Sonda Cassini si Pamântul      Inca o catastrofa care nu a avut loc!

    Când acum doi ani se faceau ultimele pregatiri pentru lansarea sondei spatiale Cassini, un intreg cor de protestatari s-a grabit sa anunte ca Terra urma sa fie pusa in fata unui enorm pericol, datorita in special celor peste 35 kg de plutoniu radioactiv care erau incarcate la bord. La 15 octombrie 1997 lansarea se facea cu succes si fara nici un incident.
    Când acum doi ani se faceau ultimele pregatiri pentru lansarea sondei spatiale Cassini, un intreg cor de protestatari s-a grabit sa anunte ca Terra urma sa fie pusa in fata unui enorm pericol, datorita in special celor peste 35 kg de plutoniu radioactiv care erau incarcate la bord. La 15 octombrie 1997 lansarea se facea cu succes si fara nici un incident. Vocile contra au tacut. Au revenit insa, poate cu si mai multa putere, la inceputul verii: Cassini urma sa revina in apropierea Pamântului, la o distanta de putin peste 1000 km. Un posibil accident, o posibila dezintegrare in atmosfera ar fi dus la contaminarea radioactiva a planetei si …la sfârsitul civilizatiei noastre. Anul 2000 se apropie si orice posibil indiciu al apocalipsei merita luat in consideratie. Evenimentul a avut intr-adevar loc. La 17 august 1999, ora 20.28 TDT (Timp dinamic terestru), sonda Cassini a trecut la o distanta de exact 725 de mile de Terra, deasupra Insulei Pastelui si Insulei Pitcairn, in Pacificul de Sud-Est. Nimic nu s-a intâmplat insa. Cum nimic nu se intâmplase nici in ziua eclipsei sau la aparitia cometei Shoemaker-Levy in 1996, sau in atâtea alte cazuri. De fapt insa, despre
     ce era vorba?
     
         Destinatia: Saturn
     
         Sonda spatiala Cassini este programata sa ajunga in vecinatatea planetei Saturn la 1 iulie 2004. Scopul acestei noi misiuni cosmice, dupa cum il defineste Bob Mitchell de la faimosul Jet Propulsion Laboratory din Passadena, seful programului Cassini, este „explorarea intregului sistem Saturn, inclusiv atmosfera, inelele, satelitii si câmpul magnetic.” Misiunea Cassini este o adevarata aventura internationala, numita dupa cunoscutul astronom fraco-italian din sec. 17 care s-a ilustrat prin studiul inelelor si prin descoperirea satelitilor sai de gheata: Iapetus, Rhea, Dione, Tethys. La ea participa, pe lânga NASA, ESA (Agentia Spatiala Europeana), ASI (Agentia Spatiala Italiana), institutii stiintifice si intreprinderi industriale din intreaga lume, care au „instalat” pe Cassini nu mai putin de 27 experimente stiintifice. Ceea ce se asteapta de la ea in perioada 2004-2008, cât timp va transmite spre Pamânt, sunt date privind atât functionarea unor noi si puternice cipuri, dispozitive pentru inregistrat si comutatoare de putere cu corp solid sau giroscoape fara parti mobile, cât si despre originea Sistemului Solar si despre perioadele de inceput ale vietii pe Terra.
     
         Incursiune pe Titan
     
         Se pun sperante cu totul speciale in sonda care va fi lansata de pe Cassini insasi, spre cel mai important satelit al lui Saturn, Titan. Purtând numele marelui om de stiinta olandez, Christiaan Huygens, care a descoperit satelitul Titan in 1665 pentru ca patru ani mai târziu sa stabileasca faptul ca „lunile” lui Saturn descoperite de Galilei in 1610 erau in realitate un sistem de inele inconjurând planeta. Titan a fost deseori „banuit” ca ar adaposti forme de viata primitiva. Ceea ce se stie insa deocamdata este ca, dincolo de perdeaua de ceata a atmosferei sale compusa din azot, metan si o retea complexa de molecule bazate pe carbon, se afla o suprafata neprimitoare care s-ar putea sa contina lacuri de etan lichid deasupra unui pat subtire de metan si amoniac inghetat si, mai jos, a unei mantale de apa inghetata. Expusa permanent bombardamentelor cu particule de mare energie si raze ultraviolete, Titan ar putea astfel sa fie gazda unor reactii care sa duca la formarea unor molecule organice. Mediul natural al lui Titan s-ar putea sa fie extrem de asemanator cu „uzina chimica” a Pamântului primordial si desi viata, asa cum o stim noi, este extrem de improbabila aici, in primul rând datorita temperaturilor extrem de scazute, Titan ne poate oferi indicii remarcabile privind procesele chimice de pe parcursul stadiilor de inceput ale Terrei.
     
         Intâlnirea cu Pamântul
     
         De ce a fost atunci nevoie ca cea mai mare (o lungime de peste 7m) si mai scumpa (a costat 3,4 miliarde de dolari) nava realizata vreodata sa „plonjeze” cu peste 60000 km/h spre Pamânt? Simplu: pentru ca avea nevoie de gravitatia acestuia pentru a primi… „un sut” care sa o propulseze definitiv spre destinatia sa finala. De altfel NASA a mai recurs la asemenea „servicii gravitationale” ale Pamântului si ale planetei Venus si in 1973 pentru a ajuta navele spatiale in drumul lor spre destinatie – este vorba de sonda Galilei, aflata in drum spre Jupiter, care s-a apropiat in acest scop chiar de doua ori de Pamânt. Fara sa aiba loc nici un incident. Asa cum probabil nici in cazul lui Jupiter nu se va intâmpla, aceasta fiind, in luna decembrie 2000, urmatoarea si ultima „deturnare pentru asistenta gravitationala” a lui Cassini.
     
         Riscul acceptabil
     
     Activistii anti-nucleari au demonstrat anul acesta in luna iunie impotriva „zborului terestru” al lui Cassini, stiind foarte bine cu toate acestea ca o asemenea apropiere nu putea fi evitata. Teama era ca o eroare de manipulare sau o accidentala deficienta a mecanismelor sau sistemului de comanda ar putea duce la reintrarea navei in atmosfera terestra, dezintegrare si inundarea Terrei cu deseuri radioactive mortale. De la cele 35 kg de plutoniu, folosite nu pentru propulsarea navei, ci pentru alimentarea instrumentelor stiintifice, caldura emisa prin dezintegrarea acestuia fiind convertita la bord in energie electrica. Oficialii NASA au fost insa categorici: sansa unei asemenea catastrofe este de 1 la 2 milioane! Mai mult, conform majoritatii cercetatorilor si expertilor medicali, orice cantitate de plutoniu „bivaporizata” accidental, ar fi atât de diluata in atmosfera incât nu ar putea reprezenta un pericol real pentru populatie. „Antinuclearii” regreta ca sonda Cassini nu a fost echipata cu panouri solare care sa-i asigure electricitatea necesara. Dar Cassini primeste doar 1 la suta din lumina solara primita de Pamânt! Iar generatoarele cu plutoniu, dupa cum precizeaza James Van Allen, descoperitorul cunoscutelor brâuri de radiatie care inconjoara Terra, reprezinta singura sursa practica de energie electrica pentru navele cosmice care pornesc spre planetele exterioare ale Sistemului Solar. Dupa un drum de peste un miliard si jumatate de kilometri, Cassini functioneaza perfect, isi urmeaza fara incidente cursul si nu da nici un semn ca ar pune vreo problema. Riscul? Totdeauna exista un risc, spune NASA – Cristofor Columb insusi si-a asumat un risc atunci când a plecat in istorica sa calatorie. Insa daca unele voci, cum ar fi Bruce Gagnon, militant impotriva folosirii armelor si energiei nucleare in spatiul cosmic, tin sa precizeze ca la vremea sa Columb si-a riscat doar propria viata si pe cea a echipajului sau. …Dar, in fond, unde s-ar afla omenirea astazi daca nu ar fi riscat chiar niciodata!?