Un razboi politic desfasurat în România      

     Continuam, si în acest numar, publicarea, în exclusivitate, a unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine” (Ed. Paco, 1999), scrisa de Marian Ureche si Aurel Rogojan.
     Continuam, si în acest numar, publicarea, în exclusivitate, a unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine” (Ed. Paco, 1999), scrisa de Marian Ureche si Aurel Rogojan. De asta data, vom vedea cam ce „învârteau” englezii în tara noastra… (Actiuni de influenta, propaganda, contrapropaganda si încercari de schimbare a ordinii politice).
          
          „British Council” – un paravan pentru agenti
          
          Comunitatea britanica din Bucurestiul interbelic numara circa 400 de persoane, constituind un important element de legatura între Anglia si România. Serviciile secrete britanice au initiat si sustinut ideea cultivarii unor relatii active în mediile politice, economice, militare, universitare, ale cercurilor de afaceri ori ale industriasilor.
          „British Council” a înfiintat, cu sprijinul regelui Carol al II-lea si al Capitalei, „Institutul Britanic”, frecventat de numerosi studenti. Cursurile erau tinute de profesori englezi, unii dintre acestia facând parte dintr-o categorie speciala de trimisi itineranti pentru realizarea unor studii socio-politice în statele balcanice, la solicitarea „Foreign Office”-ului. Un astfel de trimis itinerant a fost si Hugh Setton-Watson, ajuns ulterior profesor la catedra de Studii Slave si Sud-Est Europene a Universitatii din Londra, în acelasi departament cu Denis Delletant, actualmente unul dintre analistii structurilor informative din România. Un alt trimis al „British Council” a fost, începând din 1939 si pâna în 1941, Ivor Porter, care la sfârsitul anului 1943 avea sa fie parasutat ca ofiter, cu gradul de maior, în cadrul grupului special de spionaj, sabotaj si diversiune „Autonomus”. Dupa cum avea sa marturiseasca chiar Ivor Porter, cu prilejul unei deplasari a lui Hugh Setton-Watson în România, ei au discutat împreuna caile de actiune pentru înlaturarea regelui Carol al II-lea. Este lesne de înteles ca o asemenea discutie nu putea fi întâmplatoare, în afara unor ordine de misiune, cu obiective foarte exacte pe care le avea fiecare. De altfel, Ivor Porter, care de la l.03.1941 a devenit ofiter cu indicativul D.H.88 în cadrul Sectiei pentru România a S.O.E. de la Cairo, fusese trimis ca lector la Universitatea din Bucuresti în încercarea, destul de tardiva, a Marii Britanii, de a „opri raspândirea influentei germane în estul Europei”. În realitate, a actionat ca ofiter de informatii, preocupat de selectionarea unor personalitati care sa poata constitui un guvern de alternativa dupa înlaturarea lui Antonescu. Pe perioada lectoratului sau avea sa cultive multiple relatii utile nu numai muncii de propaganda si influenta britanica, dar si culegerii de informatii, din moment ce atasatul militar l-a trimis cu o asemenea misiune în Transilvania.
          Ulterior, Porter a activat la Istanbul, rezultând ca a tinut legatura cu retelele din România, respectiv cu cea condusa de Rica Georgescu. Dupa cum reiese din însemnarile sale memorialistice, dupa ce a plecat din România si s-a instalat la Istanbul, …„Gerogescu învatase sa prepare cerneala simpatica si începuse sa ne trimita mesaje… La Cairo, am alcatuit un fisier în care notam informatiile din România – reglementari locale si altele – care i-ar fi putut folosi unui agent britanic pentru a nu cadea în plasa politiei”.
          Retragerea misiunilor diplomatice, economice si culturale din România în momentul în care prezenta germana a devenit un fapt evident, a semnificat pentru serviciile secrete o etapa noua cu sarcini mai dificile, dar nu ramase neacoperite sub raportul posibilitatilor de îndeplinire.S.O.E. versus Gestapo…
          Anticipând evenimentele, serviciile secrete britanice si-au creat retele de sustinere a operatiunilor secrete pe timp de razboi. S.O.E. avea sa lucreze în România cu o agentura compusa, în principal, dintr-o retea cu sarcini de „razboi economic” la care ne-am referit în parte, si alta cu sarcini de „razboi politic”, la care ne vom referi în cele ce urmeaza. Dupa cum marturiseste Corneliu Coposu, martor al evenimentelor si un apropiat al mediului diplomatic englez din Bucuresti, în România exista… „o dubla retea, condusa într-un sector de Rica Georgescu, fost director la «Româno-Americana»; celalalt sector, cel politic, era compus din oameni de partid, national-taranisti, sub conducerea lui Augustin Visa”…
          Retelele au fost constituite sub patronajul Legatiei, cu stiinta ambasadorului Sir Reginald Hoare… „fiind puse la cale de O.S.S. (n.n. S.O.E.), Serviciul Special de Contrainformatii al armatei engleze (n.n. „Special Executive Operation”), care ne-a lasat aparatura de transmisie si o suma de bani pentru cheltuieli”.
          Reteaua a fost descoperita de Gestapo, ca urmare a imprudentelor unui om de legatura cu statia S.O.E. de la Istanbul, pe nume Constantin (Dinu) Mircea, care s-a îndragostit de amanta sefului Gestapoului local, o frumoasa dansatoare românca, si careia i-a încredintat parola, trimitând-o la Bucuresti sa ridice un milion de lei de la inginerul Popovici, cel care administra banii primiti de la S.O.E.
          În momentul predarii banilor, a fost realizat flagrantul, iar Popovici a fost nevoit sa-si denunte colaboratorii. Dupa relatarile lui Corneliu Coposu, acest eveniment ar fi prilejuit prima întrevedere a lui Iuliu Maniu cu Ion Antonescu, maresalul acceptând cererea lui Maniu sa nu se dea curs procesului. Argumentele lui Maniu au fost acelea ca cei arestati au lucrat sub ordinele lui, iar el îsi va asuma raspunderea în mod public, deoarece cei arestati nu au facut spionaj, ci acte patriotice.