Valoarea operelor de arta este data de proba trecerii timpului: daca o creatie oarecare a ramas la fel de valoroasa sau a devenit treptat mult mai pretuita decât în momentul realizarii ei, aceasta este o garantie greu de combatut a valorii înalte a „continutului” sau estetic.
Aceasta idee este „concurata” de o alta, opusa frecvent si, în mod cert, mai mult decât provocator. Prin însasi natura sa, arta efemera este tranzitorie si trecatoare. Exista pentru o clipa, apoi dispare sau se transforma în altceva, lasând adesea în urma doar amintiri sau documente despre existenta sa.
Aceasta forma de arta contesta notiunile traditionale despre arta ca entitate permanenta si durabila, îmbratisând în schimb frumusetea impermanentei.
Primul element surprinzator pentru publicul de arta traditional îl reprezinta materialele de lucru: nu mai vorbim despre acuarela, ulei pe pânza ori marmura, lemn si asa mai departe, ci despre nisip, pietricele, gheata sau chiar frunze si petale de flori.
Cel mai frecvent, lucrarile sunt realizate si expuse în aer liber, „la cheremul” anticipat al intemperiilor si supuse eroziunii naturale. Aceasta agresiune programata este un aspect al esentei insolitului curent artistic. În consecinta, cel putin o parte din elementele componente ale structurii/instalatiei prezentate ca opera de arta dispar mai devreme sau mai târziu, lasând în urma doar amintirile lor fotografice si video.
Primele lucrari atribuite artei efemere au fost create în peisajele desertice ale Vestului American, la sfârsitul anilor 1960. Cele mai impunatoare lucrari, create cu echipamente de constructii, se numesc Earthworks (lucrari de terasament!). Prin îmbratisarea naturii tranzitorii si adesea fragile a artei, autorii pot crea opere atât frumoase, cât si provocatoare.
Pe masura ce continuam sa navigam prin complexitatile lumii moderne, arta efemera ne aminteste sa apreciem momentul prezent si frumusetea care poate fi gasita în impermanenta. Aceasta nu înseamna ca ea este lipsita de spectaculosul pe gustul publicului, care nu cauta în arta doar sensul profund si meditatia grava în transfigurare estetica.
Nemaifiind încorsetata de tiparele consacrate, lucrarea efemera nu trebuie sa mai fie o marfa rezervata unei elite, ci o experienta autentica, perfect conectata la lumea reala.
Operele sunt adesea – nu monumentale, ci de-a dreptul gigantice. Double Negative al lui Michael Heizer înseamna 240.000 de tone de roca mutate prin desertul Nevada, iar Spiral Jetty al lui Robert Smithson a fost un dig lung de 457 de metri si latime de aproximativ cinci metri, situat pe malul Marelui Lac Sarat.
Acesta a fost inundat de o crestere brusca a nivelului apei în 1972. Pe de alta parte, merita mentionat si faptul ca artistul nu mai ramâne fixat în fata sevaletului sau urcat pe blocul de piatra. El transpira deseori intens, în timp ce sapa, muta, transporta, acumuleaza, zgârie, traseaza, planteaza.
De asemenea, unii artisti introduc în ecuatie produse manufacturate socante, ca elemente componente ale unei opere de arta: 400 de stâlpi din otel inoxidabil în desertul New Mexico (Walter De Maria, Câmpul fulgerului), 2.700 de umbrele de soare galbene sau albastre, simultan, pe coasta Californiei si în Japonia (Christo si Jeanne-Claude, Umbrelele) sau nuferi roz gigantici din material textil în jurul insulelor Floridei (Christo si Jeanne-Claude, Insulele înconjurate).
Un (alt) amanunt insolit al artei efemere se adreseaza nemijlocit colectionarilor si celor care abordeaza arta ca pe o afacere: lucrarile la care ne referim nu pot fi vândute, cumparate ori mutate dintr-un loc în altul.
Dar acesta este un aspect cu totul secundar si lipsit de importanta. De fapt, prin subordonarea implicita trecerii timpului, arta efemera îsi asuma rolul foarte important de a transmite un mesaj filosofic tulburator, regasit si în binecunoscuta imprecatie a Ecleziastului: Totul este desertaciune, nimic nu este etern, nicio fiinta pamânteasca, nicio bogatie si nicio creatie nu poate învinge sus-mentionatei treceri a timpului.
În cazul de fata, lucrarea în sine se descompune în elementele din care a fost alcatuita, întorcându-se în circuitul universal al carui mecanism nu poate fi deslusit în totalitate.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii