Prin definitie, filmele cu si despre spioni par sa fie o serie de impuscaturi, urmariri, razbunari si dueluri, intrerupte doar de genericul de final. Sa faci o comedie despre acesti tipi duri din serviciile secrete ar putea parea o intreprindere la fel de riscanta si absurda ca si distribuirea unui mare actor de teatru intr-o telenovela siropoasa. Si totusi, atunci cand ai la dispozitie doi actori de prima mana, un scenariu „beton” si un regizor cu imaginatie, rezultatul poate fi peste asteptari. O dovedeste si Duplicity, un inedit thriller… comic, de care se pot bucura si cinefilii romani.
Pacalit din „dragoste”
Numele lui Tony Gilroy, regizorul Duplicity, se leaga de seria Bourne, una dintre cele mai atractive ale ultimilor ani, dar si de Michael Clayton, surpriza placuta a anului 2007; cu alte cuvinte, nu putem spune ca este vorba despre un novice in materie de pelicule de spionaj. Ar fi insa pentru prima oara cand Gilroy isi incearca mana pe o poveste unde multi alti regizori se poticnesc: un thriller impregnat de umor de buna calitate, care cu siguranta l-ar face invidios pana si pe vesnic seriosul James Bond.
Este un fel de Domnul si doamna Smith fara explozii insa plin de replici inteligente si de dueluri ale mintii. Protagonistii sunt pe masura: Clive Owen si Julia Roberts, mai fermecatoare dar si mai periculoasa ca niciodata. Cei doi s-au mai intalnit in Closer, insa acum abordarea e total diferita. Ei intruchipeaza doi spioni de elita, prinsi intr-un palpitant joc pe viata si pe moarte, pentru suprematia intr-o lume a intrigilor si luptelor de culise: Ray Koval este agent al spionajului britanic MI6, in vreme ce Claire Stenwick reprezinta interesele CIA; eroii se intalnesc mai intai la consulatul american din Dubai.
Flirtul se incheie, inevitabil, intr-o camera de hotel de cinci stele dar din aceasta afacere pagubit va iesi Ray, dovada ca nu si-a insusit prima regula de baza a spionilor: nu te indragosti de cine nu trebuie. Iar in cazul de fata Claire nu este doar o seducatoare tanara „amploaiata” la consulat ci o spioanca versata, de la care Mata Hari ar fi putut lua notite… In concluzie, Claire reuseste sa-i fure amantului sau de-o noapte o serie de planuri secrete, motiv suficient si pertinent pentru ca Ray sa primeasca o sapuneala zdravana din partea sefilor.
O formula de zeci de milioane de dolari
Peste cinci ani, cei doi se reintalnesc la New York. Ambii au parasit serviciile secrete si lucreaza acum, in calitate de consultanti – de fapt tot un fel de spioni – in cadrul a doua multinationale cu miliarde de dolari in conturi, care produc o sumedenie de ustensile de uz casnic, de la mancare pentru caini la sampoane. Ceea ce nu stie nimeni e ca personajul Juliei Roberts este agent dublu: desi angajata de compania Burkett & Randle, ea se afla si pe statul de plata al rivalului de moarte, Equikrom. O mentiune speciala se cuvine acordata actorilor care dau viata celor doi lideri ai companiilor rivale, Richard Garsik si Howard Tully – Paul Giamatti si respectiv Tom Wilkinson, care joaca absolut fabulos si care ar putea oricand concura la Oscarul pentru cel mai bun rol secundar.
Miza jocului, in cazul de fata, este o formula chimica secreta, pusa la cale in laboratoarele companiei lui Tully si care ar putea eradica, odata pentru totdeauna, calvitia! Spionii sunt primii care vor afla despre existenta ei si, dandu-si seama de potentialul inventiei, decid sa se alieze, spre a trage spuza pe turta lor – lucru firesc, daca ne gandim ca este vorba despre cateva zeci de milioane de dolari! Cum se va termina totul, ramane sa aflati, dar va avertizam ca finalul este surprinzator si va va face sa nu regretati ca ati optat pentru acest film.
Cine iubeste si cine uraste
Sub aparenta unui thriller cu nuante comice si cu unele secvente mai senzuale, in care cinefilii de sex masculin se vor bucura din plin de nurii Juliei Roberts, Gilroy face o radiografie acida a corporatiilor din zilele noastre. Acestea sunt prezentate ca niste organizatii unde domneste secretomania si paranoia si unde toata lumea barfeste, critica si spioneaza pe toata lumea. Duplicitatea din titlu se refera nu doar la comportamentul celor doi protagonisti, ci si la trasatura dominanta a acestor corporatii.
Merita apreciat si felul cum eroii incearca sa joace, pentru a doua oara, rolul de indragostiti. Ray este inca indragostit de Claire dar poate el sa mai aiba incredere in femeia din cauza careia a primit o mare bila neagra, in cariera de spion. Pe de alta parte, Claire este si ea atrasa de sarmul barbatului dar se teme: nu cumva el se va razbuna, pe principiul „cine rade la urma rade mai bine”. Aparent, ei lupta umar la umar pentru a pune mana pe inventia de milioane dar de fapt sunt, unul pentru celalalt, cei mai mari inamici. Nu-i de mirare ca la un moment dat, spectatorul este bulversat: oamenii astia se iubesc de mama focului sau se urasc, sub masca unui zambet larg – iar la capitolul asta Julia Roberts are, trebuie sa recunoastem, resurse! Probabil ca daca ar fi vazut Duplicity, Shakespeare ar fi scris nu „O, slabiciune, numele tau e femeie”, ci probabil „O, femeie, numele tau e duplicitate…”
GABRIEL TUDOR
Comentarii