Satelitul european Planck a transmis o imagine exceptionala a primei lumini emise dupa Big Bang si a realizat o harta a cerului de o precizie fara egal. In 13 august a.c., Planck avea sa incheie un an de zbor continuu pe bolta cereasca reusind sa obtina prima imagine de inalta rezolutie (35 milioane de pixeli) a Universului primordial. O harta completa a intregului cer in 9 benzi de frecventa, pana la hotarele Universului vizual. Planck s-a rotit in jurul axei sale cu o viteza de 1 tur pe minut pentru a cartografia intregul cer, reusind sa imortalizeze prima lumina emisa de Univers dupa Big Bang, o frontiera dincolo de care nu va fi posibil niciodata sa se coboare in timp.
Instrumentele sale au scrutat cerul pe 9 benzi de lungimi de unda, de la 20 GHz pana la 17 Hg, ceea ce a permis observarea atat a radiatiilor fosile cat si a obiectelor din prim-plan. Unul dintre instrumentele de inalta frecventa (HF1) realizat de specialisti francezi e de o sensibilitate iesita din comun: daca cineva isi aprinde o tigara pe Luna, e capabil sa-l localizeze.
Haos, transparenta si lumina primordiale
In timpul primilor 380.000 de ani, Universul era total opac, caldura extrema (o mie de miliarde de miliarde de grade Kelvin) si o vanzoleala frenetica a particulelor care se izbeau unele de altele, antrenand in agitatia acestei „supe primordiale” incandescente o cantitate uriasa de fotoni. Din momentul in care Universul a inceput sa se dilate si sa se raceasca, particulele au format primii atomi stabili de hidrogen si heliu. Universul devine incetul cu incetul, transparent. Fotonii, in sfarsit, liberi, dau nastere primei lumini a Universului. O lumina care va fixa informatii legate de structura initiala a cosmosului constituita din gaze si atomi. Acesti fotoni ancestrali vor calatori si vor umple spatiul. Cu timpul, se vor raci pana la o temperatura de 2,72 Kelvin (-270sC) constituind ceea ce numim radiatiile fosile, fondul difuz cosmologic.
Imagini ale radiatiilor fosile
In 1964, cativa astronomi americani au descoperit existenta acestor radiatii fosile. A fost nevoie sa treaca 4 decenii pentru a fotografia aceasta lumina. In 1993, a fost realizata prima imagine a radiatiilor fosile cu ajutorul satelitului american Cobe, dar de o calitate inferioara celei obtinute de Planck. Studiindu-le in imagini marite, astronomii au observat mici gramajoare, cu 0,01 mai dense decat particulele din restul Universului. Minuscule cocoloase care au dat nastere marilor structuri ale Universului: galaxii, grupuri de galaxii si imense filamente de materie. De atunci, o serie de astronomi au explorat fondul difuz cosmologic. Dar nici un satelit nu a avut potentialul tehnologic al satelitului Planck, al Agentiei spatiale europene, dotat cu aparate de o sensibilitate exceptionala, de o mie de ori mai mare decat cea a satelitului Cobe si de 30 de ori mai mare decat cea a satelitului Wmap.
Pentru interpretarea hartii, a analizei in detaliu a fiecarei imagini si a identificarii celei mai slabe radiatii cosmice e nevoie de cel putin 2 ani. Cercetatorii au publicat doar o imagine codata a hartii, pentru a nu permite accesul concurentilor la aceasta realizare exceptionala. Cel putin o perioada de timp.
DORIN MARAN
Comentarii