Piatra si metalul reprezinta doua dintre materialele de baza pentru sculptori, insa duritatea lor si dificultatea prelucrarii fac ca nu toti artistii plastici sa le poata stapani.
A reusit s-o faca la un nivel foarte inalt unul dintre cei mai valorosi sculptori din lume ai secolului trecut, care de altfel a si influentat substantial aceasta arta si munca trudnica, croatul Ivan Meëtroviº, contemporan cu Constantin Brancusi.
Intre cei doi nu a existat insa o rivalitate, intrucat au avut orientari estetice diferite si principii artistice care nu s-au intersectat decat in preajma numelui marelui Auguste Rodin: in vreme ce la Meëtroviº s-a identificat o anume influenta a sculptorului francez, Brancusi a refuzat sa lucreze in atelierul acestuia, argumentand prin celebra lui sentinta – „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres!” („Nimic nu creste la umbra marilor arbori!”).
Nestavilitul spirit al lui Meëtroviº l-a adus si pe meleagurile romanesti, unde a creat trei lucrari monumentale remarcabile, la care istoria noastra va face referire intotdeauna.
Implicarea activa a lui Meëtroviº in afirmarea identitatii celor de-un sange cu el, limbajul subtil, dar foarte penetrant al artei pe care o stapanea au fost un semn sacru al drumului spre a cladi.
In demersul sau de un curaj vecin cu fanatismul, el a demonstrat practic ca idealurile supreme ale omului din toate timpurile nu pot fi infaptuite decat alaturand si unificand obiectivele legitime, creative, ale oamenilor de pretutindeni.
Iar liantul ce pare a fi perfect il constituie arta, cu duritatea mangaietoare a contururilor materiale, cromatice, sonore ori verbale.
Ivan Meëtroviº reprezinta un exemplu aproape perfect al faptului ca notiunea de nationalism, nu e altceva decat expresia lingvistica a unei forme de iubire: iubirea de neam, de traditii, de istorie autentica, iubirea de valori ce nu pot fi ingenuncheate prin dezlantuiri anarhice si lipsite de ratiune, de echilibru.
In fiecare dintre sculpturile sale, el a „injectat” aceasta superba idee, deopotriva riscanta pentru artistul creator, al carui limbaj poate fi ocultat, dar si rastalmacit. Privindu-i opera din aceasta perspectiva, putem afirma ca Meëtroviº cladeste fara sa stie un gen de esafodaj psihanalitic asa-zis neoficial.
Un posibil punct de pornire in acest sens este „Fantana Vietii”. O linie continua de figuri umane imbratiseaza bazinul circular din mijloc. In total, sunt zece nuduri, cu varste diferite, de la un copil mic pana la un batran.
Cele mai multe personaje sunt perechi imbratisate sau comunicand altfel, iesind in evidenta numai batranul care isi priveste ganditor reflectarea pe suprafata apei. Desi aceasta e o lucrare de inceput a carierei sale prodigioase, ea demonstreaza ca Meëtroviº a fost un maestru al transmiterii emotiilor prin sculptura intr-un asemenea grad, incat nici macar nu este nevoie sa fie vazute fetele subiectilor, pentru a intelege sentimentul sugerat.
Figurile sunt pozitionate intr-un mod care face imposibila stabilirea unui capat al liniei sculpturii; fiecare unghi poate fi un punct de plecare, iar suprafata de indoire lina a lucrarii face ca privirea sa alunece domol peste figuri.
O cronologie in sensul evolutiei civilizatiei umane, reflectata in opera lui Meëtroviº, implica o atemporalitate biblica in care artistul ne propune intalnirea de neimaginat cu un Moise agresiv si cu inversunarea contemplativa a Sfantului Evanghelist Luca. Este o dimensiune transmisa dincolo de dogme si de manifeste artistice, in care mesajul pacifist apare, fatalmente, mascat de un gen de incrancenare impusa de „dincolo”.
Nu putem insa incheia o foarte succinta prezentare a acestui artist, fara referire la relatia sa foarte stransa cu o Romanie a regalitatii. La fel ca, de altfel, intreg spatiul balcanic. Poate de aceea el a demonstrat o inspiratie speciala in crearea monumentelor care intruchipeaza personaje istorice de prim rang ale istoriei vremii respective.
De cele mai multe ori, sunt mentionate doar trei dintre acestea (statuile ecvestre ale regilor Ferdinand I si Carol I, precum si monumentul lui Ion I.C. Bratianu), uneori si cel al maresalului Ion Antonescu.
In realitate, potrivit muzeulbucurestiului.ro, Meëtroviº a avut opt proiecte artistice dedicate unor mari personalitati romane. Un „palmares” absolut senzational pentru un artist de talia lui, dar istoria a fost aceea care, in cele mai sinistre ipostaze ale sale, au zadarnicit valorizarea acestora.
In prezent, Bucurestiul mai gazduieste monumentul original – usor deteriorat, insa recuperat ca atare – al lui Bratianu. Dupa lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, la numai cateva ore dupa ce comunistii si-au impus puterea si la noi, statuile lui Meëtroviº au fost doborate de pe socluri si din bronzul lor a fost turnata statuia lui Lenin din fosta Piata Scanteii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii