Putini stiu ca artistul refugiat la „capatul lumii”, în arhipelagul polinesian, din cauza lipsurilor materiale, era descendent al unui vice-rege din Peru! Într-adevar, Eugene Henri Paul Gauguin (1848-1903) avea printre înaintasi mari proprietari de terenuri spanioli din America de Sud, iar o parte a copilariei si-a petrecut-o la Lima, desi s-a nascut la Paris. Si, pentru a completa tabloul genealogic al acestui aventurier lucid si temperamental, sa amintim ca bunica sa maternala a fost o „revolutionara cu tendinte socialiste”! Se numea Flora Tristan. În anii 1840-44, dupa ce a colindat lumea, din India pana-n Peru, a peregrinat prin Franta tinand discursuri împotriva saraciei clasei muncitoare si pentru emanciparea femeilor. Cartea sa autobiografica, „Pérégrinations d'une paria”, explica foarte limpede vederile sale de stanga.
Paul Gauguin s-a întalnit relativ tarziu cu pictura. Avea un dor nestavilit pentru mare si ani la rand, dupa terminarea studiilor medii, a fost angajat în marina comerciala franceza. În putinele sale perioade romantice, Paul s-a îndragostit de daneza Mette-Sophie Gad, care avea sa-i daruiasca cinci copii. Abia pe la 24 de ani, tanarul hoinar îl cunoaste pe Camille Pissarro si intra într-o expozitie a impresionistilor. Începe sa fie atras tot mai mult de pictura si în 1876, la 28 de ani, expune pentru prima oara (avea s-o mai faca doar de patru ori, alaturi de impresionisti). Din pacate, viata de familie devine din ce în ce mai agitata, din cauza lipsei cronice a mijloacelor de subzistenta. Gauguin lucreaza ca agent de bursa, are la început un oarecare succes, dar în 1882 abandoneaza aceasta meserie si se dedica exclusiv picturii. A fost momentul de cotitura al destinului sau, caci mizeria materiala avea sa-l împresoare definitiv.
Plecat cu familia la Copenhaga, pentru a primi ajutor din partea rudelor sotiei, Paul Gauguin se vede nevoit sa-si lase familia în Danemarca. Privat de prezenta nevestei si a celor cinci copii, pictorul se vede nevoit sa picteze pentru bani si sa-si caute permanent linistea sufleteasca. În aceste conditii, disperarea îl face sa plece iar pe mare, catre America de Sud si Martinica. Locuieste în Bretagne si se alatura grupului de artisti al scolii Pont – Aven. Devine un critic neîndurator al lui Manet si Monet. În 1888 se petrece un lucru extraordinar. Împrietenindu-se cu Vincent van Gogh, îi critica acestuia opera si, în timpul unei betii (locuiau în Arles) încearca sa-l taie cu un brici… In acea noapte, van Gogh si-a taiat urechea. Sensibilizat la maximum, Gauguin, sarac lipit si cu panzele décorand pereti de taverna, fuge la capatul lumii. Era anul 1891. Se stabileste în Tahiti si apoi în Insulele Marquises. Duce o viata paradisiaca, dar comercializarea panzelor se face anevoie. Descopera puritatea femei polinesiene – traieste cu adolescenta Tehura, modelul sau – si disperarea îl conduce spre autodistrugere. Se otraveste cu arsenic dar vomita otrava si scapa. Intra în conflict cu autoritatile si moare singur, fara nici o letcaie. „Lumea nu este a logicii, spunea el, ci a poetilor si a visului”. Dezabuzatul Gauguin nu a primit nicodata raspuns la: „De unde venim? Cine suntem? Unde mergem?” – titlul unui tablou monumental al sau.
PAUL IOAN
Comentarii