Sacralitatea jadului pentru chinezi este perfect ilustrata de cultura Liang-Zu, din mileniu III i.Hr., iar apoi prin scrierile confucianiste de gen „Ritualurile Zu” si „Etichete si Ceremonial” (sec.II i.Hr.). La fel de impresionant era ritualul imbracarii suveranilor din dinastia Han in „costume de jad” tesute cu fir de aur…
Figurinele din jad – predominant in verde-maslina – s-au raspandit in toata perioada Evului Mediu, la fel si minisculpturile in fildes. Formele laptoase, care parca te indeamna sa le mangai, au cucerit lumea si, fara o logica prea clara, sunt denumite peste tot „antichitati”. Singura explicatie posibila este ca sculptura in fildes era practicata si pe vremea faraonului Keops („Khufu” pentru anglosaxoni), si pe vremea temutilor imparati chinezi cu o suta de concubine (si alte o suta in asteptare). Asadar sculpturile din fildes pe care le admiram astazi sunt, cele mai multe, antichitati din secolul al XX-lea si uneori chiar al XIX-lea. Cine vrea sa achizitioneze un fildes mai vechi, trebuie sa participe la o licitatie simandicoasa.
Romanii, in perioada de declin a imperiului, aveau un obicei interesant, care a influentat arta primilor crestini ai Romei si apoi a intregii crestinatati: consulii isi imortalizau portretul pe un diptic din fildes (doua placi gravate cu o adancime variabila). Ulterior, la Constantinopol, au aparut marii maestri ai tripticelor, iconoclasti de mare clasa. Intre secolele VI si XII, acestia au fost cei mai renumiti artisti ai crestinatatii, dar ulterior arta lor s-a stins treptat. Nici nu era de mirare, caci excesul de zel a condus la extinctia elefantilor din nordul Africii, al caror fildes era materia prima exclusiva. Pe atunci, ca si acum, fildesul ramasitelor de mamuti sau al morselor era folosit doar in tarile exotice, precum China si Japonia. Daca un european vrea sa atinga fildesul fara mare greutate, sa pipaie clapele pianului, bilele de biliard sau piesele de sah de la „Antiques”.
De fiecare data cand admir o sculptura in fildes (de elefant sau mamut) facuta de un artizan chinez, imi doresc sa vad si mainile care pot da la iveala asemenea minunatii. Detaliile milimetrice iti iau ochii si incantarea merge pana spre extaz atunci cand ai in fata o alegorie complicata, cu multiple personaje (cu chipuri bine definite), surprinse in mediul lor profesional: tamplari, preoti, agricultori etc. Frunzulitele delicate de bambus sau alti arbori specifici sunt atat de bine definite, incat numai albul laptos iti da de stire ca nu sunt reale. Fireste, Buddha are un loc privilegiat, la fel si nelipsitul dragon (varul balaurului nostru) care-ti aminteste ca el patroneaza zodiacul chinezesc si teribilul concept de „karma” in sirul reincarnarilor.
Scenele din viata imperiala au inspirat compozitii mai complicate, la fel si asa-zisul arbore al vietii chinezesti – o spirala cu o evolutie semnificativa de la material la spiritual, de la concret la abstract… Elefantii trebuie protejati si vom vedea din ce in ce mai multe substituiri ale fildesului cu polimeri. Noroc ca exista antichitatile, unde un comersant abil va scrie pe etichete cate o dinastie chineza ca sa mai adauge un zero.
PAUL IOAN
Comentarii