Pe langa faimoasa Opera si Domul de proportii impresionante, orasul Milano este presarat de o multime de adevarate minuni ale artei: parcuri si statui, palate si biserici. Una dintre acestea este, fara indoiala, Basilica Santa Maria delle Grazie. Constructia monumentului a inceput in 1463 conform planurilor lui Guiniforte Solan dar, in 1492, Ludovic Maurul l-a insarcinat pe Bramante cu transformarea totala a proiectului. Fatada, de forma trapezoidala, din caramida, este perforata de ferestre in arc ascutit si de un portal cu doua coloane aparent fragile si un baldachin in cintru.
In fund basilica se termina printr-o turla impunatoare cu trei abside si un turn lanterna cu 16 laturi, impodobite cu ferestre gemene si arcuri formate de coloane duble deasupra. In interior, cele trei nave, delimitate de arcuri in ogiva, formeaza coloane si bolte acoperite in mare parte din fresce. Dintre capele trebuie amintita Santa Maria delle Grazie, anterioara basilicii, careia i-a si dat numele. Altarul si presbiteriul de unde se accede intr-o incapere desenata de Bramante sunt de asemenea bogat decorate. Pe peretele din fund al refectoriului se afla celebra „Cina cea de Taina” a lui Leonardo da Vinci.
Marele artist a fost angajat de Ludovic Maurul pentru aceasta lucrare a carei realizare a necesitat in jur de doi ani, munca incepand in 1495. Leonardo a lucrat intr-o maniera proprie, relativ neregulata si mai ales plina de ciudatenii. Asta nu l-a impiedicat insa a lasa umanitatii o creatie universal acceptata ca o capodopera a Renasterii. Locul in care este plasata uriasa fresca este luminat de razele care traverseaza incaperea, oferindu-se astfel o stralucire aparte.
Scena reprezinta momentul in care Iisus, aflat in centru, le spune discipolilor sai, reuniti in grupe de cate trei, ca unul dintre ei il va vinde. In ceea ce priveste expresia de pe fetele apostolilor, Leonardo a surprins admirabil emotia cauzata de declaratia lui Crist, care pare coplesit de un amestec de resemnare si profunda tristete. Discipolii sunt surprinsi facand tot felul de gesturi obisnuite. Fetele lor degaja surpriza si neincredere. Cativa au capetele indreptate spre Iisus, altii comenteaza intre ei aceasta grava declaratie. Iuda, al patrulea personaj din stanga, este intors spre Mantuitor si tine in mana punga cu pretul vanzarii Acestuia, cei 30 de arginti.
Pentru a realiza aceasta fresca, Leonardo nu a folosit culori de ulei ci o anume tempera forte, pe care a intins-o pe doua straturi de ghips. Aceasta noua tehnica s-a dovedit insa putin rezistenta la umiditatea din jur, astfel ca in 1518 fresca era deja partial deteriorata si, la sfarsitul secolului respectiv, se credea ca este definitiv pierduta. Ea continua insa sa-i incante si sa-i fascineze pe cei care o priveau. Exista chiar o poveste conform careia marele Napoleon a fost atat de patruns de frumusetea „Cinei” incat a vrut sa demonteze peretele respectiv si sa-l duca in Franta. A avut totusi intelepciunea sa renunte la aceasta idee, cand specialistii i-au demonstrat ca in acest caz capodopera va fi cu desavarsire distrusa.
Intre secolul al XVIII-lea si Cel de al Doilea Razboi Mondial, din care „Cina” a reusit sa iasa neatinsa, fresca a fost obiectul unor numeroase restaurari, nu intotdeuna fericite. Ultima a fost cea din a doua jumatate a secolului trecut prin care se spera ca s-au rezolvat cele mai multe dintre probleme. De fapt in zilele nostre vizitatorilor li se impun tot felul de restrictii. Se intra doar pe baza de programari facute cu mult, mult timp inainte, grupurile de persoane nu depasesc numarul de 10, se sta inauntru numai cateva minute, este interzis fotografiatul. Cineva glumea spunand ca aproape ti se interzice chiar sa respiri. Credem insa ca nici nu mai poti s-o faci. Frumusetea si maretia „Cinei” iti taie respiratia.
IRINA STOICA
Comentarii