Suntem tentati uneori sa comparam suferinta provocata de surzenie in cazul lui Beethoven si al lui Francisco de Goya. Ambii au fost loviti de aceasta maladie cand ajunsesera la maturitate artistica si operele lor au devenit din ce in ce mai coplesite de gravitate si de profunzime. In cazul lui Goya, lucrarile au devenit de-a dreptul infricosatoare, dominate de macabru si de un sarcasm in tonuri cenusii si negre. De altfel, veselia, buna dispozitie si jovialitatea lipsesc din cele mai multe panze ale sale. Doar solemnitatea distanta a portretelor nobiliare mai aduce o nota palida de seninatate.
Francisco de Goya (1746-1828) s-a nascut intr-o localitate din Aragon (nordul Spaniei). De copil, a avut sansa ca familia sa se mute in capitala provinciei, Zaragoza, unde parintii au prilejul sa-l dea pe micul Francisco in grija unor pictori locali, pentru a-i cultiva talentul innascut. La recomandarile profesorului Jose Luzan Martinez, tanarul Goya incearca sa intre la Academia regala San Fernando, dar esueaza de doua ori (culmea, in 1795 va deveni directorul acelui stabiliment, dupa ce va fi numit „Pictorul Curtii regale”). Dar el continua sa se afirme ca gravor si pictor si obtine fara greutate titlul de „maestru”. Aceasta onoare a primit-o la Roma, unde facuse studii timp de doi ani, pana in 1771. Renumit pentru talentul si sobrietatea picturilor sale, Goya primeste din ce in ce mai multe comenzi pentru lucrari decorative de natura religioasa, in primul rand la Madrid. Acolo are sansa sa-l intalneasca pe contele Foridablanca si apoi pe fratele regelui, Don Luis. Astfel, anul 1785 este cel care-l propulseaza in anturajul regal si drept urmare este protejat de un mecena, devenind si pictorul regal cu cea mai mare renta lunara. Personalitatea sa impresionanta il mentine in inalta societate chiar si dupa schimbarea regelui.
Anul 1792 este cel in care Francisco de Goya incepe sa sufere de o maladie neidentificata care, in pofida tratamentelor, ii provoaca surzenia in scurt timp. Din acel moment, modul artistului de a privi viata se schimba aproape dramatic. Isi descopera o uriasa forta interioara care-l face mai profund si mai grav, deseori mai ironic si mai neiertator cu cei din jur. Asa se face, dupa cum au remarcat mari personalitati ale culturii spaniole (si nu numai), ca Goya devine un critic al monarhilor Spaniei, neputand sa-si ascunda dispretul fin din portretele dedicate sus-pusilor. Este momentul cand suferinta profunda il determina sa realizeze ciclul „Capriciile” (1797-1799), cu optzeci de gravuri dominate de o atitudine neiertatoare fata de slabiciunile umane. Urmeaza ciclul „Ororile razboiului” (1810-1815), oripilat de consecintele inumane ale Razboaielor napoleoniene. Este revoltat de sangeroasa represiune a unei revolte din Madrid si realizeaza doua panze istorice: „2 mai 1808 – Masacrul de la Madrid” si „3 mai 1808 – Inabusirea revoltatilor madrileni”.
Zbuciumul din sufletul artistului nu are liniste nici dupa terminarea ocupatiei franceze. Batranetea il copleseste cu toate inconvenientele ei si Goya se izoleaza la Madrid, intr-o locuinta pe care o numeste cu amaraciune „Casa surdului”. Fantasme ingrozitoare nu-i dau pace si acum picteaza „Saturn devorandu-si copiii”. El insusi va muri devorat de tristete, la Bordeaux, in 1828.
PAUL IOAN
Comentarii