Considerat, pe drept cuvânt, cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, William Shakespeare a atras, în ultimul secol, si atentia regizorilor si producatorilor de cinema care au vazut în el o nesecata sursa de inspiratie. Roland Emerich este ultimul dintr-o serie întreaga de creatori din lumea celei de-a saptea arte atrasi de personalitatatea enigmatica a „bardului de la Stratford-upon-Avon”. Pelicula sa, care va putea fi urmarita si pe marile noastre ecrane, este dedicata unui subiect mereu de actualitate: cine a fost adevaratul creator al tragediilor si comediilor semnate William Shakespeare?
Anonimul elisabetan
Generatii întregi de savanti si literati au încercat sa ofere raspuns acestei întrebari, cautându-l pe omul care a creat superbele versuri atribuite bardului. Anonymous, filmul lui Emerich, propune o ipoteza mai putin vehiculata, dar nu lipsita de interes: aceea ca operele lui Shakespeare ar fi fost semnate, de fapt, de contele de Oxford, Edward de Vere. Principalul argument adus ar fi ca multe dintre evenimentele aventuroasei vieti a contelui se regasesc într-o serie întreaga de piese semnate de Shakesperare, mai ales în Hamlet.
Asa-numita „teorie oxfordiana” a fost propusa, pentru prima oara, în urma cu aproape un secol, dar nu este îmbratisata decât de putini exegeti ai dramaturgiei shakespeariene. Pentru a da greutate ipotezei, regizorul apeleaza la sustinerea a doi dintre cei mai redutabili specialisti în Shakespeare de la aceasta ora: Derek Jacobi, care citeste, în debutul filmului, prologul si epilogul unei piese numite „Anonimul”, si Mark Rylance, realizorul unor superbe roluri shakespeariene, ca de pilda Richard al III-lea. Participarea lor, alaturi de prezenta Vannesei Redgrave, în rolul reginei Elisabeta la maturitate (printr-un artificiu interesant, chiar fiica Vannesei, Joely Richardson, da viata reginei la vârsta tineretii), ofera filmului o credibilitate capabila sa faca dezbaterea si mai interesanta.
Scriitor cu numele
Desi plasat în atmosfera Angliei elisabetane, filmul surprinde prin modernitatea abordarii si prin intriga plina de actiune si suspans – sa nu uitam ca acelasi Emmerich a fost si autorul unor filme de actiune cu mare succes la public, ca Ziua Independentei sau 2012. În ciuda licentelor regizorale pe care Emmerich si le permite, nu lipsesc actorii majori ai regimului elisabetan, de la Robert Cecil, la Christopher Marlowe si Ben Jonson. Ideea de la care filmul porneste este ca Edward de Vere, conte de Oxford, ar fi creat o remarcabila opera literara, dar, constrâns de pozitia lui sociala, nu si-a putut-o atribui, preferând sa lase gloria unui marunt actor din Londra, William Shakespeare.
Orfan, crescut de atotputernicul Robert Cecil, un fanatic religios pentru care literatura era o placere diavoleasca, de Vere realizeaza ca pozitia lui ar fi periclitata daca va da curs pasiunii pentru dramaturgie. În cel mai deplin secret, el scrie, cuprins de febra creatiei, pagini nepieritoare si, pentru a-si vedea jucate piesele, apeleaza la un faimos dramaturg al epocii, Ben Jonson, cerându-i sa revendice el paternitatea acestora. Refuzul cu care se confrunta îl determina sa-si îndrepte atentia spre William Shakespeare, un actor cvasianalfabet al teatrului Globe. Spre deosebire de alti regizori, care s-au concentrat foarte mult pe redarea cât mai fidela a atmosferei, decorurilor si personajelor epocii, Emmerich mizeaza pe firul narativ si pe dialogul viu al personajelor, sperând sa convinga audienta de veridicitatea ipotezei sale.
O înlantuire de intrigi
Rhzs Ifans, distribuit în rolul contelui de Oxford, ascunde, pe lânga acest secret, si taina unei idile cu regina Elisabeta. Atunci când îl gaseste pe Shakespeare, un actor alcoolic, care accepta sa-i semneze creatiile, el traieste un sentiment de usurare, dar, când actorul ratat primeste, la scena deschisa, ovatii pentru munca si talentul lui, chipul contelui se schimonoseste de ciuda. O alta drama este cea traita de Ben Jonson. Asemenea lui Salieri, el vede în modul cum de Vere caricaturizeaza moravurile epocii, amprenta geniului, a unui talent covârsitor, care-l depaseste mult pe al sau, dar nu dezvaluie nimanui adevarul, de teama sa nu fie facut partas la acest joc de-a v-ati ascunselea si îsi consuma în tacere invidia. O alta idee interesanta, pe care Emmerich mizeaza, chiar daca ea nu este sprijinita de istorici, este aceea ca de Vere foloseste piese precum Richard al III-lea, Romeo si Julieta sau Hamlet spre a primi sprijin popular pentru asa-numita „rebeliune Essex”, care-si propusese sa-l împiedice pe Iacob, fiul Mariei, regina scotienilor, sa preia tronul, dupa moartea Elisabetei.
Un alt rol de exceptie face Vannesa Redgrave, pe care spectatorii au putut-o vedea, recent, într-o adaptare dupa Shakespeare – Coriolanus. Ea straluceste, efectiv, în scenele în care joaca, fiind o veritabila regina a peliculei. Folosind cu iscusinta tehnicile de filmare, Emmerich face în asa fel încât, cu cât suverana se apropie de sfârsitul vietii, lumina care-i înflacareaza privirea sa fie tot mai stinsa. În fine, Rafe Spall, cel care-l întruchipeaza pe William Shakespeare, se încadreaza atât de bine în conceptia regizorala si îsi joaca atât de bine rolul de betivan ratat, încât spectatorii chiar sunt convinsi ca un asemenea zabauc n-ar fi putut scrie vreodata monologurile profund filosofice ale lui Hamlet sau Othello…
GABRIEL TUDOR
Comentarii