Agent special in slujba Presedintelui…

          Continuam serialul extras din lucrarea „Servicii secrete straine (II)” de M. Ureche si A.

          Continuam serialul extras din lucrarea „Servicii secrete straine (II)” de M. Ureche si A. Rogojan, Ed. Paco, (2000)
          
           Acest departament, care constituie idealul profesional al fiecãrui agent al Serviciului Secret, asigurã din 1901 securitatea personalã a presedintilor S.U.A.
           Primul presedinte pãzit de Corpul Agentilor Speciali a fost Theodore Roosevelt, care a fost si tintã a unui atentat în Florida. Presedintele a scãpat doar datoritã faptului cã atentatorul, Joseph Zangaro, nu a fost un trãgãtor bun, împuscându-l, în locul presedintelui, pe primarul orasului Chicago, Anton Cermac, asezat în masinã lângã Roosevelt. Agentii Corpului Special au consemnul sã se interpunã, în cazul pericolului iminent, între atentator si presedinte, ei fiind pregãtiti oricând sã primeascã în trupul lor glontul fierbinte sau lama rece a cutitului asasin. Recrutarea agentilor speciali se realizeazã numai dintre licentiati, cu experientã de minimum trei ani în activitate politieneascã, din care doi ani în investigatii criminale. Studiile superioare absolvite pot fi de orice naturã, dar sunt preferate cele ce au legãturã cu dreptul si disciplinele auxiliare ale acestuia, criminologia si criminalistica, arta politieneascã si aplicarea legii.
          
          Sectia cercetãri si investigatii
          
           Sectia cercetãri si investigatii este un veritabil centru national de informatii si verificare a fiecãrei persoane care, în baza unor criterii, este consideratã a prezenta un pericol pentru prima familie a S.U.A.
           În raport cu rolul ce-l are, desfãsoarã o febrilã si continuã activitate de informatii pentru depistarea si controlul potentialilor atentatori la viata demnitarilor apãrati, principala tintã a acestora fiind Presedintele S.U.A. Sectia mobilizeazã toate resursele comunitãtii informative a S.U.A., fiecare agentie comunicându-i imediat persoanele suspecte, inclusiv pe cele care profereazã amenintãri verbale la adresa presedintelui. Activitatea informativã a Serviciului Secret porneste, între altele, de la premisa cã atentatorii, care constituie cazuistica închisã deja, au prezentat, în marea lor majoritate, deviatii comportamentale, motiv pentru care în evidenta potentialilor atentatori se aflau în anii’60 circa 50000 de alienati mintal, cei mai multi dintre ei cunoscuti cu amenintãri proferate în scris, analiza de continut a scrisorilor evidentiind evolutia, în timp, a dereglãrilor psihice ale persoanelor cu asa-numitul „complex prezidential”. Evidenta „nebunilor periculosi” a fost impusã de cazuistica atentatelor împotriva presedintilor S.U.A. Primul caz de atentator suferind de „complex prezidential” a fost Charles Guiteau, asasinul presedintelui Garfield, în 1881. Guiteau era un frecvent corespondent al Casei Albe, care solicita diverse posturi mãrunte.
           Imediat dupã asasinarea presedintelui Garfield, pe stradã a fost gãsitã o scrisoare a acestuia adresatã comandantului armatei, generalul Sherman, în care se spunea: „Tocmai l-am împuscat pe presedinte. (…) Moartea lui a fost o necesitate politicã. O sã fiu bãgat în închisoare. Te rog ordonã armatei sã mã scoatã din închisoare. Al dv. Charles Guiteau”. Din închisoare, Guiteau si-a continuat corespondenta, adresându-se Casei Albe: „Cãtre Casa Albã! Moartea presedintelui a fost o necesitate amarã, dar ea va însemna unitatea partidului republican si salvarea Republicii. (…) Viata unui om nu valoreazã prea mult. (…) El trebuia sã moarã, oricum, cândva. Eu nu-l uram ca om. Moartea lui a fost o necesitate politicã”. Ulterior, filele jurnalului pe care si l-a tinut în închisoare, retineau: „De douãzeci de ani trãiesc cu ideea cã o sã ajung presedinte al S.U.A. Aceastã idee mi-a venit pe când trãiam în Comunitatea Oneida (n.a. înfiintatã de o sectã) si nu m-a pãrãsit niciodatã”. O scrisoare avea asupra sa si atentatorul Pavlick, care a intentionat asasinarea, în decembrie 1960, a presedintelui ales J.F. Kennedy, în care se spunea: „Dacã în urma actiunii mele sunt victime, îmi pare rãu, dar nu am avut altã solutie. E de sperat ca în urma actiunii mele sã rezulte o tarã mai bunã (…) si cetãteni mai atenti, cã vor fi îndreptate toate abuzurilor oamenilor sau grupurilor care au bani (…)”. Pavlick era pregãtit în dimineata zilei de 11 decembrie 1960 sã se sinucidã într-un autoturism în care avea o încãrcãturã explozivã, destinatã uciderii lui Kennedy în fata resedintei sale din Palm Beach, Florida. Când presedintele a iesit din resedintã, atentatorul, vãzând-o pe sotia acestuia gravidã si înconjuratã de ceilalti copii, a renuntat. Renuntarea a fost numai de moment, Pavlick, trecând sã studieze posibilitatea comiterii atentatului într-un alt loc, scop în care a fãcut recunoasterile necesare. Deoarece, cu câteva zile mai înainte, proferase amenintãri la adresa lui Kennedy, iar un informator a anuntat Serviciul Secret, Pavlick a fost prins la 3 zile dupã tentativã. Dacã atentatorul nu era un sentimental… poate cã J.F. Kennedy nu se mai instala ca presedinte al S.U.A.