Nascut la Stockholm, pe 21 octombrie 1833, Alfred Nobel provenea dintr-o familie înstarita, desi averea acesteia avea sa fie periclitata în dese randuri de initiativele de afaceri, nu întotdeauna reusite, ale tatalui sau, Immanuel. În 1842, Immanuel Nobel îsi aduce familia la Sankt Petersburg, oras unde se stabilise dupa ce avusese, în sfarsit, succes, ca furnizor de echipament militar al armatei rusesti.
Timp de 2 ani, Alfred avea sa viziteze Suedia, Germania, Franta si Statele Unite. La Paris are sansa sa lucreze în laboratorul unui chimist renumit, T.J. Pelouze, unde colaboreaza cu tanarul chimist italian Ascanio Sobrero, care, trei ani mai devreme, inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic si de instabil. Descoperirea nitroglicerinei a fost considerata mult prea periculoasa pentru a putea fi folosita în practica deoarece putea provoca explozii la variatii mici de temperatura sau presiune. Alfred era însa interesat de posibilitatea folosirii ei în constructii si începe sa lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei nitroglicerinei.
Revenit în orasul natal, Stockholm, continua cercetarile prin care încearca sa foloseasca nitroglicerina ca exploziv. Cercetarile sale vor avea însa urmari tragice determinand, în 1864, moartea fratelui sau Emil. Dar tenacele savant nu se opreste, ci descopera si breveteaza, în 1867, dinamita, o pasta de nitroglicerina si cuart care facea explozibilul mai stabil, precum si un detonator care permitea activarea dinamitei prin aprinderea unui fitil.
În anii urmatori, Nobel deschide fabrici si laboratoare în peste 20 de tari, inventand numeroase produse folosite astazi la scara larga, precum pielea artificiala, matasea sintetica si cauciucul sintetic, si devenind unul dintre cei mai bogati oameni din lume.
Macinat de un sentiment de culpabilitate, dupa ce dinamita începuse sa fie utilizata în razboaie, el si-a donat o mare parte a averii, înfiintand premiile care-i poarta numele pentru a-i rasplati pe savantii care aduceau cele mai mari servicii omenirii.
GABRIEL TUDOR
Comentarii