Izvoarele miraculoase atribuite unor forte supranaturale au atras, in perioada de crestinizare (din Franta), mania Bisericii care a reusit, de-a lungul timpului, sa convinga pelerinii ca puterile tamaduitoare ale apelor si cele legate de implinirea dorintelor sunt atribuite unor sfinti. Cercetarile legate exclusiv de virtutile supranaturale ale izvoarelor Senei nu au dus la descoperirea vreunui obiect-ofranda. Nici documentele studiate, legate de aceasta zona din Côte-d'Or nu au relevat existenta unui cult al apei. A existat insa in aceste locuri un cult galo-roman pentru zeita Sequana, protectoare a apelor, care a functionat vreme indelungata, din anii 40 i.Ch. pana la sfarsitul secolului al IV-lea d.Ch. Intr-un muzeu din Dijon exista aproximativ 1500 de obiecte: femei si barbati, planse anatomice din lemn cu reprezentari ale organelor interne umane, monede etc. descoperite in straturile sedimentare ale izvoarelor Senei si in imprejurimi dedicate zeitei. Un arsenal asemanator a fost descoperit si in situl Chamaliers.
Studiile reprezentarilor sculpturale din cele doua situri au relevat faptul ca acestea prezinta simulitudini stilistice, ca plansele anatomice sunt asemanatoare si ca limba folosita in inscriptii este exclusiv galeza, ceea ce presupune existenta unor contacte intre comunitatile respective si armonizarea culturala si ritualica legata de credinta in zeita Sequana.
Cultul fantanilor, foarte popular pentru galezi, nu este vazut cu ochi buni de Biserica, in primele perioade ale evanghelizarii, fiind asociat paganismului. Trebuia distrus, pentru a impune adevarata credinta. Biserica recomanda astuparea fantanilor antice, locuri de cult si ritualuri, dar masurile luate in acest sens sunt rare. In anul 567, episcopii reuniti la Tours interzic pelerinilor de a se atasa de aceste fantani, de a face ofrande, de a sculpta figuri umane destinate acelor locuri.
Interdictia nu este insa respectata. In fata acestui "afront", dar si din teama de a nu-si pierde credinciosii, clerul recurge la o noua strategie, dand un suflu crestin fantanilor, inlocuindu-le denumirea cu nume de sfinti facatori de minuni. In unele cazuri, a recurs la un siretlic care, paradoxal, nu a trezit suspiciuni. Unele izvoare pe care Biserica le-a asociat mai multor sfinti au fost reamenajate, construindu-se fantani prevazute cu orificii prin care apa se scurgea in bazine bine delimitate, fiecare purtand numele unui sfant. In jurul altor fantani, clerul a construit capele si a organizat periodic ceremonii religioase crestine in cadrul carora erau proslavite virtutile magice ale apei transmise de sfinti.
Nu doar oamenii aveau contact cu aceste izvoare ci si animalele. De pilda, la fantana Saint-Cornely taranii aduceau vitele pe care le stropeau cu apa inainte de a le vinde in targuri, pentru bunul mers al afacerii. Dupa prima jumatate a secolului al XX-lea, aceste fantani (izvoare) incep sa fie abandonate si date uitarii. Acum, in cea mai mare parte, sunt invadate de vegetatie. Credinta in apele facatoare de minuni n-a disparut. In nenumarate locuri din lume exista izvoare care suscita credinta celor care le frecventeaza in puterile lor miraculoase.
DORIN MARAN
Comentarii