Una dintre preocuparile majore ale faraonilor au fost femeile, integrate intr-o institutie complexa, lucrativa, dar nu in ultimul rand furnizoare de placeri carnale. Femei alese dupa criterii estetice, dar si dupa aptitudinile dovedite in diverse activitati. Importanta haremului Mi-Ur, de pilda, era covarsitoare. Acesta detinea ateliere de tesut in, numeroase terenuri si ii reveneau profituri importante din vanzarea pestilor si a graului. In ateliere munceau in special tesatoare siriene, ale caror panze cu motive si culori incantatoare erau renumite in tot Orientul Mijlociu.
In Noul Imperiu se va dezvolta o forma originala de harem, cel itinerant. „Divele” il urmau pe faraon in razboaie (in garnizoane), in capitale provinciale etc. Erau, probabil selectate regine si favorite ale momentului. Din suita faceau parte si copii de vita regala. Lucru evidentiat de un text legat de batalia de la Kadesh, purtata de Ramses II, care porunceste: „Sa fie indepartate femeile si copiii!”. Cele mai respectate dintre femeile haremului sunt rudele regelui, fiicele, surorile. Alaturi de ele traiesc aici, discret, toate sotiile cu exceptia marii sotii regale care se afla, probabil, si in conducerea acestei institutii fara sa-si neglijeze obligatiile religioase si familiale. Sotiile secundare pot fi numeroase.
In Noul Imperiu, casatoriile cu printesele straine se inmultesc. Legaturile intre suverani sunt personale. Ca o consecinta, in momentul in care un aliat moare, pactul trebuie reinnoit si noua logodnica ia drumul Egiptului. De pilda, Amenhotep II se casatoreste, dupa 20 de ani, cu doua printese mitaniene. Prima dintre ele aduce cu ea o suita de 317 femei, toate destinate haremului. Printre sotiile acestui rege figureaza si doua printese siriene si… o sora.
In afara de femeile primite in dar si cele capturate in razboaie (in timpul unei expeditii in vest, Amenhotep II captureaza 323 de fiice de printi palestinieni si 270 de cantarete), faraonul procedeaza si la achizitii pe care plateste bani buni, cum ar fi cele 40 de femei-paharnic „fara defecte”. Haremul devine un furnicar de activitati diverse, in functie de statutul si de rangul femeilor. Unele dansau, altele cantau, altele teseau sau aveau grija de copii s.a.m.d. Copiii erau in numar mare: ai faraonului, ai anturajului etc. Unii dintre ei, nascuti in aceeasi zi cu printul mostenitor, devin tovarasi de joaca ai acestuia, beneficiind de privilegii si de o cariera importanta la curte. O astfel de structura necesita o armata de functionari. (Se cunoaste puterea organizatorica a faraonului cu excesele sale birocratice.) In fruntea institutiei, se afla un intendent, denumit uneori „stapanul secretelor” sau „paznicul sigiliului regesc” avand un mare rang printre inaltii functionari.
Scribi, nu si eunuci
Directorul era secondat de un locotenent ajutat de administratori, scribii haremului, scribii tezaurului si scribii meselor, insarcinati mai ales cu aprovizionarea hranei. Personalul includea politisti si paznici, aflati la portile palatului. O administratie exclusiv masculina. Dar fara eunuci. Haremul va incepe sa se destrame in timpul domniei ultimilor regi puternici ai Egiptului, in timpul celei de-a XX-a dinastii.
De la cele cateva mii de femei care au trait in acest complex harem nu ne-au parvenit decat putine nume, cateva accesorii de toaleta, cateva bijuterii. Erau oare fericite aceste femei? Fara indoiala ca duceau o viata confortabila, cu multe bucurii, asa cum nu s-a intamplat in cazul majoritatii femeilor egiptene. Care erau oare gandurile, visele, conceptia lor de viata? Nimeni nu stie…
DORIN MARAN
Comentarii