Sapunul. O bucata zdravana de grasime de vaca si cenusa de lemn, fierte impreuna: cam asta ar fi reteta cea mai simpla a unui sapun babilonian, vechi de peste cinci milenii. Daca servea sau nu la curatenia corpului uman nu se stie sigur. Mai ales ca in Europa – aici, lucrurile sunt clare – abia in secolul al XIX-lea a inceput sa i se acorde sapunului importanta cuvenita, dupa ce s-a descoperit ca pielea e respinsa si ea, asa ca ar fi aparut un risc major in a o lasa sa se acopere cu o crusta, totodata, deloc placut mirositoare. Inspiratia care a schimbat mult fata societatii umane a avut-o francezul Nicolas Leblanc (nume predestinat?), care a inlocuit cenusa cu saruri si grasimea cu ulei de masline. Astfel, in lumea noastra si-a facut intrarea ceea ce la inceput s-a numit „sapunul de Marsilia”.
Prosopul. Un obiect banal, care insa isi are rostul sau in tot ce inseamna toaleta noastra de azi, la scara istoriei ramane si el foarte „tanar”. Aparitia lui dateaza fix din anul 1871, cand a fost conceput ca o tesatura obisnuita imbinata cu fire de bumbac capabile sa absoarba un maximum de apa. Inainte de aparitia prosopului, obisnuita toaleta (cel putin) de dimineata, era inlocuita de simpla stergere a pielii cu o carpa uscata. Motivul era unul care azi ne-ar produce cel putin repulsie: murdaria avea mare faima de a constitui o bariera de protectie impotriva unor boli precum ciuma! Iar pentru ca trupul sa nu-si piarda cumva pretiosul aliat, era acoperit si cu numeroase straturi de vesminte.
Periuta de dinti. Grija pentru sanatatea danturii s-ar putea sa fie mai veche chiar si decat specia umana, deoarece se cunosc animale care consuma anumite plante, nu pentru a se hrani cu ele, ci pentru a-si face un gen de toaleta a cavitatii bucale. Oricum, si stramosii nostri, in Antichitate, isi curatau dintii cu bucati de ramuri special recoltate si putin ascutite la varf. Cercetatorii spun insa ca primele periute de dinti au aparut in China secolului al XV-lea, avand partea de periaj constituita din par de porc. In Europa, ele au ajuns abia dupa doua secole, iar transformarea in obiect de utilitate individuala e datorata debarcarii americanilor, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, acestia aducand cu ei si periutele cu peri din nailon, usor de produs pe scara larga.
Parfumul. Este unul dintre miracolele cosmeticii, vechi de multe mii de ani. Poate ca avantajul omului a fost ca nu era nevoie de o inventie speciala: parfumuri inegalabile din toate punctele de vedere se gasesc in natura. Dar cum sa le „culegi”? Esentele cunoscute astazi au aparut abia in veacul al XIV-lea, cand metodele de distilare noi au permis obtinerea de alcool pur – ingredientul de baza care permitea fixarea parfumurilor florale ca niciodata, pana atunci. Iar la inceput, acest produs a inregistrat un succes extrem de mare (in randul nobilimii, caci alte categorii sociale nu-si permiteau acest lux), dar si o misiune mai mult decat ingrata: cum lumea, oricat de nobila s-ar fi pretins, nu se spala decat foarte-foarte rar, parfumul a primit rolul de a camufla mirosurile „grele” ale corpului! Abia in 1889, un anume Guerlain a lansat produsul Jicky, primul parfum compus din esente sintetice.
Deodorantul. Chiar asa: „Mum Deodorant” este numele primului produs cu acest statut, comercializat incepand cu anul 1888 in Philadelphia, SUA. Numai ca pe vremea aceea era o simpla crema pusa intr-un fel de borcanase, cu ajutorul careia se badijonau zonele de la subsuori, dupa spalat. Principalul ingredient era cel folosit si astazi: alcoolul, capabil sa distruga microbii „vinovati” pentru mirosurile transpiratiei noastre. De altfel, doar putine schimbari fac diferenta intre primele deodorante si cele actuale, unul dintre elementele importante fiind recipientul cu bila (inspirat de stiloul cu bila), adaptat la deo in 1952. La urma-urmei, un element capabil astazi sa alunge unele suspiciuni de genul celor care au generat o reclama inspirata, in noianul de sloganuri comerciale agramate: „Transpiratia strica reputatia”. Ca, de altfel, si alte detalii intime ale igienei individuale, incluse in prezent, in mod automat, in stilul de viata si in insasi infatisarea publica a fiecarui membru al societatii mileniului trei.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii