Valoarea estetica a unei lucrari umane executate pentru a scoate în evidenta elemente ale frumosului natural atinge nivelurile maxime, în cazurile celor mai „primitive” forme de arta.
O asemenea afirmatie – curajoasa si totodata riscanta – îsi gaseste argumentele cele mai solide în însasi originea respectivelor creatii. Este vorba despre cele realizate de persoane ramase anonime, folosind tehnici de lucru traditionale, neinfluentate de inovatii si de idei menite anume sa transforme, sa destructureze principii si metode preexistente la un moment dat, pentru a reconstrui pe alte baze si dogme artistice.
Majoritatea celor tentati sa interpreteze asemenea lucrari le atribuie unei asa-numite „arte primitive” – termen folosit în sens cronologic, dar uneori si peiorativ. Ne vom referi la o arta despre care se vorbeste foarte putin, dar care ilustreaza foarte fidel un element definitoriu: scarificarea.
Scarificarea sau cicatrizarea este o metoda invaziva de marcare permanenta a corpului prin taierea/crestarea sau întinderea pielii si manipularea procesului de vindecare. Cicatricile rezultate pot forma protuberante cunoscute sub numele de keloide. Acestea sunt adesea create în serie, pentru a forma modele complexe si delicate, pe suprafete mari de piele.
Scarificarea a fost practicata cel mai frecvent în Africa si în rândul grupurilor aborigene australiene, si nu întâmplator: cealalta metoda de marcare permanenta a pielii – tatuarea – nu este la fel de eficienta pe pielea închisa la culoare.
Rolul acestei practici, care poate fi interpretata brut chiar ca o forma de mutilare ritualica, este unul complex: social, religios, estetic sau pur si simplu functional. Scopul principal al scarificarii este de a spori frumusetea unei persoane, rezultatul devenind un „standard estetic”. Cicatricile indica, de asemenea, identitatea de grup sau marcheaza etape din viata unei persoane.
O adevarata filosofie artistica, aplicata în contextul realmente vital al împodobirii-decorarii corpului, se evidentiaza cu o consistenta uimitoare la tribul Tabwa din Congo. Ea se bazeaza pe dualitate – opozitii elementare precum lumina si întunericul, stânga si dreapta, cald si rece, masculin si feminin, bine si rau. Sime-tria întregului Univers este clar definita prin „împartirea cerului în doua”, dar în mod similar se crede ca si corpul uman este împartit la mijloc de o „frontiera” marcata sub piele de coloana vertebrala si pe piele de linia care apare adesea în timpul sarcinii.
Doar femeile care nasc copii sunt considerate suficient de rezistente pentru a detine spirite puternice si cunostintele pe care le ofera. Prin urmare, corpul feminin trebuie perfectionat din punct de vedere estetic – prin scarificare, bentite, scoici, ornamente pentru par etc. – înainte de a putea servi drept receptacul pentru un spirit.
Acest concept se regaseste în aplicarea modelelor geometrice prin scarificare. Femeia decide ce modele va purta în functie de moda si de informatiile pe care doreste sa le transmita. Elemente separate (cum ar fi triunghiuri singulare sau grupate, stele, romburi, linii si ovoide) actioneaza ca unitati ce pot fi combinate în nenumarate moduri, pentru a crea mesaje diferite.
Yoruba si alte grupuri etnice din Nigeria înca folosesc scarificarea în scopuri pur estetice. Cicatricile lungi ale unei femei din comunitatea Tiv sunt pozitionate pentru a capta lumina, subliniind structura osoasa a fetei si curbele corpului. Ea accentueaza acest lucru prin frecarea pielii cu uleiuri colorate.
Noi modele apar la fiecare zece ani si este important ca atât barbatii, cât si femeile Tiv sa tina pasul cu tendintele prezentului. Singurul model care nu este supus capriciului modei este cicatricea cu cercuri de pe abdomenul unei femei. Realizata la pubertate, acest semn este legat de fertilitate si transforma tânara femeie într-un obiect sacru.
Prin tatuaj si piercing, scarificarea este golita de principalele sale functii – sociala, religioasa, filosofica – atingând limitele grotescului si ale patologicului. Ca arta autentica, ea poate fi observata si evaluata în mod cu adevarat corect, echilibrat, numai în cadrul comunitatilor pastratoare ale contactului direct si nealterat cu natura.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii