Scriam saptamana trecuta despre Allan Taylor, cantaretul trubadur si truver al vremurilor noi, despre cantecele sale, adevarate vignete de viata. Iata ce spunea Allan Taylor despre albumul Live on the Road: „Anglia postbelica, a anilor 50, era gri si terna, in special vazuta dinspre Brighton, dar cantecele lui Woody Guthrie, chitara lui Davey Graham si cartea lui Jack Kerouak On the Road mi-au inflacarat imaginatia si m-au convins ca trebuie sa ma pun pe drum pentru propria mea calatorie.
De la Londra la New York si pe Coasta de Vest, prin sud si Washington, intalnind veteranii razboiului din Vietnam cu fete impietrite stand in fata imensei placi de marmura neagra; prin Caraibe, prin marile Chinei de sud, prin Noua Zeelanda si Australia si inapoi in Europa”. Si apoi din nou in toata lumea. Iata si ineditul tablou de viata din cantecul Los Compańeros, de pe albumul Hotels&Dreamers amintirea unei calatorii neuitate, in propria mea traducere:
Ii intalnesti in vechea Havana/Jucand carti, fumand trabucuri/ Lustruind aripile cromate/Ale vechilor masini yankee./Manuel, in casa de rosa/band rom, uitandu-se dupa fete./Fluiera dupa frumoasa Maria/ea ii zambeste si-si vantura carliontii./ Barmanul isi mangaie chitara/Si ritmul zburda pe strazi./ Maria se misca infocata/Corpul se leagana in aerul fierbinte./Iar batranii baieti, zambind incantati,/Pentru o clipa sunt tineri si puternici./Tinerele fete le dau flori/In timp ce ei ingana cantecul lor de victorie. REFREN: Candva eram bravi luptatori,/trageam cu pusti din insulitele Floridei,/Pe plajele din Santiago de Cuba/, Luptam alaturi de Che si Fidel./ Ne vorbea de revolutia cea mare/In cuvinte de tristete si mandrie./Si medaliile pe care le purta/Erau ranile pe care le ascundea/Si ridica paharul pentru prietenii morti./Eram tarani, eram poeti, eram flamanzi./Nu doream decat bucata noastra de pamant./Luptam pentru copiii si nevestele noastre/Si libertate pentru fiecare in parte.// Acum yankeii vin in Cuba la pescuit/Buzunarele le sunt pline de verzisori./Cu zece dolari vor cumpara o femeie/ Sau un rezervor de benzina./Tinerii pleaca acum de pe insula/Iar batranii nu pot face nimic./Acum Manuel traieste din visele trecutului/Pe care azi il va bea ca sa-l uite.//Candva eram bravi luptatori…
Iar anii epocii beatnik, boema pariziana, sunt amintiti in melodia de pe acelasi album, intitulata Hotel Beat: „Paris, nouasute cincizeci si sase, strada Git le Coeur, numarul noua, lumea bate la usa, Madame Rachou te pofteste inauntru, zambeste si loveste clopotelul, Bine ati venit in Nirvana la Hotelul Beat./ Miros dulce de Pernod, tigari Gauloise, este o congregatie cosmica, dar
n-ati vazut nimic. / Toti cauta Nirvana la Hotelul Beat,/ au cautat si in New York si-n San Francisco,/ au cautat pe toate bulevardele/ in cluburi de jazz si apoi si-au spus/ „Ce mama dracului, sa cautam in Paris la Hotelul Beat./ Burroughs a venit din Tanger,/ Ginsberg din New York,/ Kerouac a sosit din Italia si a dormit in parc,/ Gregory Corso vine si pleaca,/ nimeni nu stie pe unde umbla,/ cauta si el Nirvana la Hotelul Beat. Referen: Du-ma la un lider, du-ma la un om,/ cineva trebuie sa aiba raspunsul,/ cineva trebuie sa cunoasca planul perfect./ Daca ne cautati pe strazi,/ daca ne cautati prin baruri,/ atunci o sa ne gasiti pe acoperis, cu ochii dupa stele.(…)”. Poemul e mai lung, din lipsa de spatiu ma opresc aici, in speranta ca l-ati cunoscut, cat de putin, pe Allan Taylor.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii