Marik von Rennenkampff a fost analist la Biroul de Securitate Internationala si Neproliferare al Departamentului de Stat al SUA, fiind, de asemenea, numit in timpul administratiei Obama la Departamentul Apararii al SUA.
El a publicat, pe 8 iulie 2021, in „The Hill” din Washington, DC, cel mai mare site de stiri politice independente din Statele Unite dupa CNN, un articol intitulat „OZN-urile sunt o problema stiintifica intriganta; Congresul trebuie sa actioneze in consecinta”.
In articol el citeaza pe fostul director al serviciilor nationale de informatii, John Ratcliffe, care declara recent ca obiectele neidentificate se angajeaza „in actiuni greu de explicat. Miscari greu de replicat, pentru care nu avem tehnologie, sau calatoresc cu viteze care depasesc bariera sonora fara un bang sonor.” Intrebat despre aceste intalniri, senatorul Mitt Romney (R-Utah) s-a referit la „o tehnologie care se afla intr-o sfera cu totul diferita decat orice intelegem noi”.
In mod similar, fostul presedinte Obama a declarat ca „exista imagini si inregistrari de obiecte pe cer si nu stim exact ce sunt acestea. Nu putem explica cum s-au deplasat.” Directorul CIA al lui Obama, John Brennan, a facut un pas mai departe, speculand ca aceste nave misterioase ar putea fi „o alta forma de viata”.
Aeronave neidentificate
Aceste observatii se aplica obiectelor zburatoare misterioase intalnite de aviatori militari in ultimii ani. In 2014 si 2015, de exemplu, pilotii US Navy au urmarit aeronave neidentificate aparent capabile sa se intoarca, sa se opreasca in aer si sa accelereze rapid „fara motor cu reactie, fara ajutaje de evacuare” si fara aripi. Cu cativa ani mai devreme, cel putin cinci aviatori navali s-au intalnit cu un obiect care, dupa cum a povestit mai tarziu un comandant al escadrilei, nu avea „aripi sau elice si a depasit F-18-urile noastre”, accelerand la viteze extreme intr-o clipita.
Articolul lui Rennenkampff incepea cu un citat: „Lipsa aripilor si lipsa mijloacelor evidente de propulsie exclud in mod clar aeronavele si elicopterele conventionale. Multe sunt fara sunet, multe se misca cu viteze si cu acceleratii care sfideaza intelegerea in ceea ce priveste tehnologia actuala.”
Aceasta afirmatie nu este insa recenta si nu este de la un oficial guvernamental de nivel inalt sau de la un pilot, ci provine din Declaratia din 1968, privind obiectele zburatoare neidentificate, expusa in fata Comisiei pentru Stiinta si Astronautica a Congresului SUA, de profesorul James McDonald un fizician de varf al atmosferei, profesor de meteorologie la Universitatea din Arizona.
Initial, McDonald a fost un sceptic cu un interes tangential fata de OZN-uri Curiozitatea sa stiintifica a fost starnita dupa ce a descoperit ca explicatiile oficiale pentru mai multe observatii de OZN remarcabile erau absurd de nestiintifice. Dupa ce a petrecut ani de zile pieptanand documente declasificate si investigand scrupulos peste 500 de martori, McDonald a devenit – apreciaza Rennenkampff – prima autoritate stiintifica mondiala privind OZN-urile. Arhiva sa de rapoarte OZN extraordinare, care sfideaza fizica, de la mijlocul anilor 1940 pana la sfarsitul anilor 1960, are paralele remarcabile cu incidentele mai recente.
Cercetarile minutioase ale lui McDonald l-au transformat din sceptic in avocat sincer al studiului academic serios al OZN-urilor. Dar, asa cum a declarat McDonald, exasperat, in Congres, comunitatea stiintifica „a ignorat in mod nonsalant, ca un nonsens, o chestiune de o importanta stiintifica extraordinara”.
Alaturi de McDonald la acea audiere din 1968 despre OZN-uri a fost J. Allen Hynek, presedintele departamentului de astronomie de la Universitatea Northwestern. Hynek, la fel ca McDonald, si-a inceput cariera academica ca un sceptic acerb OZN. Dar, dupa doua decenii in care a fost consultant al unor proiecte OZN ale Fortelor Aeriene din SUA, Hynek a vazut suficiente date convingatoare pentru a ruga insistent Congresul si comunitatea stiintifica sa initieze o ancheta academica robusta, independenta, pentru a investiga fenomenul.
Si astazi, majoritatea oamenilor de stiinta ignora rapoartele OZN si nu sunt familiarizati cu investigatiile minutioase ale lui Hynek si McDonald. Ei, ca si orice sceptic, si-ar face un imens serviciu citind reflectiile concise ale lui Hynek asupra unei cariere de 20 de ani in care investigase fenomenul OZN.
Hynek si McDonald au fost deosebit de frapati de sinceritatea, judecata sanatoasa si calibrul profesional al sutelor de martori, deseori reticenti, care nu aveau nimic de castigat – si mult de pierdut – raportand observatii de OZN-uri. Mai mult, McDonald si Hynek au descoperit ca radarul si alte date tehnice au confirmat relatarile credibile ale martorilor oculari in multe dintre cele mai remarcabile incidente. Dupa cum a observat Hynek, scepticismul fata de subiectul OZN se datoreaza in mare parte faptului ca oamenii de stiinta nu cunosc astfel de „date cu adevarat provocatoare despre OZN”.
O mare parte din aversiunea fata de investigarea serioasa a acestor fenomene se bazeaza pe concluziile unui raport din 1969, finantat de Fortele Aeriene ale SUA. Considerat ca ultimul cuvant despre OZN-uri, rezumatul raportului de 1.000 de pagini, scris de fizicianul Edward Condon si distribuit de marile mijloace de presa din acea vreme sustinea ca „un studiu amplu al OZN-urilor probabil nu poate fi justificat prin asteptarea ca stiinta va avansa astfel”.
In contrast puternic cu recomandarea lui Condon impotriva studiului academic al OZN-urilor, consensul stiintific al Institutului American de Aeronautica si Astronautica a sustinut ca „un fenomen cu un raport atat de mare de cazuri inexplicabile (aproximativ 30% in acel raport) ar trebui sa trezeasca suficienta curiozitate pentru a continua studiul sau.”
McDonald, Hynek si alti cativa experti au aratat, de asemenea, din plin ca Raportul Condon, era in mare parte incorect, intr-o maniera de nescuzat. A fost partinitor de la inceput, a omis cazuri importante si contextul critic, s-a bazat pe interviuri cu martori rau intentionati sau inexistenti si a atribuit frecvent explicatii absurde, nestiintifice, unor evenimente extraordinare.
Sarutul mortii
Dupa cum a remarcat fizicianul Peter Sturrock, profesor la Universitatea Stanford, „recenziile critice (ale raportului) au venit de la oamenii de stiinta care au efectuat de fapt cercetari in zona OZN, in timp ce recenziile laudative au venit de la oamenii de stiinta care nu au efectuat astfel de cercetari”.
Insa pentru o comunitate academica deja ingrijorata de implicarea intr-un subiect asociat cu fanatici ciudati ai OZN-urilor si cu lucrari bizare de science fiction, recomandarea generala a raportului impotriva studiului academic riguros al OZN-urilor a fost – asa cum a remarcat Hynek cu exactitate – „sarutul mortii pentru orice alta investigatie ulterioara.” O jumatate de secol mai tarziu, putine s-au schimbat. Cu rare exceptii, stigmatul ramane, in buna masura.
Dupa publicarea raportului, un McDonald exasperat a vorbit la un simpozion organizat de Asociatia Ameri-cana pentru Avansul Stiintei (AAAS), spunandu-le colegilor sai ca „stiinta este intr-o situatie condamnabila pentru ca nu a reusit sa realizeze studii cu adevarat adecvate asupra problemei (OZN)”. Ascultarea inregistrarii audio a prezentarii lui McDonald la AAAS ar me-rita sa fie obligatorie pentru orice om de stiinta sceptic, crede autorul articolului. Hynek scria la randul sau: „Atat de puternice si atotcuprinzatoare au fost conceptiile gresite despre natura informatiilor OZN intre oamenii de stiinta, incat a predominat o letargie uimitoare si apatie fata de investigatii. Aceasta apatie nu se potriveste idealurilor stiintifice si submineaza increderea publicului.”
Rennenkampff accentueaza ca acestea sunt declaratii remarcabile din partea a doi universitari care si-au inceput cariera fiind profund sceptici fata de fenomenul OZN. El crede ca, in urma recentelor incidente OZN, ar trebui urmata recomandarea lui Hynek de a infiinta un „Comitet stiintific de ancheta OZN independent, finantat corespunzator” si format din experti academici cu acces la datele relevante. Pentru a atenua problemele de securitate nationala, informatiile sensibile pot fi analizate de catre oamenii de stiinta ai Departamentului Energiei si NASA, avand autorizatii de securitate. Asa cum spunea Hynek in Congres: „daca singurul scop al unui astfel de studiu ar fi sa satisfaca curiozitatea umana, sa cerceteze necunoscutul si sa ofere o aventura intelectuala, chiar si atunci studiul este in conformitate cu ceea ce stiinta a facut dintotdeauna.”
DAN D. FARCAS
Comentarii