la constructia fortului au reintrat in preocuparile conducatorilor tarii dar cu toate ca planurile fusesera desenate si problemele materiale pareau rezolvate, proiectul a fost din nou abandonat.
Eforturile au fost reluate sub Napoleon Bonaparte in 1800 cand lucrarile au fost conduse de inginerii Ferregeau, Armand Samuel de Marescot si viceamiralul François Etienne de Rosily-Mesros care au desenat si planurile. Pentru a usura munca celor care lucrau aici s-a construit un port pe insula Oléron si a luat nastere localitatea Boyardville pentru muncitori.
Constructia a inceput in 1804 si a intampinat numeroase dificultati printre care caderea rocilor, furtuni puternice si atacuri ale englezilor. Lucrarile au fost abandonate si reluate in 1809 dar s-a renuntat din nou la constructie. Abia in 1837, in timpul domniei lui Ludovic Filip, tensiunea intre Franta si Anglia atinsese un adevarat punct culminant si lucrarile au reinceput, fortul devenind absolut necesar. S-a realizat fundatia si constructia a durat multi ani fiind terminata in 1857, avand suficiente camere pentru o garnizoana de 250 de oameni si 75 de tunuri.
Fortul are o forma ovala, cu o lungime de 68 metri si o latime maxima de 31 metri. Peretii au o inaltime de 20 metri si inchid intre ei o curte. La primul nivel sunt depozite, camere de serviciu, bucatarii, cantine, camera garzilor si baile. La etajele superioare sunt cazemate si sali de armament. Patru siruri de scari leaga intre ele diferitele etaje. In interior acestea sunt decorate cu arcade dar in exterior peretii sunt strapunsi numai de ambrazurile pentru tunuri. Forma ovala a constructiei si aranjamentul exterior al ambrazurilor par sa se fi inspirat dupa imaginea unei nave din secolul al XVII-lea si de aici numele de „corabia de piatra” dat fortului.
La terminarea constructiei insa tehnica militara si aranjamentul tunurilor se schimbasera complet si fortul devenea acum nefolositor. Dupa 1871 a fost folosit pentru o scurta vreme ca inchisoare inainte de a fi abandonat la inceputul secolului XX. In 1872 detinutii au fost trimisi in Noua Caledonie iar fortareata a fost preluata de armata. Militarii au parasit-o insa in 1913, tunurile au fost vandute si fortul a fost jefuit in cateva randuri. S-a incercat inchirierea lui si, in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial, a fost ocupat de trupele germane. Dupa 1950 a fost declarat monument istoric dar in 1961 a fost vandut unui dentist belgian, singurul care a putut oferi suma ceruta de autoritati. Recuperat cativa ani mai tarziu de statul francez, fortul a fost restaurat si a devenit nu doar gazda concursului care ii poarta numele ci si un important obiectiv turistic alaturi de stralucitorul La Rochelle si vechiul arsenal Rochefort.
IRINA STOICA
Comentarii