Timp de aproape doua secole, în adâncul unei vaste mlastini de la granita actualelor state americane Virginia si Carolina de Nord, oameni care fugisera din sclavie au încercat sa-si construiasca o viata departe de lumea care îi considera proprietatea altora.
Great Dismal Swamp a devenit astfel refugiul unei comunitati de persoane care evadasera din sclavie si îsi întemeiasera propriile asezari în locuri greu accesibile autoritatilor si vânatorilor de sclavi. Primele grupuri de fugari au ajuns în zona înca din jurul anului 1680, când teritoriul facea parte din coloniile britanice din America de Nord.
Comunitatea a continuat sa existe, sa se dezvolte si sa se transforme pâna în timpul Razboiului Civil American, când sclavia a fost desfiintata. Nu era vorba despre o singura asezare organizata dupa un plan precis, ci despre grupuri de oameni care au gasit în aceeasi regiune un refugiu împotriva sclaviei, a saraciei si a unei societati care le limita drastic libertatea.
Great Dismal Swamp era un loc aproape ideal pentru cei care voiau sa dispara. În secolele XVII si XVIII, mlastina ocupa o suprafata mult mai mare decât astazi, de peste un milion de acri de zone umede. Terenul era îmbibat cu apa, vegetatia era deasa si plina de spini, iar tântarii, serpii si alte animale faceau deplasarea extrem de dificila. Într-o asemenea regiune, chiar si un urmaritor experimentat putea pierde rapid urma unui fugar.
Pentru oamenii obisnuiti, mlastina era un loc respingator si periculos. Pentru cei care fugeau de sclavie, tocmai aceste caracteristici reprezentau principala forma de protectie. Multi dintre locuitorii comunitatii s-au stabilit pe mici insule de teren uscat ascunse în interiorul mlastinii. Una dintre aceste insule, cercetata de arheologi, are aproximativ 20 de acri de teren relativ uscat.
Urmele descoperite aici indica existenta unor cabane din lemn, unele suficient de mari pentru a gazdui familii numeroase. Faptul ca astfel de structuri au fost construite sugereaza ca oamenii nu se aflau acolo doar pentru câteva luni.
Este posibil ca unele familii sa fi ramas în mlastina timp de mai multe generatii. Viata nu era usoara. Locuitorii trebuiau sa gaseasca hrana, sa se protejeze de mediul ostil si sa evite contactul cu lumea exterioara. În acelasi timp, încercau sa fie cât mai independenti.
Arheologii au gasit fragmente de vase ceramice si pipe realizate manual, oase de animale si obiecte asociate vânatorii. Descoperirile sugereaza o comunitate capabila sa produca o parte importanta dintre bunurile de care avea nevoie. Agricultura, vânatoarea si mestesugurile erau esentiale pentru supravietuire.
Locuitorii mlastinii nu au fost însa exclusiv afro-americani. În regiune au ajuns si nativi americani, ale caror comunitati fusesera afectate de extinderea coloniilor si de pierderea teritoriilor traditionale. Descoperirea unor obiecte indigene, inclusiv fragmente de ceramica si vârfuri de proiectile, indica legaturi între aceste grupuri si oamenii care se refugiasera în mlastina. Au existat, de asemenea, alte persoane marginalizate sau aflate în cautarea unei vieti în afara structurilor sociale dominante.
Comunitatea nu a fost întotdeauna complet izolata. În anumite momente, locuitorii au iesit din ascunzatorile lor si au participat la conflictele militare care au zguduit regiunea. Unele persoane provenite din astfel de comunitati au luptat alaturi de britanici în timpul conflictelor din perioada coloniala si a Revolutiei Americane, iar mai târziu unii fugari din mlastina s-au alaturat fortelor Uniunii în timpul Razboiului Civil.
GABRIEL TUDOR
Comentarii