Submarinul supersonic o utopie?

          Daca jocurile pe computer i-au luat azi locul, intr-un fel, lui Jules Verne, iata ca ele tin pasul si cu anticiparea unor realizari tehnico-stiintifice considerate la un moment dat utopice. In „Deep Angel”, bataliile navale se desfasoara la viteze supersonice.

          Daca jocurile pe computer i-au luat azi locul, intr-un fel, lui Jules Verne, iata ca ele tin pasul si cu anticiparea unor realizari tehnico-stiintifice considerate la un moment dat utopice. In „Deep Angel”, bataliile navale se desfasoara la viteze supersonice. Ne putem imagina un submarin care sa se deplaseze la fel de rapid ca un avion de vânatoare? Militarii – ca de obicei – sunt primii care viseaza un asemenea miracol. Si, se pare, in mod pe deplin justificat.
          Se stie ca deplasarea destul de anevoioasa prin apa este conditionata de rezistenta opusa de acest mediu lichid – de 1000 de ori mai mare decât cea a aerului. In plus, forta de rezistenta creste o data cu viteza submersibilului. De aceea, cele mai rapide submarine – Seawolf („Lupul de mare”) american sau Gepard („Ghepardul”) rusilor – nu depasesc 60 km/h, iar torpilele ating in jur de 100 km/h. Totusi, pentru a depasi aceste limite ce dau complexe cercetatorilor, se poate exploata o mica „anomalie” fizica: supercavitatea, o versiune extrema a cavitatii.
          Un obiect care atinge viteza de circa 180 km/h da nastere, in jurul sau, unei formatiuni de bule mari de gaze. Daca s-ar putea crea o asemenea bula, suficient de mare ca sa „imbrace” aproape in intregime vehiculul, ea poate actiona ca un lubrifiant care sa reduca frecarea dintre apa si obiect. In cazul unui submarin (sau proiectil), doar „botul” – adica vârful – acestuia atinge apa, in timp ce restul se deplaseaza intr-un fel de sac gol. Teoretic, la adapostul bulei sale de aer, un vehicul cu supercavitatie ar fi capabil sa se propulseze cu câteva sute de kilometri pe ora, ba poate chiar sa-l depaseasca pe „aerianul” Concorde, cu a sa viteza de 220 km/h! Ideea i-a sedus pe militari inca de prin anii 40. Cu circa trei decenii in urma, marina sovietica realiza o prima torpila cu supercavitatie: Shkval („Rechinul”) – 2,5 tone, peste 10 m lungime si 500 km/h. Mai recent, cunoscuta tragedie a submarinului Kursk a fost pusa si ea sub suspiciunea testarii unei asemenea arme submarine-supersonice. Fireste, armata americana se afla pe acelasi fagas. In date „confidentiale” torpila MHD depaseste lejer halucinanta bariera de 2.000 km/h! Totusi, pâna se va ajunge ca si submarinele sa profite de avantajele supercavitatii, mai trebuie lamurite niste detalii importante. Primul – dimensiunile bulei de gaze, care trebuie sa insemne de 2-3 ori diametrul vehiculului, pentru a-si putea face „datoria”. Pe de alta parte, mediul turbulent al apelor oceanice genereaza probleme legate de stabilitatea bulei si de traiectoria vehiculului, iar conditia ca sonarul sa atinga apa, pentru a functiona, il situeaza pe acesta, obligatoriu, pe botul submarinului, ceea ce limiteaza mult vizibilitatea.
          Sfidarea principala, in problema submersibilului supersonic, ramâne faptul ca, intr-o bula de supercavitate, elicea propulsoare… nu functioneaza. Solutiile insa nu lipsesc, capitol la care americanii se afla in vechea lor competitie cu specialistii rusi. Drept urmare, expertii estimeaza ca in jurul anului 2050 proiectilele subacvatice care vor depasi viteza sunetului vor exista in realitate. Nu se stie cine va putea pilota asemenea vehicule care promit sa schimbe destul de mult soarta lumii.