Maramuresul este una dintre acele regiuni din tara in care arhitectura populara si cultuala se distinge prin particularitati specifice, de inalta valoare traditionala si estetica. Ne referim la bisericile din lemn dar si la porti, unele monumentale, comparate adesea cu arcuri de triumf. Secole de-a randul, Maramuresul (dar si Banatul si Ardealul) au fost sub ocupatie austriaca lasand urme adanci in contextul arhitectural, al sistemului de organizare administrativa si nu in ultimul rand, al mentalitatii, conduitei in viata sociala, al educatiei… (organizarea social-administrativa a functionat pana in secolul al XIX-lea). Portile din lemn de stejar cu acoperisul din sindrila, inclinat, de-o parte si de alta, din stalpi si un fruntar (partea superioara), au inceput sa fie construite la inceputul perioadei de ocupatie, in secolul al XVIII-lea.
Aspectul si valorile simbolice reprezentate sculptural erau deosebit de importante pentru nemesi, singurii care aveau dreptul de a beneficia de astfel de porti in fata gospodariilor. Cele mai multe si mai aratoase, mai bogate in motive se gasesc indeobste in satele aflate in zonele (vaile) Mara, Cosau, Iza sau in Tara Lapusului. Etapele constructiei erau marcate de credinte si obiceiuri. Stejarul era taiat in timpul noptii cu luna plina pentru ca lemnul, conform unei credintei mitice, sa alunge din imprejurimile casei spiritele rele.
Transportul trebuia facut in zilele de marti, joi sau sambata, purtatoare de noroc si prosperitate. Sub prag se puneau monede, tamaie, stropite cu agheasma pentru a fi feriti de molime (in documente vechi este consemnata in special, ciuma). Mesterii recurgeau la o serie de reprezentari simbolice, de motive cu conotatii mitice si religioase, cum ar fi: funia rasucita, sub diverse forme, care reprezenta infinitul si legatura dintre cer si pamant; Soarele, simbol divin datator de viata, atoatestiutor si atoatevazator (este prezent si pe lazile de zestre, pe leagane, diverse obiecte din lemn, ceramica); Arborele vietii, care trimite la tinerete fara batranete si la vesnicie; figurile antropomorfe sculptate pe stalpii portilor care pazeau casa si gospodaria de forte malefice.
Pasii pe sub haizasul portii (acoperisul sindrilat) nu se faceau cu nepasare ci cu piosenie, cu credinta, cu convingerea ca trecerea este purificatoare asemenea unui act ceremonial. Intrau apoi in casa, in sanul familiei, cu mintea si sufletul curate ca lacrima. Gradul de constiinciozitate al implicarii in aceasta trecere depindea, fireste, de la un individ la altul si, fara indoiala, simtul "ceremonial" disparea de multe ori. Cu timpul, constiinta acestei treceri, a semnificatiei motivelor incizate si sculptate a palit, nu insa si sentimentul de plenitudine si de mandrie – de fala – inoculat de dimensiunile si frumusetea constructiei.
Acest mestesug este departe de a se fi pierdut. Tamplarii, sculptorii autohtoni lucreaza de zor la faurirea portilor. Comenzile nu vin atat din partea maramuresenilor cat mai ales din Occident. Turistii care le-au vazut au ramas inmarmuriti. Unii si-au dorit sa intre in posesia unor astfel de lucrari, unice in lume, pentru a-si impodobi, in special, gradinile. Vestea s-a raspandit si s-a tot raspandit peste hotare si Maramuresul a inceput sa fie asaltat de turisti, cei mai interesati de achizitii fiind norvegienii, englezii si americanii.
DORIN MARAN
Comentarii