Asezat pe un pinten stancos deasupra apelor Ronului, Avignonul a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Numele sau pare a fi de origine celtica, presupunandu-se ca inseamna fie „orasul de pe fluviu”, fie „orasul cu vanturi violente”.
Pozitia sa strategica l-a facut sa fie ravnit de multi si de aceea a fost rand pe rand cucerit de romani, sarazini, franci, mauri si dupa ce acestia din urma sunt alungati, in anul 737, dupa o lupta sangeroasa, condusa de Charles Martel, cetatea cunoaste cateva secole lipsite de evenimente.
Orasul parea a fi supus unui destin mediocru, pana in secolul al XIV-lea, cand, dintr-o data, s-a trezit incununat de o noua lumina. In 1309 devine resedinta papala, capitala a crestinatatii si unul dintre cele mai infloritoare orase din lume. Un sir de sapte papi au locuit aici, incepand cu Clement al V-lea si terminand cu Grigore al XI-lea. Incercarile unora dintre ei de a muta din nou resedinta Sfantului Scaun la Roma s-au izbit de calcule politice si mai ales de dorinta unor suverani francezi de a-si exercita influenta asupra papalitatii.
Poate de aceea, respectiva perioada este cunoscuta sub numele de „captivitatea de la Avignon” sau „captivitatea babiloniana a bisericii”. Palatul Papilor, aflat in plin centrul orasului, pe culmea promontoriului, a fost construit intr-o perioada care a durat in jur de 30 de ani. Lucrarile s-au desfasurat in timpul pontificatului a trei papi, respectiv Benoit al XII-lea, Clement al VI-lea si Innocent al VI-lea. Palat feudal dintre cele mai mari din Europa si poate chiar din lume, are o suprafata de 15.000 de metri patrati si aspectul unei veritabile fortarete. Peretii foarte inalti, perforati ici si colo de cateva ferestre inguste, arcadele puternice, ogivale, meterezele mari, dau impresia unei cetati inexpugnabile, rezistand oricarui atac. Interiorul este, dimpotriva, tipic pentru un palat stralucitor, etaland o serie de decoratii murale, fresce, tapiserii.
Cu greu iti poti inchipui insa cum aratau aceste sali in timpul papalitatii, pentru ca ele roiau de teologi, principi, regi, cardinali, membri ai clerului si ai curtilor regale. Arhitectii care s-au ocupat de uriasa constructie au fost francezi, Benoit al XII-lea solicitandu-l in acest sens pe Pierre Poisson, a carui lucrare a fost continuata de Jean de Louvres sub pontificatul lui Clement al VI-lea. Artistii decoratori au fost insa italienii Giovanni Luca si Matteo Giovannette. Ansamblul arhitectural este practic format din unirea a doua edificii: Palatul Vechi, construit de Benoit al XII-lea intre 1334-1342 si Palatul Nou, ridicat de Clement al VI-lea intre 1342-1352, Innocent al VI-lea terminand lucrarile. Fiecare edificiu oglindeste cum nu se poate mai bine caracterul celui care a initiat constructia. Prin sobrietatea dusa pana la severitate, Palatul Vechi, este oglinda caracterului auster al lui Benoit al VI-lea, chiar daca legendele povestesc despre comorile din cuferele aflate in camere. Palatul Nou, dimpotriva, reflecta personalitatea lui Clement al VI-lea, om de curte, adevarat Mecena, iubitor de lux.
De-a lungul vremii, Palatul a avut mult de suferit. In timpul Revolutiei s-au distrus mobiliere si statui, in 1810 a fost transformat in cazarma, multe fresce au fost furate, opere de arta mutilate. In 1969, municipalitatea a hotarat restaurarea unor aripi ale Palatului, transformarea lui in muzeu si crearea aici a unui centru modern de congrese. Restaurarile au redat intacta frumusetea unor incaperi ca „Sala Consistoriului”, „Sala Marii Audiente”, „Sacristiile”, „Camera de culcare a Papei”, „Camera Cerbului”, „Capela Sfantului Ioan”, „Bucataria de Sus”, scarile si portile monumentale. Intregul ansamblu pare un loc unde istoria a incremenit intr-o solemna frumusete.
Autor: IRINA STOICA
Comentarii