Calatoria omului in spatiul sideral, calatoriile intergalactice, sunt un vis nascut pe la mijlocul secolului trecut, cand au fost facute si primele predictii. Daca azi ar debuta o asemenea calatorie, ce sanse de reusita ar avea? Specialistii cauta un raspuns.
In anii 60 ai secolului al XX-lea, o serie de oameni de stiinta au capatat o notorietate aparte in mass-media premii, in principal datorita teoriilor legate de viitorul calatoriilor intergalactice. Unul dintre acestia a fost Carl Sagan, care se declara viitorolog, autor al unui documentar mai mult decat SF decat stiintific, altul a fost Arthur C. Clarke, care a descoperit centura van Halen care inconjoara Pamantul, dar care a devenit vedeta media datorita scenariului SF scris pentru filmul din 1968, regizat de Stanley Kubrik, 2001: O odisee spatiala.
Azi, visele sunt mai „terestre”, in sensul ca desi viseaza si el la calatoriile spatiale galactice, Elon Musk, celebrul miliardar sud-african, boss-ul companiilor SpaceX si Tesla, are in vedere un plan care ar duce primii colonisti umani pe planeta Marte.
Calatoriile intergalactice, daca ar fi sa ne luam dupa predictia „stiintifica” a lui Clarke din anii 1968, ar fi trebuit sa debuteze la inceputul mileniului III, adica in anul 2001. Predictia se dovedeste azi ridicola, dar ideea in sine ii preocupa in continuare pe cercetatori.
Si totusi, dincolo de posibilitatile tehnologice, intrebarea fundamentala este aceasta: cum va supravietui omul unei calatorii de sute, mii sau zeci de mii de ani?
Clarke prezisese ca pe parcursul unei asemenea calatorii intergalactice, astronautii vor trai intr-o stare de hibernare prelungita, in care ar trebui reduse drastic activitatile si nevoile metabolice ale organismului. Dar este posibil asa ceva?
Vesti proaste pentru fanii SF
Analizand modalitatea in care pasagerii unor nave intergalactice ar putea supravietui unei calatorii extrem de lungi, cercetatorii au ajuns la o concluzie dezarmanta, cel putin pentru fanii povestirilor SF, dupa cum scrie publicatia online inverse.com: Calatoria in spatiu in stare de hibernare nu va fi NICIODATA posibila, si asta, „deoarece oamenii economisesc mai multa energie dormind decat hibernand”.
Aceasta este concluzia unui studiu al unei echipe de cercetatori chilieni, publicat la sfarsitul lunii aprilie in publicatia Proceedings of the Royal Society B care a studiat metabolismul in timpul hibernarii la mamifere cum ar fi liliecii si ursii.
Calatoriile spatiale pe distante uriase presupun gasirea unei modalitati de supravietuire a astronautilor pe parcursul lungilor calatorii spatiale. Una ar fi hibernarea, sau o stare de „animatie suspendata” .
Aceasta stare de „animatie suspendata”, asa cum este adesea mentionata in lumea medicala, in care organismul isi inceteaza temporar activitatea, a fost experimentata in premiera pe un pacient la sfarsitul anului 2019, dar ideea este sustinuta si in filme SF de succes de la Hollywood, precum Interstellar sau Passengers.
Numai ca cercetatorii chilieni sustin ca lucrurile nu sunt posibile in timpul calatoriilor prin spatiu care dureaza mai mult de o viata.
Probleme de metabolism
Roberto Nespolo, seful studiului realizat de echipa de cercetatori de la Universitad Austral din Chile, impreuna cu echipa sa, au ajuns la doua concluzii surprinzatoare despre modul in care animalele care hiberneaza economisesc energie.
In primul rand, mamiferele mai mici care hiberneaza tind sa economiseasca, in medie, mult mai multa energie in comparatie cu animalele mai mari. De exemplu, marsupialul de numai 45 de grame, cunoscut sub numele de maimuta de munte, economiseste 76 la suta din energia sa in timpul hibernarii, comparativ cu starea sa activa obisnuita. Pe de alta parte, un urs grizzly de 200 de kilograme are de fapt o economie negativa de energie de 124 la suta. Cu alte cuvinte, ursii mari nu economisesc energie in timpul hibernarii, ci o pierd! Chiar si pentru un urs mai mic care cantareste 75 de kilograme, economia de energie din hibernare este zero in comparatie cu starea normala de somn.
Roberto Nespolo declara pentru Inverse ca animalele mai mici trebuie sa arda mai multa energie pentru a mentine temperatura corpului in starea lor normala activa sau de somn. Dar in timpul hibernarii, consumul de energie, pe gram, este constant la orice dimensiune a corpului. Cu alte cuvinte, un liliac care hiberneaza are acelasi metabolism ca al unui urs care hiberneaza, desi este mai mic.
Ursii precum ursul grizzly, nu economisesc energie in timpul hibernarii, spre deosebire de rozatoarele sau liliecii mai mici care hiberneaza. „De aceea, beneficiile dezactivarii metabolismului sunt mai mari la animalele mici si devin aproximativ zero la dimensiunea unui urs mic”, afirma Nespolo.
Si atunci, de ce cantitatea de energie economisita in timpul hibernarii animalelor ii priveste pe oamenii care, evident, nu hiberneaza? Aceasta intrebare devine esentiala in cazul calatoriilor intergalactice pe termen lung, dar explica si limitarile ei.
Dupa cum sugereaza studiul, hibernarea indusa artificial la oameni, cum ar arata scenariul ipotetic al astronautului, probabil ca nu economiseste mai multa energie decat somnul obisnuit.
„Oamenii sunt pur si simplu prea mari, asa ca beneficiile hibernarii sunt minime, ca si in cazul ursilor, daca e sa ne gandim doar la economiile de energie”, mai spune Nespolo, „in timp ce mamiferele mici, cum ar fi liliacul maro sau oposumul pigmeu, isi pot reduce nivelurile normale de energie cu pana la 98% in timpul hibernarii, acelasi tip de economii de energie pur si simplu nu ar fi posibil la oameni”.
Asadar, in timpul hibernarii, mamiferele mici se pot descurca cu usurinta cu rezervele de energie in grasime si masa slaba (muschi), stocate ale corpului lor, dar oamenii nu ar fi neaparat capabili sa faca acelasi lucru.
Rezista omul unei lungi calatorii spatiale?
Chiar daca s-ar putea induce artificial hibernarea oamenilor intr-un mod care sa aiba sens din perspectiva energetica, o calatorie spatiala de decenii este probabil inca exclusa, spun cercetatorii.
Potrivit studiului, ar fi nevoie de 6,3 grame de grasime pentru fiecare zi de hibernare in spatiu, si pana la 207 de kilograme pentru o calatorie de 90 de ani.
In plus, exista si probleme etice cu privire la potentialele cercetari privind hibernarea la om, desi am vazut ca in SUA se lucreaza la acest capitol.
„Cine va fi voluntarul pentru testarea unui medicament, modificare genetica sau o interventie chirurgicala pentru inducerea hibernatiei?”, se intreaba Nespolo. (Continuare in numarul viitor)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii