Nascut ca William Henry de Hanovra, pe 21 august 1765, cel care avea sa devina rege al Marii Britanii si Irlandei ca William al IV-lea, nu parea intial destinat tronului. Fiu al lui George al III-lea, el avea doi frati mai mari, George si Frederic, deci posibilitatea de a prelua coroana era extrem de redusa.
Poate tocmai de aceea parintii si tutorii lui l-au neglijat, lasandu-l sa-si faca de cap, in ideea ca nu va domni niciodata, deci nu-i trebuie prea multa educatie. Atras de viata pe mare, el a fost angajat inca din adolescenta ca ofiter aspirant.
In aceasta calitate a vizitat si coloniile americane, care tocmai isi proclamasera independenta – el fiind de altfel singurul reprezentant al monarhiei britanice care a pus vreodata piciorul in America de Nord.
La un pas de a fi rapit de revolutionari, a fost trimis acasa, dupa care isi va relua cariera pe mare. In total, a petrecut in marina militara britanica 12 ani, retragandu-se in 1790, la doar 25 de ani. Se pare ca responsabile de retragerea subita au fost scandalurile in care junele se implica, mai ales in urma unor betii de pomina.
El a fost la un pas sa fie injunghiat intr-o bataie de taverna, in Gibraltar si atunci familia regala a decis ca este mai bine sa-l tina aproape. Din experienta navala, tanarul rebel nu a ramas cu prea multe cunostinte, in schimb si-a pastrat un apetit de-a dreptul… marinaresc pentru bautura.
La acesta s-a adaugat insatiabilul sau apetit sexual, care l-a determinat sa bata cele mai deocheate spelunci. Tanarul s-a indragostit pana peste urechi de o usuratica actrita irlandeza, Dorothea Jordan, care i-a daruit nu mai putin de zece copii ilegitimi! In 1811 insa, cand printesa Charlotte de Wales, singura fiica a fratelui sau mai mare, George, a decedat pe neasteptate, William a fost casatorit cu forta cu printesa Adelaide de Saxa-Meiningen, care avea jumatate din varsta lui, cu scopul de a darui cat mai repede mostenitori moharhiei.
Desi cei doi soti s-au inteles bine, niciuna dintre odraselele lor nu a supravietuit primei copilarii. Numit Lord al Amiralitatii, William ar fi trebuit sa colaboreze cu un consiliu format din militari de cariera. Dar firea sa zvapaiata si conflictuala l-a determinat sa ajunga rapid la cutite cu ceilalti amirali. Furios, fara sa spuna nimanui unde pleaca, William a luat comanda unei escadre de zece nave si a plecat pe mare, intorcandu-se abia dupa zece zile.
Fratele lui, regele George al IV-lea, care se urcase pe tron dupa moartea primului nascut, Frederic, in 1827, nu a avut alta solutie decat sa-l demita din functie. Dar nici George nu a domnit prea mult, iar in 1830, cand a murit si el, William a mostenit tronul, la venerabila varsta de 64 de ani.
Odata instalat rege, el a refuzat sa locuiasca in palatul Buckingham si chiar a dorit sa scape de aceasta resedinta prea luxoasa pentru nevoile lui modeste. Mai intai, a propus transformarea palatului in cazarma militara si, dupa ce propunerea a fost respinsa, a incercat sa faca din el noul sediu al parlamentului – fostul sediu fusese distrus de un incendiu, in 1834.
Dar nobilii regatului si ministrii au refuzat categoric si aceasta propunere. Spre surprinderea generala insa, urcarea pe tron l-a transformat profund pe William: a renuntat la bautura, facand, ori de cate ori simtea nevoia sa bea, plimbari solitare prin gradinile palatului, si a devenit un exemplu de maturitate si intelepciune politica.
Desi nu a domnit decat sapte ani, a ramas in istoria Marii Britanii ca unul dintre cei mai eficienti monarhi si a pregatit calea catre tron a Victoriei, fiica fratelui sau mai mic, Eduard, care va da numele ei unei intregi epoci…
GABRIEL TUDOR
Comentarii