În Kyoto, nu departe de celebrul sanctuar Toyokuni, se afla un monument neobisnuit si tulburator: Mimizuka, cunoscut în japoneza drept „Movila urechilor”. Sub aceasta movila se afla ramasitele unor oameni ucisi în timpul invaziilor japoneze în Coreea de la sfârsitul secolului al XVI-lea.
În 1592, conducatorul militar Toyotomi Hideyoshi a lansat o ampla invazie a Coreei, cu intentia de a-si extinde puterea spre peninsula coreeana si, în perspectiva, spre China.
Campania a esuat, dar Hideyoshi a reluat ofensiva în 1597. Invaziile din 1592-1598, cunoscute drept razboaiele Imjin, au provocat pierderi uriase populatiei coreene si au lasat o amintire profund traumatica în istoria regiunii. În razboaiele medievale si premoderne din Japonia exista traditia prezentarii capetelor dusmanilor ucisi drept dovada a vitejiei si a victoriei.
În timpul celei de-a doua invazii a Coreei, aceasta practica a capatat o forma deosebit de macabra. Numarul victimelor era atât de mare, iar transportul capetelor atât de dificil, încât soldatii japonezi au început sa trimita în Japonia mai ales nasurile si urechile celor ucisi. Acestea erau conservate în sare si transportate pe mare, pentru a servi drept dovezi ale victoriilor militare.
Mimizuka a fost ridicata în 1597, în apropierea templului HÜkÜji, unul dintre marile proiecte religioase si simbolice ale lui Hideyoshi. Sursele istorice indica faptul ca aici au fost îngropate în principal nasuri, desi monumentul a ajuns sa fie cunoscut ulterior drept „Movila urechilor”.
Autoritatile orasului Kyoto au explicat ca locul a fost numit initial Hanazuka, „Movila nasurilor”, iar în perioada Edo denumirea s-a schimbat în Mimizuka. Numarul exact al victimelor nu poate fi stabilit cu certitudine. Unele surse vorbesc despre aproximativ 38.000 de coreeni, împreuna cu un numar de victime chineze, în timp ce alte cercetari folosesc estimari mai mari, de ordinul zecilor sau chiar al sutelor de mii de ramasite.
Cifrele trebuie tratate cu precautie, deoarece documentele epocii aveau si o functie propagandistica, iar modul în care erau numarate si raportate trofeele de razboi era departe de standardele moderne. Exista însa un aspect important care face povestea Mimizuka mai complexa. Dupa aducerea ramasitelor la Kyoto, a fost organizata o ceremonie budista pentru linistirea sufletelor celor morti. La 28 septembrie 1597, numerosi calugari au participat la un ritual destinat împacarii spiritelor celor ucisi.
În traditia budista japoneza exista credinta ca mortii care suferisera o moarte violenta puteau deveni spirite nelinistite sau razbunatoare, iar ritualurile funerare urmareau sa le ofere pace. Totusi, Mimizuka nu trebuie privita exclusiv ca un monument funerar.
Pozitionarea sa lânga monumentalul HÜkÜji si modul în care ramasitele au fost aduse în procesiuni publice indica si o dimensiune politica si propagandistica. Monumentul putea fi prezentat drept dovada a amplorii cuceririlor lui Hideyoshi si a puterii sale militare.
Dupa moartea lui Hideyoshi, în 1598, situatia politica s-a schimbat radical. Clanul Toyotomi a fost în cele din urma înlaturat de Tokugawa Ieyasu, iar multe dintre monumentele asociate lui Hideyoshi au fost distruse sau abandonate. Mimizuka a supravietuit însa.
În secolele urmatoare, numele sau a devenit mai cunoscut decât functia initiala a monumentului, iar termenul „Movila urechilor” a ramas în uz.
Pentru japonezi, coreeni si istorici, ea reprezinta lucruri diferite: un vestigiu al razboaielor lui Hideyoshi, un loc funerar, un simbol al suferintei provocate de invazie si o marturie a felului în care razboiul putea transforma trupul uman în trofeu militar.
GABRIEL TUDOR
Comentarii