Primele decenii ale secolului XX au fost marcate în arte de încercari foarte îndraznete de a revolutiona acest domeniu al vietii umane sau de a-l schimba.
În pictura si sculptura, conservatorismul si disciplina manifestate în mod evident prin respectarea multor reguli, canoane, legi (pretins obligatorii) au fost puternic zdruncinate de „revolte” artistice de tipul Dadaismului, Suprarealismului, Cubismului, Futurismului.
Grupurile disidente si-au exprimat fatis si deseori provocator pozitia de evadare din traditionalele tipare clasiciste, romantice, realiste, pentru a pune în loc o libertate de exprimare estetica ce sfida frecvent, fara retinere, însasi coerenta si logica imaginii evidentiate prin ratiunea umana.
O adevarata furie a mentalului si perceptiei lumii de catre artistii rebeli – a cernut totusi, de-a lungul câtorva decenii, valorile autentice, separându-le într-o oarecare masura de epigoni, impostori si oportunisti îndrazneti.
Curentul dadaist a activat intens în anii 20-30 ai veacului trecut. Unul dintre liderii sai din Germania – tara aflata în toiul unor mari transformari politice si sociale ce au schimbat dramatic destinul întregii natii – a fost pictorul si graficianul George Grosz, devenit ulterior reprezentantul cel mai proeminent al futurismului german.
Din punct de vedere tehnic, acest curent se desprindea de cubismul alaturi de care milita pentru desprinderea de reproducerea realitatii, pentru a destructura obiectele într-un moment static al lor. Futuristii pretin-deau ca „bucatile” rezultate în urma acestei fragmentari trebuie reasezate într-o structura dinamica, într-un mod comparabil, sa spunem, cu binecunoscuta „desfacere” a miscarii în fragmente succesive a imaginii, specifica desenului animat.
Grosz s-a remarcat însa prin implicarea fara rezerve în fenomenele extrem de tulburi din epoca, satirizând moravurile si acuzând inechitatile sociale. În mod special gravurile si picturile realizate în perioada Primului Razboi Mondial (cicluri precum „Dumnezeu cu noi”, „Ecce Homo” si „Dedesubturi”) aduc în prim-planul imaginii realitatile dure ale vremii sale.
Este o arta militanta, pusa în slujba unor idealuri umane carora le-a ramas consecvent de-a lungul întregii activitati. Mai mult, parca pentru a dezveli ostentativ ideea ca istoria se repeta atunci când liderii omenirii ignora lectiile ei cele mai dramatice, el include în lucrarile sale, în mod automat, dar si firesc, avertismente cu valoare premonitorie foarte serioase.
Incriminarea militarismului, a razboiului, a descompunerii principiilor morale ale umanitatii si a multor asemenea elemente vitale pentru progresul civilizatiei s-a îndreptat, împotriva conducerii si actiunilor statului nazist, dar ele si-au aratat si îsi arata fara încetare actualitatea, fata de care arta – în mod obligatoriu activa si dincolo de granitele ei strict delimitate oficial – devine astfel un redutabil instrument de reorientare a societatii catre normalitate.
O lucrare edificatoare este „Eclipsa de Soare”, considerata „o capodopera a artei politice”, prin care George Grosz scutura cu putere constiinta anesteziata a populatiei, pentru a o trezi la realitate. Asa cum este sugerat de semnul dolarului care întuneca Soarele, simbol al vietii, aceasta lucrare critica lacomia si violenta armatei, a politicienilor si a industriasilor germani.
Perspectiva înclinata, culoarea disonanta si simtul ambiguu al spatiului subliniaza instabilitatea perioadei de dupa Primul Razboi Mondial. Grosz înfatiseaza birocrati cuprinsi de delir, într-un decor sumbru, risipiti în jurul unui general de trista faima, adept foarte cunoscut al violentei extreme.
Un industrias care poarta arme îi sopteste acestuia ceva la ureche. Un magar care reprezinta poporul german sta lânga o sabie însângerata si asculta cu urechile ciulite, dar poarta ochelarii de protectie ai ignorantei.
Încatusat si calcat în picioare, un tânar cu chip înfricosator suprapus unui schelet avertizeaza asupra soartei generatiilor viitoare. Vizionarismul de acest fel al lui Grosz, o evidenta despuiere a realitatii necosmetizate, l-a obligat pe acesta ca dupa razboi sa plece definitiv în SUA, unde a trait si a lucrat din 1947, pâna cu putin timp înainte de moartea sa, în 1959.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii