Cele mai multe jurnale de razboi au fost scrise pe hârtie, în caiete ascunse sub podele, în sertare sau printre haine. Dar exista si jurnale care sfideaza însasi ideea de carte sau de caiet.
Unul dintre cele mai neobisnuite documente ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial este jurnalul lui Day Joyce, o femeie internata de japonezi în lagarul Stanley din Hong Kong, care si-a cusut amintirile direct într-un cearsaf.
Povestea începe în decembrie 1941. La numai câteva ore dupa atacul japonez asupra Pearl Harbor, fortele japoneze au declansat ofensiva împotriva coloniei britanice Hong Kong. Luptele au fost intense, dar rezistenta britanica si a aliatilor nu a putut opri înaintarea japoneza. În ziua de Craciun a aceluiasi an, Hong Kong s-a predat.
Printre civilii aliati trimisi în lagare s-a aflat si Daisy Mary Sage, cunoscuta sub numele de Day Joyce. Înainte de razboi, ea lucra ca biolog în cadrul Departamentului pentru Educatie din Hong Kong. Când conflictul a izbucnit, s-a pregatit ca asistenta medicala auxiliara, sperând initial ca va fi trimisa în Europa.
În schimb, razboiul a ajuns la ea. În timpul luptelor pentru Hong Kong, Joyce a lucrat într-un spital de urgenta amenajat la La Salle College. Dupa capitularea coloniei, japonezii au preluat spitalul, iar Joyce si celelalte asistente au fost transferate în spatiile improvizate ale închisorii Stanley.
Acolo avea sa functioneze unul dintre cele mai mari lagare civile din Asia de Sud-Est, în care au fost închisi aproximativ 2.800 de barbati, femei si copii. Viata în Stanley era extrem de dificila.
Spatiul era insuficient, hrana putina, iar conditiile sanitare precare. Încaperile disponibile au fost transformate în spatii de locuit, inclusiv colturi de coridoare, magazii, foste camere de serviciu sau zone de sub scari. Apa era o problema, obiectele de uz cotidian erau putine, iar supraaglomerarea facea ca fiecare zi sa fie o lupta pentru confortul si demnitatea elementara.
În aceste conditii, Joyce a simtit nevoia sa-si înregistreze experientele. La început a folosit foi de hârtie, pe care le ascundea într-o pereche de pijamale chinezesti.
Hainele aveau un avantaj neasteptat: fosnetul lor putea ascunde existenta paginilor în cazul unei perchezitii. Pentru aproape trei ani, acele falduri au pastrat în secret cuvintele ei.
Dar Joyce avea nevoie de un spatiu mai mare. A gasit un cearsaf de aproximativ 2,4 metri pe 2,1 metri si a început sa scrie pe el cu acul. Nu avea la dispozitie materiale speciale. Folosea fire desprinse din lenjeria spitalului si astfel a transformat treptat bucata de pânza într-un jurnal urias, compus din nume, date, desene, semne si simboluri. Ceea ce a rezultat este astazi cunoscut drept „cearsaful lui Day Joyce”.
Pe suprafata acestuia se afla aproximativ 1.100 de nume, semne si simboluri. Unele consemneaza nasteri si decese, altele amintesc de oameni întâlniti în lagar sau de evenimentele cotidiene.
O parte dintre însemnari sunt codificate, astfel încât un eventual control japonez sa nu poata întelege cu usurinta ceea ce se afla acolo. Pentru Joyce, însa, cearsaful era o modalitate de a-si pastra echilibrul într-o lume în care aproape totul scapase de sub control.
Cusutul devenise o activitate care îi ocupa mâinile si mintea si îi permitea sa pastreze o urma a oamenilor si a timpului care trecea. Dupa razboi, Joyce a pastrat cearsaful si a explicat treptat sensul multora dintre simbolurile sale. În 1975, l-a donat Imperial War Museum din Londra.
Un detaliu devenit parte a povestii obiectului spune ca acul a ramas înfipt în tesatura exact în locul unde Joyce îsi întrerupsese lucrul atunci când a venit eliberarea.
GABRIEL TUDOR
Comentarii