Aflata în satul Parepa-Rusani din comuna prahoveana Colceag, manastirea, cu obste de maici, are hramurile: „Sfânta Treime”, „Izvorul Tamaduirii” (Biserica mare) si „Sfântul Nectarie” (paraclisul).
Locul pe care s-a ridicat asezamântul este învaluit în legenda. Se spune ca prin anii 1935, în sat locuia o fetita de 12 ani, numita Maria Petra, renumita pentru premonitiile ei. De aceea era supranumita „Fecioara din Parepa”. In una dintre viziunile ei i s-a aratat un batrân cu barba alba si ochii albastri care i-a spus ca ea va ridica o manastire pe locul acela. Vestea s-a raspândit repede si satul a devenit un loc de pelerinaj. Ea a prezis cel de Al Doilea Razboi Mondial si instaurarea comunismului. Pe locul în care a avut viziunea a fost sapata o fântâna.
Lucrarile pentru constructia manastirii au început în anul 1941, dar au fost întrerupte din cauza razboiului. In 1946 au reînceput lucrarile întrerupte iarasi de noul regim. Dupa 1990, la cererea credinciosilor si din donatiile lor s-a trecut la ridicarea bisericii terminate în 2002. A fost înfiintat Schitul Parepa, care dupa un an a capatat statutul de manastire.
Ansamblul monahal este format acum din biserica mare si paraclisul, corpul de chilii, un arhondaric si o gospodarie anexa. Paraclisul a fost construit în anul 2002, pictat în anii urmatori si târnosit în anul 2012.
Catapeteasma este sculptata în lemn de stejar, fiind lucrata de mesterul Ion Ungureanu din Tg. Neamt. Pictura icoanelor din catapeteasma apartine pictorului Alexandru Nicolae si a fost executata în stil bizantin.
Biserica a fost pictata începând din anul 2013, în stil neo-bizantin de pictorul Adrian Botea si echipa sa, în tehnica franco. Dimensiunile bisericii sunt mari: 32,65 metri lungime, 16,30 metri în latime si 25 metri în înaltime.
Maria Petra a murit în 1996 când avea 73 de ani, dupa ce, în 1990, se reluasera lucrarile la manastire. S-a stins cu satisfactia ca lucrarea Domnului se va împlini în curând. Trei zile înainte sa se stinga din viata o salcie plantata de ea s-a rupt în doua si a cazut peste o troita ridicata de patriarhul Miron Cristea.
IRINA STOICA
Comentarii