Se vorbeste prea mult si cu prea multa patima despre o persoana data disparuta cam de multisor. Nimeni n-a vazut-o in ultimul timp, n-ar putea-o descrie nici un organ competent, doar niste visatori precum Botticelli, Rubens sau Picasso si-o tot imagineaza intr-o tinuta indecenta (care ne demonstreaza scumpetea vesmintelor) si in compania unor domni dubiosi precum Adonis, Pan, Vulcan sau Hermes, care o privesc tendentios. Atunci de ce o bagam in seama? Pentru ca niste autoritati serioase in privinta mitologiei, precum Homer si Hesiod, sunt in continuare alarmati de obsedanta ei disparitie.
Surse ramase inca in ceata ne spun ca numele de scena al acestei domnisoare cu fite de vedeta meteo provine de la termenul grecesc "afros", adica "spuma". Caci adolescenta (bine dezvoltata si suspect de bine proportionata) se numeste Afrodita, iar cand hoinareste prin Imperiul Roman isi ia pseudonimul de Venus (de aceea a fost data in urmarire generala sub denumirea de "Venus din Milo", cu bratele pierdute in aglomeratia mileniilor). Unele cunostinte ale sale din Mesopotamia, atinse probabil de un romantism deplasat, afirma ca numele sau ar insemna "Steaua inserarii" sau "Femeia care vine seara". Noi nu ne vom lasa coplesiti de aceste accente lirice si vom pune in discutie si varianta etrusca a cuvantului "Stapana".
Dupa ce ca vagabondeaza din vremuri olimpiene, persoana careia i se spune Afrodita poarta cu ea istoria unei atrocitati de care se face vinovata indirect. Un anume Cronos, fiul unui mare stab al Cerului, Uranus, si-ar fi castrat tatal cu o coasa de mana si ar fi aruncat organele in mare. Asa ar fi venit pe lume numita Afrodita, fapt demonstrat de picturi murale gasite la Pompeii sub denumirea de "Venus Anadyomene" (Nascuta din mare). De aici si creatiile unor poeti cu imaginatie prea indrazneata, precum Sandro Botticelli (in 1486) si Tiziano (in 1525), care au vazut-o asociata definitiv cu apa marii, iar primul chiar adapostita cu o scoica de proportii nemaiintalnite prin cataloagele zoologiei marine. Evident, un domn bine educat si pudibond precum Botticelli a vrut sa ne sugereze primul (facand un "breaking news" renascentist) ca Afrodita ar fi de fapt o perla metamorfozata intr-o fetiscana sfioasa si discreta.
Inainte de a fi data definitiv disparuta – iar pe seama ei sa apara armate intregi de impostoare, ce-i drept aratoase, dar fara stofa de zeita – Afrodita s-a cam bucurat de puzderie de imbratisari dragastoase de la Hephestus (sot oficial), Ares, Dionisos, Hermes, Poseidon, Adonis, Anchise. Are progenituri cu duiumul, de la Phobos si Eros la Cele trei Gratii si la eroul Eneas, neam cu Priam, regele din Troia si presupus fondator al Romei (dupa Virgiliu, dar contrazis de Titus Livius). De altfel, insusi Iulius Caesar sustinea ca ar fi fost spita din spita din Eneas, deci si din Afrodita, misterioasa stramoasa a tuturor barbatilor de stat cu succes la femei.
Sa nu uitam ca enigmatica cu suflet de marmura a fost implicata in cea mai mare afacere de coruptie, atunci cand a participat la primul concurs de frumusete in fata lui Paris. Hera l-a mituit cu Asia si Europa (drept mosii personale), Atena i-a oferit intelepciune si glorie, iar Afrodita, hodoronc-tronc, i-a oferit-o pe Elena din Troia (femeie serioasa, nevasta lui Menelaus al Spartei). Fusese o gluma belicoasa…
PAUL IOAN
Comentarii