Cand privitorului ii este provocat un „soc estetic”, se cheama ca emotiile pozitive ale artei reprezinta succesul mesajului transmis prin talentul autorului. De-a lungul istoriei au existat unele realizari vizuale cu incarcatura unor repere imposibil de ignorat in definirea stadiului la care a ajuns pictura. Astfel, „Pluta Meduzei” de Théodore Géricault (1820), „Dejun la iarba verde” de Édouard Manet (1860) sau „Guernica” de Pablo Picasso (1937) sunt considerate de critica drept borne de hotar pentru anumite stiluri si conceptii tematice ale picturii care i-au socat pe contemporanii lor.
Mai aproape de zilele noastre, nu putem ignora un alt mod de a soca publicul pana la oripilare. Cel mai la indemana exemplu este compozitia fotografica a lui Andres Serrano „Urina si Christ” (1989), in care peste fotografia unui crucifix se afla placa transparenta de plastic udata de un lichid galbui… Astfel de experiente teribiliste sunt greu de admis in repertoriul artei. Cea mai noua tendinta de socare a privitorului este o tehnica mai veche a pictorilor si poarta numele oficial de „trompe l’oeil” (pacalirea ochiului). In esenta, senzatia de spatialitate creata pe o suprafata plana, cu ajutorul tehnicilor perspectivei, a fost initiata de maestri italieni din Quattrocento (secolul XV) pentru a crea iluzia boltei ceresti care se deschide pe tavanul unor interioare fastuoase – vezi frescele de bolta ale lui Andrea Mantegna si Correggio. In secolul XVIII, Andrea Pozzo atinge apogeul acestei iluzii formidabile, prin fresca bisericii romane Sf. Ignatius.
Senzatia de spatialitate care erupe dintr-o suprafata plana a atins in zilele noastre cote inimaginabile, comparabile cu realizarile pictorului antic grec Zeuxis. Acesta crea picturi murale cu naturi moarte atat de „vii”, incat pasarile coborau sa ciuguleasca fructele de pe ziduri… spune legenda. Ceea ce se intampla cu arta stradala a iluziilor optice poate avea drept reper ceea ce s-a intamplat cu insusi George Washington, atunci cand a vizitat atelierul pictorului Charles W. Peale. Acesta pictase pe un perete, in stil trompe l’oeil, o scara cu doua persoane, iar presedintele le-a salutat, lasandu-se pacalit de acea iluzie optica.
Arta pacalirii ochiului a coborat in strada si sunt numerosi artisti care si-au facut o faima din a deruta trecatorii cu magnificele lor creatii. Astfel, unii creeaza senzatia ca pe trotuar se afla o imensa gaura umpluta cu apa. Altii decoreaza peretii (in stil grafitti) cu imagini ale unor tunele sau ale unor incinte deschise la strada in care poti intra, daca nu esti atent. Dar exista si artisti care raman la creatii pe panza si-n care derutarea ochiului se face prin imagini compozite. Astfel, portrete umane sunt alcatuite din elemente naturale sau umane care, privite de la o anumita distanta, sunt confundate cu elementele anatomice ale personajelor.
Unul dintre cele mai faimoase exemple ne vine dinspre capodopera suprarealistului de geniu Salvador Dalí, care a realizat portretul lui Voltaire cu ajutorul a doua maicute. Iti trebuie cateva secunde sa-ti dai seama de gluma optica a maestrului. Dar, in opinia mea, unul dintre cei mai spectaculosi creatori de iluzii pictate este maestrul mexican Octavio Ocampo (nascut in 1943), pe care-l vom exemplifica. Acest magician reuseste portrete exceptionale, care ating genialitatea prin inteligenta si originalitatea lor. Va imaginati un portret al lui Iisus format numai din discipoli grupati in asa fel incat sa formeze o fizionomie perfect valabila? La fel procedeaza si cu Don Quijote, portret facut din doua personaje si o moara de vant… Atentie la imagini!
PAUL IOAN
Comentarii