In 1924, André Breton publica "Manifestul suprarealismului", in care definea noul concept. Scriitorul francez (decedat in 1966) punea obsesiv accentul pe termenul de "revolutie". El a apucat sa cunoasca apogeul acestui curent prin cariera uluitoare a lui Salvador Dalí. Dar ceea ce se intampla astazi cu o buna parte dintre artistii noului val de suprareralism ne indreptateste sa spunem ca revolutia continua. Cu nostalgie trebuie sa amintim ca termenul de "suprarealism" a fost inventat de Guillaume Appolinaire si apare in prefata piesei sale "Sanii lui Tirésias" din 1903. Personajul principal este o femeie din Theba care-si schimba sexul pentru a capata puterile si naravurile unui barbat…
De aici si pana la aiuritoarele asocieri de elemente banale si extraordinare, la amestecul savant cautat (care pare spontan) de moarte si viata, la amalgamul de fragmente din toate regnurile – mineral, vegetal si animal – n-a fost decat un pas. Numai ca nonconformismul ametitor al secolului XX a fost pregatit de halucinantele viziuni ale lui Hieronymus Bosch (secolul XVI) din "Gradina placerilor lumesti", de vegetalele umanizate ale lui Giuseppe Arcimboldo sau de "Ducesa urata" a lui Quentin Matsys (1525).
Suflul nou care ne incanta prin colectiile de pe Internet are multi reprezentanti de marca. Printre acestia, rusul Gennady Privedentsev, hoinar printr-o banala bucatarie, pune farfuriile si furculitele sa se inroleze la un razboi tragi-comic, cu riscul ca intreaga vesela sa se faca zob – ca la petrecerile lui Zorba Grecul. Acelasi talentat suprarealist – din tara in care "Gorbaciov a inventat atlasul pe chelie" – pune ibricelor si samovarelor gat de curca beata si le face mai elastice decat o balerina de la Teatrul Balsoi, cu ziduri duduind de melosul lebedelor lui Ceaikovski. Indragostit cu regrete in suflet (probabil), Gennady inventeaza o cina romantica avand drept actori un mascul-furculita si o femela-lingurita, trepidand de pofte carnale la flacara unei lumanari care troneaza intr-o gura de pipa… Acesta este miraculosul basm pe care un mare pictor rus contemporan ni-l serveste drept recreatie spirituala. Modest, el se autointituleaza doar "artist amator" si regreta ca nu s-a facut KGB-ist, pentru ca are prea mult umor.
Pentru americanul Ben Goosens, tristetea si solitudinea sunt armele cu care suprarealistul poate cuceri sufletul privitorului. Autoportrertul sau este al unui barbat inchis intr-o colivie alaturata unui scaun stilizat pe care troneaza un mar. Dar suferinta lui nu este foamea, ci natura tot mai straina. La mexicanul Paul David Bond, o doamna in tinuta de seara este ultima romantica naufragiata in oceanul singuratatii. Iar un obelisc de pietre inaccesibil (poate o manastire suspendata tip Meteora) naste miraculos un arbore. Dincolo de imaginatia debordanta a acestor suprarealisti contemporani, trebuie spus ca recunoastem mereu franturi din marii lor inaintasi precum René Magritte, Max Ernst, Giorgio de Chirico si inconfundabila "Persistenta a memoriei" cu care Dalí a rastalmacit teoria relativitatii. Toti par niste sihastri care-si inventeaza un univers imposibil folosind aschii de realitate cotidiana. Suprarealismul de azi respecta si ideea din "Interpretarea viselor", in care Freud asambleaza cioburi de vise din experiente personale depozitate in subconstient.
PAUL IOAN
Comentarii