Am scris in mai multe rânduri ca informatiile cuprinse în molecula de ADN sunt asemenea celor scrise în sistemul de operare Windows. Informatii de la culoarea ochilor, a parului, la functionarea organismului, a creierului si pâna la cele legate de durata limita a vietii sunt „scrise” în ADN asa cum un sistem de operare de pe orice computer contine sute de milioane de informatii legate de buna functionare.
Cine a „scris” informatiile din ADN nu se stie, unii spun ca doar Arhitectul Divin. Cine a conceput sistemul de operare Windows se stie, mii de informaticieni, dar sa nu uitam ca dupa concepere, acesta a fost sigilat, adica nimeni nu poate intra în program pentru a-l modifica! Ingineriile genetice încearca sa modifice, pe ici pe colo, ADN-ul, dar greu si în aspecte neesentiale. Iar prin alcatuirea unei harti a genomului uman se încearca dezlegarea misterului final, acela al nemuririi. O data descoperita informatia care limiteaza viata omului la 120-130 de ani, si apoi modificata la 10.000 de ani, sa zicem, într-un fel, problema ar fi rezolvata. Numai ca este posibil ca aceste informatii „vitale” sa fie „sigilate” pentru totdeauna de Creator, în asa fel încât nimeni sa nu aiba acces la ele. Niciodata.
În „joaca de-a Dumnezeu” se implica tot mai multi geneticieni, încercând, prin pasi infimi, sa patrunda în misterul ADN. Si daca rezultate notabile, precise, palpabile nu exista, cercetatorii se multumesc sa constate unele aspecte, dar deocamdata interpretate neconvingator. Cum este si cazul unui grup de peste 250 de sociologi, biologi si geneticieni din mai multe centre din lume care au ajuns la o observatie comuna: ei au identificat, în premiera, aflam, „12 zone din secventa ADN asociate cu vârsta la care un om are primul copil si cu numarul total de copii pe care îi are de-a lungul vietii”. Studiul a fost publicat de curând în jurnalul „Nature Genetics”, dupa cum informeaza Science Daily preluat de Agerpres.
Sosirea primului copil
Despre comportamentul reproductiv s-a crezut pâna acum ca este determinat de alegerile personale, circumstantele sociale si factorii de mediu. Noul studiu a ajuns la concluzia ca exista si o baza biologica pentru acest comportament. Cercetarea grupului international a constat în analizarea a 62 de seturi de date cu informatii provenite de la 238.064 de barbati si femei — pentru analizarea vârstei la care este nascut primul copil — si de la aproape 330.000 de barbati si femei — pentru analizarea numarului de copii nascuti.
În cadrul cercetarii s-au descoperit cazurile unor femei care aveau variante de ADN responsabile de amânarea sarcinii, dar si „parti” ale codului ADN asociate cu aparitia mai târzie a menstruatiei si a menopauzei. Astfel de informatii, cred autorii studiului, vor putea fi folosite la un moment dat de medici „pentru a raspunde femeilor care doresc sa stie cât de mult pot astepta pâna sa se gândeasca serios sa ramâna gravide”.
Nicola Barban de la Universitatea Oxford, este de parere ca „genele nu ne determina comportamentul (reproductiv), dar pentru prima data am identificat zone din codul ADN care îl influenteaza”. Cum, aflam din concluzia studiului: „s-a calculat ca variantele din cele 12 zone ale ADN-ului pot prezice împreuna mai putin de 1% din termenul la care oamenii au primul copil si a numarului de copii pe care îl concep”. Ceea ce e cam putin, am putea spune, adica în zona de eroare. Dar cercetatorii sunt optimisti. Ei cred ca cercetarea „demonstreaza ca în anumite cazuri în care variantele sunt combinate, se poate anticipa probabilitatea ca femeile sa nu aiba nici un copil”.
„Anumite cazuri”? Din studiu nu aflam care ar fi acestea. În schimb, „cercetatorii au identificat 24 de gene despre care cred ca sunt responsabile de efectele celor 12 variante de ADN legate de comportamentul reproductiv, despre unele dintre acestea stiindu-se deja ca influenteaza infertilitatea”. Suntem asadar, în faza de întelegere a fenomenului si asta ar duce pur si simplu la „o mai buna întelegere a functiei acestor gene si ar putea oferi noi perspective pentru tratamentele contra infertilitatii”. Doar atât?
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii