Pe 17 iulie 2013 a fost dat publicitatii interviul pe care Sebastian Haley, din partea firmei GamesBeat, l-a luat lui Nick Pope, cel care a condus intre 1991 si 1994 Secretariatul 2(a) al statului major al aerului (Air Staff), de la Ministerul Apararii al Regatului Unit, secretariat responsabil cu semnalarile OZN. In acest interviu, plecand de la rolul extraterestrilor in jocurile de calculator, dar si in filme si texte SF, Pope comenta ca in constiinta publica si-au facut loc o gramada de teorii ale conspiratiei privind prezenta extraterestra pe Pamant, fiind dificil sa se separe faptele de fictiune. Unii oameni cred chiar ca filmele de la Hollywood si jocurile sunt una dintre modalitatile prin care guvernele incearca sa obisnuiasca treptat oamenii cu aceasta prezenta, intrucat daca ar spune dintr-o data intregul adevar s-ar crea panica.
Sondajele de opinie arata – continua Pope – ca, la ora actuala, circa 50 la suta din oameni sunt convinsi ca suntem vizitati de extraterestri. Multi dintre ei cred ca guvernele stiu mai multe despre acest subiect decat declara. In cazul in care filmele sau jocurile ar fi destinate influentarii publicului in aceasta privinta, ar fi nitel ciudat, deoarece mesajul este confuz. Exista extraterestri buni, ca in filmul "E.T.", dar exista si "Independence Day", "Razboiul lumilor" sau jocurile de calculator, care sunt pline de violenta si invazie. Ar putea oare ca unele rumori privind prezenta extraterestra sa se bazeze pe realitate? Ar fi oare guvernele capabile sa tina secretul in aceasta privinta? Pope comenta ca daca un guvern sau o companie ar fi in posesia unui asemenea secret, ar face tot posibilul sa-l pastreze, in primul rand pentru a avea acces exclusiv la presupusele tehnologii extraterestre.
Daca zvonurile ar fi reale, ar trebui sa fim mai degraba entuziasmati sau ingrijorati? Pope crede ca ambele. Ar fi implinirea unor cautari vechi de secole, dar, in acelasi timp, daca niste extraterestri au ajuns aici, rezolvand problema calatoriilor interstelare, in timp ce noi abia putem trimite cateva sonde spatiale pana la marginea sistemului nostru solar, inseamna ca tehnologiile lor sunt cu cateva ordine de marime mai sus de ale noastre. Deci, ar exista motive de ingrijorare. Fizicianul Stephen Hawking spunea ca vizitatorii veniti din spatiu ar fi fata de noi precum conchistadorii europeni in fata nativilor americani. Am putea cel mult sa speram – spunea Pope – ca nepamantenii vor fi exploratori, ambasadori, aventurieri si nu acel soi de exploatatori cinici care, din pacate, in istoria omenirii, am avut tendinta sa fim noi insine atunci cand intalneam noi teritorii. Deci speram sa fie civilizatii prietenoase si altruiste, deoarece daca nu sunt, inseamna ca avem probleme. E ridicol sa ne imaginam, ca in "Independence Day", ca va fi suficient sa ne conectam laptop-ul si vom termina astfel tot sistemul defensiv al invadatorilor.
Cate planete din Galaxie pot sustine viata?
Desi pana acum au fost detectate doar aproximativ o duzina de planete potential locuibile in afara Sistemului Solar, oamenii de stiinta afirma ca Universul ar trebui sa fie plin de lumi extraterestre capabile sa intretina viata. Pe baza datelor furnizate de telescopul orbital Kepler, "vanator de planete", lansat in 2009 de NASA, cercetatorii au fost convinsi ca ar trebui sa existe cate o planeta de dimensiunile Pamantului in zona locuibila a fiecarei pitice rosii, cel mai frecvent tip de stele din galaxia noastra. Dar, intr-un studiu recent, publicat pe 27 iunie 2013 in revista Astrophysical Journal Letters, un grup de cercetatori dubleaza aceasta estimare, tinand cont de modalitatile in care o patura protectoare de nori ar putea ajuta o planeta din afara Sistemului Solar sa intretina viata. Dupa estimarile lor, Calea Lactee, galaxia in care ne gasim noi, ar putea gazdui 60 de miliarde de astfel de planete in jurul unor stele pitice rosii. Iar in Univers, se stie, exista 100 miliarde de galaxii… "Norii pot avea pe Pamant un efect de incalzire sau de racire" spune unul dintre autorii studiului, cercetatorul Dorian Abbot, profesor asistent in domeniul stiintelor geofizice de la Universitatea din Chicago. "Ei reflecta lumina soarelui si, in felul acesta, lucrurile se racesc, dar norii isi absorb radiatia infrarosie dinspre suprafata, cauzand un efect de sera. Aceasta contribuie la a asigura pe planeta suficienta caldura pentru a sustine viata."
Zona locuibila din jurul unei stele este definita ca fiind regiunea in care o planeta are temperatura potrivita pentru a mentine apa in stare lichida pe suprafata sa, o cerinta considerata obligatorie pentru viata, asa cum o cunoastem noi. In cazul in care o planeta este prea departe de steaua sa, apa de la suprafata sa ingheata; daca este prea aproape, apa se evapora. Deoarece piticele rosii sunt mai putin luminoase si mai reci decat Soarele nostru, zona lor locuibila este, paradoxal, mult mai larga decat in sistemul nostru solar.
"Daca o planeta orbiteaza in jurul unei stele cu masa mica sau pitica, pentru a putea primi aceeasi cantitate de lumina pe care o primim noi de la soare, planeta va face o rotatie in jurul stelei aproximativ o data pe luna, sau o data la doua luni", a explicat un alt autor al studiului, Nicolas Cowan, cercetator post-doctoral de la Universitatea Northwestern. Cu o astfel de orbita confortabila, o planeta care s-ar afla in zona locuibila din jurul unei pitice rosii ar deveni blocata mareic (tidally), ceea ce inseamna ca va arata intotdeauna aceeasi fata spre steaua sa, in acelasi mod in care o face Luna catre Pamant. Pe aceasta parte va domni o zi eterna.
In noul studiu, cercetatorii au folosit simulari 3D pentru a modela circulatia aerului si umiditatii in jurul unei asemenea planete blocata in jurul unei pitice rosii. Echipa a constatat ca orice tip de apa de suprafata ar produce nori. Mai mult, norii cei mai reflectorizanti se vor acumula pe partea planetei indreptata spre stea, in acel punct in care e mereu amiaza mare. Acest fapt – spun cercetatorii – ar avea un efect de racire, in cazul oricarei planete care s-ar gasi in inelul interior al zonei locuibile, astfel incat aceste planete ar putea sa-si mentina, pe suprafata lor, apa in stare lichida chiar daca ar fi mult mai aproape de steaua lor decat indicau estimarile anterioare.
Constatarile de mai sus ar putea oferi oamenilor de stiinta un nou mod de a confirma prezenta apei in stare lichida pe suprafata unor planete, cu ajutorul lui James Webb Space Telescope (JWST), un nou observator spatial, programat sa fie lansat in 2018, spun cercetatorii. "Daca te uiti din spatiu cu un telescop infrarosu la Brazilia sau Indonezia, acestea vor aparea reci, din cauza ca ai vedea patura de nori, a spus Cowan. Patura de nori ajunge la mare altitudine si este extrem de frig acolo sus."
Acelasi lucru ar putea fi valabil pentru o exoplaneta locuibila, avand un capac din nori cu o mare putere de reflectie, spun cercetatorii. Daca JWST va detecta un semnal rece similar, in zona luminata a unei planete dintr-un alt sistem solar, spunea Abbot, "e aproape sigur ca acest fapt se datoreaza norilor, ceea ce e o confirmare a faptului ca acolo exista apa lichida de suprafata.".
Americanii au incercat sa construiasca farfurii zburatoare
Intr-un articol din iulie 2013, publicat pe baza unor documente recent desecretizate, tanara ziarista din Philadelphia, Rebecca Onion, relateaza modul in care Guvernul american a testat o farfurie zburatoare in 1956. In conformitate cu aceste documente, in anii 1950, Divizia sistemelor aeronautice de la US Air Force a incheiat un contract cu o firma canadiana, Avro Aircraft Limited, pentru a produce ceea ce ar putea fi descris ca o farfurie zburatoare. Raportul, disponibil acum in intregime, sintetizeaza activitatea Avro de-a lungul derularii acestui contract. A fost finantat un studiu de fezabilitate pentru a testa sistemele si principiile care ar fi necesare pentru a crea ceea ce Avro a numit "o aeronava plata cu decolare si aterizare verticala." Nava urma sa atinga o viteza de varf intre Mach 3 si Mach 4 si trebuia sa fie capabila de zbor la o altitudine de 30 de kilometri si la o distanta de 1000 mile marine. Documentul contine mai multe scheme care detaliaza solutii alternative la unele dintre problemele de inginerie pe care le prezenta farfuria zburatoare. Avro a descris rezultatele a 500 de ore de teste in tunelul aerodinamic, cu un model la scara redusa, si a inclus fotografii ale acestui proces, grafice ale rezultatelor, precum si evaluari ale problemelor ramase.
La incheierea raportului, Avro a cerut un supliment de 3 milioane de dolari pentru a finaliza testarile si dezvoltarea. Asa cum au subliniat si alti comentatori, aceasta suma nu era foarte mare la standardele militare de atunci (Ea s-ar traduce in aproximativ 26,6 milioane dolari actuali). Totusi, guvernul a decis sa finanteze mai degraba realizarea unui prototip de farfurie mai mic si mai putin spectaculos, asa numitul Avrocar. Avand caracteristicile unui elicopter, aceasta aeronava putea opera aproape de sol, putea accesa spatii inguste si putea fi astfel de folos trupelor, aducand intariri sau provizii. Pe testele filmate, vehiculul Avrocar pluteste la doar cativa metri deasupra pamantului. Pilotii care l-au condus l-au gasit insa instabil si nesigur, chiar si cand zbura la inaltimi mai mari. In cele din urma, programele guvernului american privind vehiculele tip farfurie zburatoare, la orice scara, au fost anulate. Iar Avro si-a inchis portile in 1962.
DAN D. FARCAS
Comentarii