Provenit dintr-o familie onorabila, fiu de avocat, Hans Baldung (1480-1545) a fost un maestru al Renasterii germane specializat în gravuri în lemn si pictura pe panel. Urmas al lui Albrecht Dürer, el a fost obsedat, putem spune, de imaginea mortii. Poate si de aceea influenta colosalei arte italiene a vremii l-a cam lasat indiferent. Baldung si-a gasit foarte repede propriul stil, iar firea sa de om „poznas” l-a determinat sa creeze un statut usor dispretuitor fata de femeie.
Nuantele misogine ale picturilor si gravurilor sale grotesti (care uneori aluneca de la erotism la pornografie) atrag atentia si astazi prin prospetimea unui spirit ludic pe care nu-l mai gasim decât la „umoristul” desavârsit care a fost Hieronymus Bosch. Se stiu putine despre viata personala a lui Baldung, însa relatia sa cu dragostea pare sa fie o experienta nefericita, de care se amuza el însusi, cu o tristete si dezamagire bine mascate.
Poate ca definitoriu în acest sens este exceptionala gravura în care marele Aristotel – un batrân cu barba, gol-pusca si în patru labe – este calarit de o femeie tânara, planturoasa, care-l biciuieste, ca într-o indubitabila scena de masochism. Stim ca marele filosof, elev al lui Platon si dascal al lui Alexandru Macedon, era un misogin notoriu, el considerând femeia o „fiinta aproape umana”. Baldung pare ca-l pedep-seste pe Aristotel pentru dispretul slab argumentat fata de femeie, dar de fapt el ironizeaza „femela care se crede deasupra lucrurilor”.
Si totusi, acest artist cu totul individualizat de ironiile sale antifeministe avant la lettre, a avut si momente în care a privit-o cu o oarecare compatimire. Mai multe variante ale „Pacatului originar” o ilustreaza pe Eva ca fiind suava si fermecatoare, Adam fiind personajul negativ, care-i ofera marul vrajbei cu Creatorul. Femeia este în aceste picturi pusa în evidenta cu întelegerea deplina a farmecului ei, iar senzualitatea pe care i-o ofera maestrul este sincera. Numai ca acelasi artist o caricaturizeaza fara mila în multe alte capodopere, în special în celebra lucrare „Cele sapte vârste ale femeii”. Din pruncie si pâna la senectute, Baldung vede femeia transformându-se dintr-o faptura irezistibila si materna într-o fiinta de-a dreptul respingatoare, hidoasa, demna de mila.
În posteritate, Hans Baldung parca s-a tinut de sotii. Lucrarea sa „Eva, sarpele si moartea” a fost atribuita timp de peste o suta de ani lui Lucas Cranach cel Batrân. Abia prin 1965, expertii de la Sotheby’s au restabilit paternitatea… În treacat fie spus, acest mare maestru german a fost un ciudat „admirator” al vrajitoarelor, în contextul în care femeia, desi „inferioara”, poate dobândi puteri inaccesibile omului de rând. De fapt, vraja este adevarata putere a femeii si modalitatea ei de supravietuire. El s-a dedicat „femeilor care au pactizat cu diavolul” în prima jumatate a secolului al XVI-lea, când vânatoarea de vrajitoare nu luase amploare. Hans Baldung a iubit si a compatimit femeia, facând-o incapabila sa se lupte cu timpul. Sunt elemente care au trecut de la Aristotel la Nietzsche, a carui opera poate fi ilustrata cu lucrarile lui Baldung.
PAUL IOAN
Comentarii