În mod normal, lansarea unui satelit presupune rachete uriase, motoare puternice si milioane de dolari investiti în tehnologie. La sfârsitul anilor 1990, cosmonautii rusi au demonstrat ca, odata ajuns în spatiu, un satelit poate fi lansat într-un mod surprinzator de simplu: cu o aruncare zdravana din partea unui om.
Primul experiment de acest fel a avut loc la 3 noiembrie 1997, în timpul unei iesiri în spatiu de pe statia orbitala Mir. Cosmonautii Pavel Vinogradov si Anatoli Soloviov înlocuiau un panou solar al statiei când au primit si o misiune neobisnuita.
Vinogradov a luat în mâini un mic satelit sferic, a asteptat ca Mir sa fie orientata pe directia potrivita si l-a aruncat pur si simplu în spatiu. Astfel, „Sputnik 40” a devenit primul satelit lansat manual din istorie. La prima vedere, gestul pare incredibil. În realitate, el a fost posibil datorita faptului ca atât statia Mir, cât si cosmonautul si satelitul se deplasau deja cu aproape 28.000 km/h în jurul Pamântului.
Aruncarea nu avea rolul de a-i imprima viteza orbitala – aceasta exista deja –, ci doar de a-i oferi o usoara separare fata de statie, suficienta pentru ca cele doua obiecte sa urmeze orbite apropiate, dar distincte. „Sputnik 40” nu era un satelit oarecare, ci reprezenta o replica functionala, la aproximativ o treime din dimensiunea originalului, a celebrului Sputnik 1, primul satelit artificial al omenirii, lansat de Uniunea Sovietica în 1957.
Proiectul fusese realizat de elevi si studenti din Rusia si Franta pentru a marca patru decenii de la evenimentul care inaugurase era spatiala. Mult mai mic decât predecesorul sau – avea doar aproximativ 20 de centimetri în diametru si cântarea patru kilograme –, satelitul transmitea celebrul semnal „bip-bip” pe o frecventa radio destinata radioamatorilor.
În saptamânile urmatoare, pasionati din întreaga lume au receptionat semnalul, iar în scolile care participasera la constructia lui, profesorii si elevii au urmarit cu entuziasm fiecare trecere deasupra orizontului.
Emitatorul primului Sputnik functionase doar 21 de zile, în timp ce „Sputnik 40” a continuat sa transmita timp de 56 de zile. Dupa ce bateriile s-au epuizat, a mai ramas câteva luni pe orbita înainte de a reintra în atmosfera si a se dezintegra. Succesul experimentului a dus la înca doua lansari similare. În noiembrie 1998, cosmonautii Ghennadi Padalka si Serghei Avdeev au lansat manual Sputnik 41, aproape identic cu predecesorul sau.
Pe lânga semnalele radio, acesta transmitea si mesaje vocale în trei limbi, fiind dedicat centenarului Aéro-Club de France si aniversarii lansarii lui Sputnik 1. Ultimul satelit „aruncat cu mâna”, Sputnik 99, nu a avut însa aceeasi soarta.
Proiectul a stârnit controverse dupa ce s-a încercat folosirea frecventelor radio rezervate radioamatorilor pentru difuzarea unor mesaje publicitare ale companiei elvetiene Swatch, sponsor al misiunii.
Comunitatea internationala a radioamatorilor a protestat vehement, considerând ca regulile utilizarii acestor frecvente sunt încalcate. În cele din urma, autoritatile ruse au fost nevoite sa dezactiveze emitatorul satelitului înainte de lansare. Când astronautul francez Jean-Pierre Haigneré l-a aruncat în spatiu, Sputnik 99 era deja complet mut. Aceste lansari neobisnuite au ramas un simbol al ultimilor ani ai statiei Mir.
În martie 2001, dupa 15 ani petrecuti pe orbita, Mir a fost scoasa din uz si dirijata spre reintrarea controlata în atmosfera, unde s-a dezintegrat deasupra Oceanului Pacific. Odata cu disparitia ei s-a încheiat si povestea singurilor sateliti din istorie care au fost lansati nu de o racheta, ci de bratul unui cosmonaut.
GABRIEL TUDOR
Comentarii