Emotionantul pictor spaniol Bartolome Esteban Murillo (1618-1682), urias reprezentant al barocului iberic, este apreciat de critici pentru exceptionalele sale merite in privinta realizarii scenelor cu teme religioase – ulei pe panza si fresca. In acest sens, capodoperele sale prezente la catedrala din Sevilla, "Madonna cu Pruncul" si "Imaculata Conceptie" (Fecioara Maria este libera de pacatul originar) i-au adus o faima binemeritata. Bartolome Esteban Murillo a fost cel de-al paisprezecelea copil al unui barbier-chirurg din Sevilla, Gaspar, si a luat numele mamei sale, Maria Murillo. Orfan de mic copil, a fost crescut de un unchi care a stiut sa-i cultive pasiunea pentru desen.
A studiat in particular cu Juan de Castillo (important pictor baroc al temelor religioase) si treptat a cunoscut lucrari ale marilor spanioli ai "Epocii de aur a barocului spaniol": Jusepe de Ribera, Francisco de Zurbaran si Alonzo Cano. Cat timp a stat la Madrid, s-a familiarizat si cu opera marelui maestru Diego Velásquez. In anul de gratie 1645, Murillo realizeaza peste treisprezece panze de o mare delicatete si profunzime pentru mai multe edificii ecleziastice din Sevilla, remarcandu-se in primul rand pentru temele privind-o pe Fecioara Maria. Este chemat si la Madrid, unde se afirma la fel de mult ca la Sevilla si unde face cunostinta si cu lucrari ale scolii venetiene de pictura. Devenind un mare maestru al epocii, Murillo ia initiativa crearii Academiei de Bellas Artes din Sevilla, pe care a condus-o impreuna cu arhitectul Francisco Herrera cel Tanar.
Una dintre caracteristicile operei acestui pictor de urias talent este apropierea de viata celor nevoiasi, de obicei locuitori ai targurilor spaniole unde saracia insotea inevitabil viata de lux a nobilimii. Unic in felul sau, maestrul Murillo creeaza, dupa opinia mea, un fel de proletariat al copiilor fara adapost, al cersetorilor si al celor care traiesc fara parinti, de pe o zi pe alta. Numeroasele panze dedicate micilor cersetori si fetitelor sarace care se bucura de un buchetel de flori sau de un cos cu fructe pe care vor sa-l vanda trecatorilor ne emotioneaza si ne trezeste la viata. Caci pe lumea asta exista o lume paralela a celor dezavantajati de soarta si al caror destin este inviorat de micile clipe de fericire cand primesc un banut pentru a supravietui. Candoarea si duiosia personajelor din acest coplesitor proletariat intantil ne impresioneaza cu atat mai mult, cu cat pe chipurile micutilor nu se poate citi nici o urma de ingrijorare pentru ziua de maine. Toti au intiparite pe fete fericirea de moment ca pot manca ceva fructe sau paine, si par a fi ocrotiti de Providenta in acest sens. Privind aceste capodopere sociale ale unicului Murillo, ii putem compara pe acesti copii ai nimanui cu cele mai mici si mai gingase pasarele despre care nu se stie cum parcurg vitregia iernii, vrabiutele.
Ce-i drept, maestrul din Sevilla surprinde si doua scene mai speciale. Una in care o bunica (sau matusa) verifica igiena parului unui copil orfan (poate nepot), de langa care este nelipsit un catelus. In alta scena din acelasi emotionant capitol vedem doi baietei, mai emancipati, care joaca zaruri si, desi sunt imbracati jalnic, unul are o coroana de flori pe cap. De asemenea, magnificul Murillo ne face cadou si o scena induiosatoare cu nuante religioase, in superba panza "Copil cu scoica".
PAUL IOAN
Comentarii