Pe 8 iunie 2018, în Las Vegas, a avut loc o interesanta conferinta comuna a Societatii de Explorare Stiintifica (Society for Scientific Exploration – SSE) si a Asociatiei Internationale de Vedere la Distanta (International Remote Viewing Association – IRVA), la care au fost discutate recentele evolutii, în urma dezvaluirilor privind interesul armatei în fenomenul OZN, în particular natura obiectelor care apar pe înregistrarile radar devenite publice.
Unul dintre participantii la conferinta a fost Dr. Harold E. Puthoff, o personalitate interesanta, despre care cititorii revistei Magazin au mai avut ocazia sa citeasca în aceasta rubrica. Puthoff este director al Institutului de Studii Avansate din Austin. Domeniile sale de interes si cercetare se întind de la studii teoretice privind gravitatia si efectele cuantice ale energiei de punct zero, la studii de laborator în abordari inovatoare pentru generarea de energie si propulsia spatiala.
Un specialist multilateral
Cariera sa profesionala include lucrari de inginerie la companiile General Electric si Sperry. A lucrat apoi trei ani si jumatate la Agentia Nationala de Securitate (NSA), unde rezultatele sale privind computerele optoelectronice de mare viteza i-au adus un certificat pentru performante remarcabile. Si-a obtinut doctoratul la Universitatea Stanford, în 1967, unde a urmat si studii post-doctorale si a fost co-autor la un manual de fundamente ale electrodinamicii cuantice. Apoi a înfiintat si condus, timp de zece ani, institutul SRI International, unde s-au realizat faimoasele programe de vedere la distanta (remote viewing) finantate de CIA si apoi de Agentia de Informatii a Armatei (DIA). În 1985, Puthoff s-a mutat în Austin, unde a înfiintat Institutul pentru Studii Avansate (IASA). El a publicat numeroase lucrari privind dispozitive cu fascicul de electroni, lasere, sau propulsie spatiala si are brevete în domeniile laserelor, comunicatiilor si energiei. Puthoff are, în mod regulat, contracte cu NASA si cu comunitatile militare si de informatii, iar recent s-a aflat ca el fusese subcontractor si consilier principal si pentru proiectul AATIP, acel proiect OZN, din 2008-2012, initial ultrasecret, al Pentagonului.
Acum, la Conferinta de la Las Vegas, Dr. William Bengston, presedintele Societatii pentru Explorari Stiintifice (SSE), i-a înmânat lui Puthoff premiul „Tim Dinsdale Memorial”, recunoscând contributia sa semnificativa la extinderea întelegerii umane, pentru aplicarea unor principii si metodologii stiintifice solide în studiul perceptiei la distanta, fluctuatiile cuantice, de punct zero si obiecte aeriene neidentificate, ca si pentru a recunoaste utilitatea potentiala a acestor fenomene, adesea evitate de stiinta oficiala.
Multumind pentru premiul care îl onoreaza, Puthoff a comentat cele trei domenii pentru care primise premiul. În domeniul fluctuatiilor cuantice ale vidului el înca publica în reviste de fizica. În privinta perceptiei extrasenzoriale, el colaborase atât cu SSE, cât si cu IRVA, fiind chiar membru fondator al acestuia din urma. În schimb, în al treilea domeniu, cel al fenomenelor aeriene neidentificate, nu publicase nimic. De ce? Deoarece programul OZN în care a fost implicat în acest sens, de comunitatea de informatii din Pentagon, a fost Top Secret si doar recent a fost facut public. Deci – spunea Puthoff – „acum este prima data ca am sansa sa apar în fata publicului si sa vorbesc despre detaliile acestui program fara sa fiu arestat”.
El a relatat ca Societatea pentru Explorari Stiintifice a fost dintru început implicata în investigarea fenomenului OZN. În urma cu doua decenii, Peter Sturrock – unul dintre membrii fondatori ai SSE – aranjase cu Laurance Rockefeller sa organizeze o masa rotunda la resedinta Rockefeller. Cei mai buni dintre cercetatorii OZN, ca si un grup de experti independenti au discutat acolo, timp de o saptamâna despre dovezile fizice legate de acele OZN-uri pentru care exista o cantitate semnificativa de date. Apoi Peter Sturrock a publicat un articol important, ca si, în 1999, cartea The UFO Enigma: A New Review of the Physical Evidence (Enigma OZN: O noua revedere a dovezilor fizice), care este si azi una dintre cele mai bune carti privind aspectele fizice ale OZN-urilor pe care le-au descoperit cercetatorii.
Guvernul american – a precizat Puthoff – nu a fost, nici el, strain de fenomenele OZN. Orice persoana informata asupra domeniului stie de proiectele Sign, Grudge si Blue Book, derulate de Air Force. Numai ca, în 1969, proiectele au fost închise, spunându-se ca nu e cazul ca armata sa mai fie implicata în acest domeniu. Deci o persoana obisnuita de pe strada a înteles ca atunci s-a terminat interesul guvernului în fenomenul OZN. De fapt, asta nu a fost adevarat. Însasi nota cu care a fost închis proiectul Blue Book, scrisa de generalul Bolender (document azi desecretizat), mentiona ca „Rapoartele privind OZN-urile care ar putea afecta securitatea nationala vor continua sa fie tratate prin procedurile standard ale Fortelor Aeriene create în acest scop”.
La solicitarile publicului privind OZN-urile, Biroul Afacerilor Publice al Fortelor Aeriene, raspundea invariabil spunând: „Am renuntat la asta în 1969”. În realitate însa, în spatele scenei, se derulau programe secrete privind fenomenul. Schimbarea dramatica a avut loc în decembrie anul trecut, când New York Times a publicat un articol despre finantarea recenta, de catre Pentagon, a programului AATIP, pentru a investiga OZN-urile. Iar unul dintre motivele pentru care articolul a atras atentia generala a fost calitatea excelenta a dovezilor evocate.
Dupa ce Puthoff a dat mai multe detalii în acest sens, el a reamintit ca Agentia de Informatii a Apararii (DIA) era mereu preocupata de faptul ca observatii evidente aratau ca vehicule aerospatiale avansate – nave sau drone de origine necunoscuta – zburau peste tot în Statele Unite, de fapt peste tot în lume, fara a putea fi contracarate.
O nava tic-tac
Puthoff a dat ca exemplu cazul, de acum devenit faimos, din noiembrie 2004, când grupul portavionului Nimitz, aflat în larg, a observat, în mai multe rânduri, un OZN, coborând, în câteva secunde, de la 18 kilometri, pâna la 15 metri desupra marii, oprindu-se plutind un timp, apoi tâsnind ca un glont si disparând. S-a întâmplat de mai multe ori, timp de doua saptamâni. Odata au fost trimisi doi piloti F-18 în locul unde obiectul era localizat pe radare. Ei au vazut acolo ceea ce au numit „o nava tic-tac” – alba, solida, neteda, de aproximativ 15 metri în lungime, colorata uniform, fara proeminente, nacele, sau aripi. Avioanele F-18 nu le-au putut bloca pe radarele lor, doar radarul infrarosu (FLIR) a putut sa le perceapa, într-o oarecare masura, pe baza semnaturii lor termice. Obiectul a demonstrat – spunea Puthoff – o capacitate aerodinamica, o propulsie si o acceleratie, dincolo de tot ce stim ca exista pe planeta noastra.
El a povestit modul în care Congresul a aprobat un buget pentru a investiga, discret, cazurile de felul acesta. Cel care a initiat programul a fost Harry Reid, liderul majoritatii democrate din Senat, caruia i s-au alaturat senatorul Inouye si senatorul Stevens. Acestia erau cei care, în general, aprobau programele care se derulau în conditii de înalta securitate, în spatele scenei. În interviuri recente, senatorul Reid a motivat gestul sau spunând: „Nu stim raspunsurile, dar avem o multime de dovezi care sa sustina întrebarile. Este vorba de stiinta si de securitate nationala. Daca America nu-si va asuma conducerea în a raspunde la aceste întrebari, o vor face altii”.
Puthoff a subliniat ca America se confrunta cu o amenintare cu o dubla natura. Pe de o parte, sunt aceste vehicule aerospatiale avansate care zboara nepedepsite deasupra noastra, faptul ca nu stim de unde provin, cine le conduce, ce intentii au – poate sunt chiar din afara lumii.
Dar, pe de alta parte, Departamentul Apararii si comunitatea de informatii s-au întrebat: ce se întâmpla daca adversarii potentiali ai SUA vor realiza progrese semnificative prin dobândirea tehnologiei avansate observate, fie pe baza studierii fenomenului, fie a datelor furnizate de senzori, fie chiar a unor materiale recuperate din accidente?
Aceasta ar putea reprezenta o reala amenintare pentru Statele Unite. Puthoff a facut trimitere si la un document, foarte gros (numit „Thread-3”), „scos” din Uniunea Sovietica. Materialul arata ca si Uniunea Sovietica a avut un program masiv, încercând sa ajunga la radacina tuturor acestor lucruri, implicând o serie de institutii de cercetare si militare. Americanii nu sunt deci singurii cu aceste preocupari.
DAN D. FARCAS
Comentarii