Stravechiul continent (insula?) intrat in mit nu inceteaza sa aprinda imaginatia oamenilor de stiinta si pe cea a persoanelor atrase de fenomenele aflate dincolo de perceptia noastra senzoriala. Profesorul craiovean Constantin Chioralia pune si el cap la cap o serie de date concrete – desi, intr-o paguboasa "traditie" autohtona, ingropate sub tacere – care, privite dintr-un anumit unghi al omului de stiinta, contureaza o ipoteza seducatoare: Atlantida s-ar fi putut afla undeva, la gurile Dunarii!
Un mega-continent, de fapt asa s-ar fi prezentat legendarul tarâm, adica mult mai mare decât l-a descris Platon in "Timaios" si "Kritias". El s-ar fi intins pe o arie vasta din Europa, Asia si Africa nordica; evident, si pe o parte din actualele mari Neagra si Mediterana. Cât despre muntii semnalati de Platon, acestia nu erau altii decât Carpatii, Macin si Caucaz, cei dintâi fiind cei care, potrivit filosofului atenian, fereau Câmpia Atlantidei de "vânturile reci din nord".
Disparitia fabulosului tinut a avut drept cauza o serie de cutremure si de inundatii catastrofale declansate – interesanta idee! – de folosirea unor arme ce depasesc puterea noastra de imaginatie, in confruntarea dintre civilizatii foarte avansate. Aparent, nimic nou sub soare, pâna aici; si totusi…
Paduri preistorice, sute de copaci fosilizati, de 12-14 metri inaltime si 1,5 metri grosime, au fost descoperite la adâncimi cuprinse intre 10 si 25 de metri, sub straturi de nisip, cu ocazia inceperii sapaturilor la proiectatul Canal Bucuresti-Dunare, in anul 1985. Cu mare aproximatie, senzationala descoperire indica un areal cuprins intre localitatile Mihailesti-Cornetu, Domnesti, Jilava, Glina-Bobesti, Cernica, pâna la Dunare.
Stratul de nisip a conservat foarte bine arborii (unii dintre ei "morti" chiar in picioare), in multe cazuri putându-se identifica atât scoarta, cât si frunzele. S-a stabilit ca vegetatia respectiva era alcatuita din stejari, salcii, tei, plopi, rareori conifere, arbusti, ierburi. Datarile cu carbon efectuate in Germania arata perioade diluviene repetate, cea mai veche aparând acum circa 5300 de ani. Or, cel mai recent potop mitic ar fi fost in urma cu aproximativ 5500 de ani.
Similitudini impresionante remarca prof. C. Chioralia si in alte regiuni din presupusul tinut al atlantilor. In Câmpia Prutului, la Malusteni, "aproximativ in aceeasi perioada, straturile de loess amestecat cu nisip s-au depus intr-un timp la fel de scurt". Apoi, o alta zona de scufundare se afla in zona Galatiului, la curbura Dunarii spre est: "roci sedimentare calcaroase, care la sud de Iasi se inalta la altitudinea de peste 450 de metri, aici sunt la circa 2000 de metri adâncime".
In fine, tot o zona de scufundare exista in dreptul litoralului bulgaresc, unde sa nu uitam ca o echipa de specialisti americani in arheologia marina a descoperit vestigiile unei asezari neolitice, sub nivelul Marii Negre. Si poate ca acestea sunt doar câteva cazuri fericite, in care dovezile concrete nu pot fi puse la indoiala, in legatura cu un cataclism de amploare ce a ingropat in legenda civilizatii avansate, traitoare in spatiul carpato-dunareano-pontic.
*
Ipoteza existentei unei Atlantide "românesti" poate parea foarte indrazneata, dupa cum poate fi contestata, ca toate celelalte, de altfel. Nu pot fi insa trecute cu vederea dovezi incontestabile (si inexplicabile), cum sunt mitul potopului planetar care a distrus civilizatia umana dinaintea celei actuale (acesta exista la aproape toate popoarele lumii); tulburatoarele creatii populare românesti care vorbesc despre fabuloasa
Insula Alba, situata undeva, la gurile Dunarii (sa fie Insula Serpilor?);dovezile materiale scoase la lumina de arheologi, paleobotanisti, geologi, dar "uitate" de cercetatori… Totusi, e cazul sa ne gândim ca Atlantida legendara a fost una singura.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii